Alessia-Ioana Ganea, Colegiul Național ,,B. P. Hasdeu, clasa a XI-a B
Spectacolul D-ale carnavalului de Ion Luca Caragiale, în regia lui Vlad Trifaș, aduce pe scena teatrului din Buzău una dintre cele mai savuroase comedii din literatura română, într-o interpretare modernă, dar plină de respect față de spiritul caragialian. Cu o distribuție inspirată, decor realist și detalii surprinzătoare, spectacolul reușește să recreeze atmosfera mahalalei bucureștene, oferind publicului o experiență teatrală plină de umor, culoare și autenticitate.
De cum am intrat în sală, m-a impresionat decorul. Frizeria lui Nae Girimea (interpretat de Petre Ghimbășan) era redată cu un realism uimitor: mobilier rustic, oglinzi, bănci de lemn și detalii atent alese, care te transportau imediat în lumea de altădată. Decorul nu era doar frumos, ci și plin de viață – un adevărat personaj în sine. Atmosfera era completată de o sală arhiplină, semn al succesului și popularității acestei montări.
Costumele actorilor au fost o încântare vizuală. Mița Baston, interpretată de Alina Leonte, purta o rochie roz cu dantelă și tocuri mici, rafinată și elegantă, în contrast cu ținuta mai modestă a lui Iancu Pampon (Șerban Borda), care exprima perfect caracterul său mai dur, dar comic. Nae Girimea, frizerul sigur de farmecul propriu, era îmbrăcat într-un costum în dungi, cu o vestă de catifea roșie, semn al statutului și al încrederii în sine.
Un rol deosebit de apreciat a fost cel al lui Iordache, interpretat de Ioana Dragoș Gajdo, o femeie care a jucat un personaj masculin cu o naturalețe și expresivitate remarcabile. Gesturile, vocea și umorul ei au făcut din Iordache o prezență de neuitat. De asemenea, Pavel Sîrghi, în rolul lui Crăcănel, și Adela Lazăr, în rolul Didinei Mazu, au completat perfect distribuția, aducând ritm și energie în fiecare scenă.
Un moment cu adevărat memorabil a fost cel al carnavalului. Regizorul Vlad Trifaș a surprins publicul prin folosirea unor elemente de recuzită reale – pe scenă era chiar un grătar adevărat, iar fumul și mirosul de mâncare au umplut sala, transformând spectatorii în parte din acțiune. Această alegere a creat o senzație de autenticitate.
Momentul comic care a stârnit cele mai multe râsete a fost acela în care Pampon și Crăcănel sparg ușa frizeriei lui Nae. În timp ce toată scena se umplea de haos, Iordache încerca, cu un calm absurd, să descuie ușa cu cheia, deși aceasta era deja distrusă – o scenă caragialiană prin excelență.
Un alt detaliu care mi-a plăcut foarte mult a fost felul în care actorii își foloseau vocea. Toți vorbeau tare, clar și răspicat, ceea ce făcea ca fiecare replică să se audă perfect. Deși eu am avut plăcerea de a sta în primele rânduri, sunt sigură că și cei care se aflau în loje sau mai în spate au auzit la fel de bine. Se simțea energia din vocea fiecărui actor, tonalitatea potrivită momentului, și mi-a plăcut faptul că nu era nevoie de microfoane – totul se baza pe proiecția vocii și pe forța interpretării.
Un alt detaliu a fost acela în care, la carnaval, chelnerul care servea mâncarea avea pe braț tatuate mai multe nume de femei, fiecare tăiat cu o linie, semn că fusese înlocuit de un alt nume. Detaliul acesta, probabil introdus intenționat de regizor, a stârnit râsete în sală, fiind o ironie vizuală perfectă, care se potrivea spiritului caragialian al încurcăturilor amoroase și al relațiilor schimbătoare.
În ansamblu, spectacolul D-ale carnavalului a fost o experiență plină de viață, haz și culoare. Am plecat din sală cu zâmbetul pe buze și cu admirație pentru echipa care a reușit să transforme o comedie clasică într-o reprezentație actuală și plină de farmec. A fost un carnaval nu doar pe scenă, ci și în inimile spectatorilor, o sărbătoare a teatrului în cea mai autentică formă a lui.
Teatrul „George Ciprian” Buzău, Săptămâna Teatrului Tânăr, ediția a XII-a, 18-24 octombrie 2025
D-ALE CARNAVALULUI – Teatrul Regina Maria Oradea
de I. L. Caragiale
Regia, adaptarea textului și muzica originală: Vlad Trifaș
Scenografie: Oana Cernea
Asistență regie: Carina Bunea
Light design: Ionuț Aldea
Distribuția (pe roluri):
Nae Girimea: Petre Ghimbășan
Iancu Pampon: Șerban Borda
Mache Razachescu: Pavel Sîrghi
Un catindat de la percepţie: David Constantinescu
Iordache: Ioana Dragoș Gajdo
Un ipistat, un chelner: Sorin Ionescu
Didina Mazu: Adela Lazăr
Mița Baston: Alina Leonte