Dante 35 steluță

Este minunat să ai prietenii în preajmă. Alături de prieteni poți face o călătorie. Împreună cu prietenii tăi poți scrie o carte. Exact asta se întâmplă în cazul acestei cărți a Laurei Grünberg, Dante 35*. Cei solicitați să ofere sprijin sunt experți în diverse domenii, de la filosofie și filologie, până la biologie și arhitectură.

Întreabă un prieten sau chiar mai mulți, când ai o nelămurire. Te poți bizui pe un răspuns rapid, corect și interesant, riguros sau creativ, în funcție de ce ai vrea să știi.

În cartea minunată a Laurei Grünberg cunoașterea ia forma unei călătorii realizate în ritm propriu, dar nu neapărat pe cont propriu. Dante 35*, protagonistul aproape invizibil (vizibil doar cu microscopul!), nu e singur decât la început, când se găsește în laboratorul teribil intitulat Hermes, după numele unui zeu. Laboratorul este un teritoriu al mutațiilor, experimentelor, tentativelor, unele reușite, de a înfrunta imposibilul. În laborator, zeii sunt oamenii de știință care caută remedii pentru bolile grave ale omenirii. Hermes este, pentru făpturile implicate în experimente, un fel de infern.

Dante 35* face parte din familia tardigradelor, iar aventura lui începe din momentul în care ajunge pe podeaua laboratorului. Un bărbat în halat alb, care înțelege, se pare, ce se întâmplă în viața tardigradelor, lovește intenționat borcanul și Dante 35* poate evada. Tardigradele, înrudite cu insectele, sunt cunoscute și sub numele de „ursuleți de apă” sau „purceluși de mușchi”, fiindcă trăiesc în mediul cu umiditate mare al mușchiului din pădure. Informația vine către autoare, dar și către cititor de la Irina Pop-Păcurar, o prietenă specializată în biologie. Iată răspunsul, primit sub forma accesibilă a unei fișe cu observații științifice:

„Sunt în topul celor mai rezistente creaturi de pe pământ, devansând cămilele, pinguinii din Antarctica, viermii tubulari din abisul oceanic, precum și legendarii gândaci de bucătărie.

Ce le face atât de rezistente? Faptul că au descoperit de-a lungul evoluției lor cum să trăiască fără apă. Tardigradele au nevoie de un strat de apă care să le înconjoare corpul pentru a putea absorbi oxigenul și a expulza dioxidul de carbon. Fără acest strat umed, încep să se usuce, își opresc metabolismul și se ghemuiesc în formă deshidratată, arată ca niște butoiașe (se micșorează până la aproximativ o treime din dimensiunea inițială). Procesul se numește criptobioză. În această stare-adică viață fără apă -, tardigradele pot rămâne aproape… oricât. Aspectul cu adevărat uimitor este că, la cea mai slabă revenire a umidității, revin și ele imediat la starea inițială. Au fost aproape moarte și au înviat? Au fost vii tot timpul? Acestea sunt întrebări pe care va trebui să le lăsăm în seama experților.” (p. 12)

Pe jumătate ficțiune, pe jumătate fișă enciclopedică, Dante 35* te îndeamnă să te gândești la prieteni, ființele care nu te lasă singur nici în drumul spre pădure, nici în momentul scrierii unei cărți. Când îți sunt necesare anumite puncte de vedere, dacă ai prieteni, ai pe cine să te bazezi. E limpede!

Câteva informații despre autoare găsim în prezentarea editurii:

Laura Grünberg este scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România și cofondatoare a Asociaţiei De Basm (Asociaţia Scriitorilor de Literatură pentru Copii și Adolescenţi din România). A publicat mai multe cărţi pentru copii printre care Poveste cu un gând strănutat și Să creștem mici. Carte pentru cei mici care trebuie neapărat citită de cei mari. Când nu scrie cărţi sau nu face ateliere pentru copii, Laura Grünberg este profesoară la Facultatea de Sociologie, Universitatea din București.

Las mai jos câteva fragmente:

Despre prietenii Laurei, nişte invitați cu adevărat speciali

Mihaela Frunză este profesoară universitară la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Specialistă în probleme de etică și în filozofia pentru copii, organizează interesante ateliere pentru copiii și adolescenții care vor să-şi dezvolte gândirea critică şi inteligența emoțională.

Liviu Papadima este doctor în Filologie, profesor universitar la Facultatea de Litere a Universității din Bucureşti şi un redutabil eseist și critic literar. Mereu aproape de copii prin coordonarea de antologii care le sunt dedicate, dar și de cei tineri, ca autor de manuale şcolare pentru liceu.

Simona Monica Pascariu este arhitectă și a făcut parte din numeroase proiecte naționale și internaționale de urbanistică. A cochetat și cu scenografia de teatru, fiind, de asemenea, specialistă în comunicarea din spațiul public, deci și în comunicarea cu copiii și adolescenții.

Irina Pop-Păcurar, specialistă în biologie și doctor în Științe ale educației, este conferențiară universitară la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde se ocupă cu pasiune de formarea viitorilor profesori de biologie.

Carmen Tiderle este o cunoscută poetă pentru copii, fiind mereu prezentă cu textele ei în mijlocul cititorilor. Versurile poetei le vorbesc copiilor despre lumea lor şi au mult umor și fantezie. Din volumele publicate recent la editura Arthur: Trecere pentru pitoni, Cornute cosmonaute și alte 116 nonsensuri.

Minerva este asistenta virtuală a Laurei, versiunea Chat GPT 5.0. Are uneori mici probleme de sănătate (specialiştii spun că halucinează!), dar, cât timp e bună conexiunea de internet, Minerva îi sare mereu în ajutor. (p. 79)

„Fascinați de capacitatea lor de rezistență, oamenii în halate albe de la HermesLab au început să studieze sistematic tardigradele pentru a dezlega misterul superputerilor lor. Pentru asta laboratorul era aprovizionat permanent cu exemplare aduse de prin tot felul de păduri şi locuri mlăştinoase. Fiecare tardigrad era analizat sub microscop și introdus într-un borcan special, etichetat cu: Dante 1, Dante 2, …, Dante 76 etc. În perioadele în care aveau loc experimente speciale, cercetătorii intrau rând pe rând în laborator, luau borcanele în ordinea numerelor de pe etichete și plecau cu ele. De regulă, odată luaţi, ursuleții de apă nu se mai întorceau la locul lor să povestească prin ce au trecut. Doar câțiva reveniseră, pentru că nu intraseră, se pare, în criptobioză. Periodic apăreau alte recipiente, astfel încât să fie mereu suficienți ursuleți de apă pe care să se testeze fel de fel de lucruri.” (p. 12)

„În ziua cu pricina toată lumea venise mai devreme la lucru, se vorbea mai puțin, iar atmosfera era tensionată. Aşa era de fiecare dată când urma un experiment foarte important, despre care urma să se scrie în presă și în revistele de specialitate. Ultima dată avusese loc o forfotă asemănătoare în laboratorul de alături, unde se făceau experimente cu porcuşori-de-Guineea. Fiind de mult timp împreună în același loc, chiar dacă erau despărțite de pereți și uși, ființele din acel institut, fie ele mari sau mici, ajunseseră să se cunoască într-o oarecare măsură. Găsiseră moduri inventive de a comunica. Mirosurile, care nu puteau fi oprite să circule, spuneau, de exemplu, multe lucruri despre ce se întâmpla. La fel şi zgomotele pe care le produceau, cu diverse semnificații. În plus, reuşiseră să descifreze limbajul oamenilor, astfel încât aflau, indirect, multe informații chiar de la ei: ce experimente aveau loc, câte exemplare supraviețuiau și la ce teste erau supuse. Pe porcușorii-de-Guineea experimentaseră un vaccin împotriva căderii părului. Majoritatea supraviețuiseră şi, după ceva timp, le crescuse câte un ciuf în vârful capului.

Acum se pregătea un experiment special la care erau folosiți ursuleții de apă. Rând pe rând venea câte un cercetător cu ecuson la gât, lua câte un borcan de pe mese, îl privea atent, apoi se așeza în fața microscopului. Scotea cu grijă conținutul (pentru necunoscători, un fel de noroi), îl analiza, nota ceva într-un document de pe computer, după care punea conținutul la loc și pleca cu borcanul. La interval de 20-30 de minute venea un alt cercetător, lua recipientul următor, îl privea… și tot aşa.

Mai erau câteva borcane și venea şi rândul celui etichetat cu Dante 35*. Locatarul, adică Dante 35*, îşi imagina deja cum cei de dinaintea lui, paralizați de frică sau de stres, stăteau încolăciți ca niște bile albicioase și gelatinoase. Învățase şi el şmecheria asta de la părinți, dar știa că ceea ce ar fi urmat, nu se ştie pentru cât timp, nu ar fi fost, de fapt, viață pentru el, ci o luptă pentru supraviețuire.” (p. 13)

Dante 35 steluță de Laura Grünberg & prietenii