Pierdut în China. Jurnal de călătorie de Cătălin Vrabie

Când scriu aceste rânduri atenția întregii lumi este, din nou, ațintită asupra Chinei. Suntem în plină desfășurare a unei pandemii a cărei origine îi este atribuită iar un președinte american, deloc străin controverselor el însuși, se referă la SARS-CoV-2, în mod repetat, prin sintagma: virusul chinezesc.

Sunt aceleași luni în care, pe de o parte, Republica Populară Chineză încearcă o diplomație a concordiei trimițând containere cu echipament medical în multe țări grav afectate de pandemie în timp ce, în paralel, diplomații de carieră ai regimului de la Beijing se fac remarcați printr-o diplomație ofensivă și extrem de agresivă.

Din primele luni ale Anului Șobolanului se pare că, într-adevăr, în ton cu zodiacul, noi începuturi se prefigurează pentru China. Rămâne însă de văzut dacă va reuși să transforme evenimentele nefaste în unele de bun augur așa cum i-a fost prezis. Prima și poate singura generație născută și crescută într-un Hong Kong democrat asistă, în aceste zile, nu cu mult timp după un majorat simbolic, la decesul prematur al acestei democrații. Mărul otrăvit oferit de Patten Beijing-ului în ultimii ani ai administrației britanice asupra Hong Kong-ului a dat roade printr-o generație pentru care democrația nu mai era doar pentru elite. Cu atât mai dură este acum contemplarea acestui apus cu 27 de ani prematur. O țară, două sisteme pare să fi fost accentuat diferit de o parte și de cealaltă a râului Sham Chun. Dacă pentru Republica Populară ceea ce contează cu adevărat este o [singură] țară conștiința politică din Hong Kong a încercat să se definească prin diferența dintre cele două sisteme.

Călătoria din acest volum începe, cu un an în urmă, într-un Hong Kong care încă mai spera într-o soluție politică. În ziua aterizării călătorului în Lantau, 10 Km în linie dreaptă, mai la nord, în YuenLong speranța aceasta se spulbera sub ciomegele a 400 de membri ai triadelor cu complicitatea tacită a poliției. Pachetul legislativ care pusese pe jar Hong Kong-ul avea să fie retras cu o săptămână înainte ca autorul să revină pe insulă în drumul său spre casă iar, nici un an mai târziu, același pachet legislativ să fie aproape aplicat printr-o decizie de la Beijing ignorând legislativul din Hong Kong.

Călătoria din acest jurnal, însă, pare să înceapă cu adevărat abia în Guilin și de-a lungul râului Li, în Yang Shuo. Pe de o parte nimic nu pare să se fi schimbat în aproape un mileniu de când Fan Chengda era la fel de impresionat precum autorul acestui jurnal de peisajul carstic cu care suntem atât de obișnuiți să asociem China rurală. Pe de altă parte doar cel care a cunoscut Yang Shuo drept oraș al îndrăgostiților și al pasionaților de escaladă nu poate să nu observe cum, în ultima decadă și jumătate, acesta a devenit victima propriului său succes. La fel și Zhāngjiājiè și multe alte locuri prin care va trece autorul. Entuziasmul călătorului este temperat pe parcursul jurnalului, chiar dacă doar episodic, de spectatori mai puțin meteorici ai Chinei.

Dacă despre India se spune adesea că nu este o țară ci un continent același lucru este la fel de adevărat despre Țara Regatului de Mijloc. China oferă însă în plus și acest paradox al unei statornicii identificabilă transversal prin milenii dar și al unui dinamism amețitor cât se poate de imediat. Oricine petrece o lună în China nu poate să nu remarce un nou cartier răsărit parcă din neant. La fel însă, ca un revers al monedei, spiritul Călătoriei către Vest este ușor detectabil în China secolului 21 la fel de mult ca în urmă cu cinci secole. Sufletul chinezesc pare astfel dominat de nevoia unui sincretism mânat de pragmatism. Nimic să nu fie pierdut iar în același timp totul să fie contemporan, totul sa fie asimilat fără însă a lăsa să corupă. Pentru observatorul superficial această atitudine poate părea oportunistă sau chiar lipsită de principii. Celebra frază a lui Deng Xiaoping cum că indiferent dacă este neagră sau albă, o pisică, atât timp cât este capabilă să prindă șoareci este o pisică bună ajunge des citată ca ilustrare a unui astfel de presupus oportunism, ignorând, voit sau nu, îmbinarea constantă dintre valorile confucianiste (chiar și atunci când ele sunt menționate doar pentru a fi combătute) și acțiunea orientată spre un rezultat practic care să conducă la stabilitate.

Cătălin Vrabie vede China într-un iureș – paradoxal poate pentru o călătorie de două luni. Sentimentele însă sunt aceleași precum cele generate de o viață petrecută acolo: fascinație în fața contrastelor, admirație, confuzie și multă exasperare. Deși poate părea uneori jurnalul unui hiperactiv, jurnalul unei goane spre cât mai mult, viața in China, în esența ei este exact asta: o goană! Sentimentul pe care îl lasă cartea nu este doar unul de sinceritate ci și de autentic.

În această goană Wuhan este imortalizat doar prin dimensiunea gării, un stop oarecum necesar în drum spre Shanghai. Ca unul care și-a petrecut un an din viață în acest oraș care va rămâne, din păcate, în memoria colectivă a occidentului drept epicentrul SARS-CoV-2 mi-aș fi dorit poate să citesc mai mult despre cum arată el acum, 15 ani mai târziu. Shanghai însă, așa cum era de așteptat, stârnește admirația, exact sentimentul pe care îl căutau arhitecții alternativei continentale la Hong Kong. Visul lui Deng pare azi aproape de împlinire chiar dacă cu 10 ani întârziere.

Într-o adevărată Călătorie spre Vest la propriu, Cătălin Vrabie ajunge din sudul subtropical până pe drumul mătăsii având companioni de drum și mirare alți călători precum el, fiecare în căutarea propriei sale versiuni a Chinei.

Călătoria se încheie, închizând bucla, tot în Hong Kong, de data aceasta mai molcom decât la sosire. După Ao Men (Macau) și torpoarea lui, un oraș salvat de istorie tocmai prin încremenirea în ea, prin contrast XiāngGǎng (Hong Kong) se împotrivește istoriei care este scrisă pentru el. Sufletul acestuia, sfâșiat între est și vest, este ocultat de jocul de lumini din Portul Victoria.

Este imposibil să revii din China fără a purta o parte din ea în suflet. Nu trebuie să te îndrăgostești de ea, nu trebuie doar să o admiri sau să te sperie! Poate fi un pic din toate iar din această cauză de cele mai multe ori sentimentul se va materializa prin oboseală. A absorbi patru milenii de cultură, chiar și subliminal, nu poate fi altfel decât un efort. Când oboseala se risipește, când dorul de casă a fost stins, când următorul bilet de avion se afla în mână, cu siguranță că, precum Zeng He, autorul se va afla din nou pierdut prin lume, nu pentru gloria unui împărat de data aceasta ci pentru setea unui antropolog tăinuit.

Cosmin Andron, PhD

 

Pierdut în Kenya & Tanzania. Jurnal de călătorie de  Cătălin Vrabie

Orice călătorie, în afara celor întreprinse individual – nu neapărat solitar, este după mine o călătorie pe picioare străine. A urma programul propus de o companie de turism sau de un ghid înseamnă a vedea numai ceea ce ți se oferă, nu însă și tot ce ai dori. Cred că pot extinde ideea asta și către cei care nu se dezlipesc de Lonely Planet, Rough Guide sau alte asemenea ghiduri turistice tipărite – asta nu înseamnă că nu e bine să-ți mai arunci din când în când câte un ochi pe ele pentru a vedea cum să-ți umpli timpul odată ajuns într-o anumită zonă. Din acest motiv, eu plec de acasă fără plan, fără traseu și fără țintă… de altfel, titlul de „Pierdut în …” surprinde bine esența stilului meu de a călători și, pe parcursul următoarelor pagini, vă veți convinge de ceea ce spun.

Pentru mine, a fi gata de o călătorie (lungă) înseamnă a avea în rucsac un tricou și o pereche de pantaloni de schimb – pe lângă hainele de pe mine, câteva zeci de batoane de ciocolată, o șapcă, o eșarfă, o pereche de ochelari de soare, un sac de dormit ultra-light – la care de data asta am renunțat tocmai pentru a fi și mai ușor, un player mp3 pentru a mă deconecta de mediul înconjurător atunci când acesta este prea gălăgios… și cam atât. Ah, da, să nu uit, câteva medicamente, un aparat foto digital și un telefon dual-sim pentru a putea folosi un sim local în vederea conectării la Internet. În total, o greutate nu mai mare de aproximativ șase-șapte kilograme.

Vă invit, astfel, să pornim împreună în descoperirea Africii!

Cătălin Vrabie

București, 26 iulie 2017, ora 21:16

Pierdut în Egipt, Sudan & Etiopia de Cătălin Vrabie

Dragă cititorule, iubitor de călătorii – pentru că acest jurnal îți este adresat, vreau să încep prin a-ți spune că eu nu scriu cărți a căror copertă le-o semnez; acestea se scriu singure în timp ce eu călătoresc. Nu este vorba de literatură, evenimentele relatate aici nu s-au desfășurat fictiv, doar în mintea mea, ci le-am trăit în momentele în care le-am scris astfel că tu mă vei însoți pas cu pas și ceas de ceas… Sper să-ți placă și să te convingă să pornești și tu într-o asemenea aventură, pentru că tare fain mai este!

Mărturisesc că mi-ar fi plăcut să parcurg în sens invers această călătorie, din Nairobi, Kenya până în Egipt trecând prin Etiopia și Sudan în drumul meu spre casă. În felul acesta, poate, apreciam altfel spre exemplu frumusețea castelului din Gondar, castel care, sub imperiul impresiilor mărețelor construcții din Egiptul antic, a părut doar un simplu castel medieval, așa cum am văzut cu zecile peste tot. Cu toate acestea însă nici nu cred că mă poate contrazice cineva dacă spun că nu se poate compara impresia pe care ți-o lasa un templu în Luxor cu cea lăsată de un oricare alt castel.

Atât Egiptul cât și Sudanul le-am găsit ca fiind țări cu locuitori, în marea lor majoritate, calzi și binevoitori, atâta tot că în Sudan sistemul nu este doar neprietenos, ci chiar potrivnic celor care-l locuiesc. Nu mă refer deloc la mine în acest context, ci chiar la localnici. Eu vin, plec; un călător prăfuit care în curând va păși în altă țară; dar ei, cei care trăiesc aici zilnic, ei se lovesc mereu de abuzurile polițiștilor, de mafia din transport sau comerț și așa mai departe… acest fenomen l-am văzut comun tuturor țărilor din lumea a treia, atât din Asia, cât evident și din Africa.

Dacă în Egipt și Sudan senzația care m-a urmărit toată călătoria a fost aceea de praf în ochi, în Etiopia, senzația dominantă a fost de cu totul și cu totul altă natură. Aici m-am simțit în permanență urmărit – și nu cu scopuri neapărat ortodoxe.

Cătălin Vrabie

 

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura