Vine o vreme în viața fiecăruia când trebuie să-și recunoască păcatele, mă scuzați, lipsurile. Ei bine, o spun tare și răspicat: când eram mică mă plictiseau poveștile, basmele și ce mai intră în pălăria asta mare a „lecturilor pentru copii”. A nu se înțelege că n-am citit basme, povești sau povestiri. Am devorat chiar, dar după o anumită vârstă, târziu, prin comparație cu cei din generația mea. Mă supărasem eu că prinsesem „tiparul”: știam că în fiecare poveste trebuie să existe personajul/personajele bune și personajul rău/personajele rele, că la un moment dat se vor ciocni și că din lupta asta a lor va învinge întotdeauna binele. Așa am tot învățat și la școală, apropo de cum poți distruge imaginația unui copil. Noroc că am descoperit prin biblioteca personală cărți atipice și pe care le-am citit înaintea vârstei. Abia după aceea m-am întors la povești. De care am rămas până astăzi îndrăgostită.
Premiera Teatrului Mic, Apa vie, e un spectacol excelent pentru readus în atenția adulților frumusețea poveștilor. Dar, în aceeași măsură, e cea mai bună cale de a le arăta copiilor partea frumoasă a lecturii. După spectacolul acesta, vă asigur eu, că și cei mai mofturoși copii vor căuta celebrele povești și le vor citi cu nesaț. Ștefan Lupu are o abordare inedită a poveștii, în care îmbină în cel mai fericit mod cu putință sound-ul modern, jocurile de culoare, forme și volume, toate devenind parte din jocul actorilor. Dar jocul acestora nu e nici o simplă joacă de-a povestitul și nici un simplu joc de genul „hai să ghicim personajele”. Pentru că atunci ar fi fost prea mult și am fi avut de-a face cu un simplu experiment teatral și atât. Ștefan Lupu își iubește colegii, se simte asta din felul cum le-a împărțit rolurile și din provocările cărora aceștia au trebuit să le găsească cele mai bune soluții. Combinațiile de ritmuri diverse, replici rostite pe repede-înainte (momentul Pajilor este memorabil în sine, deși inițial nu înțelegeam ce caută schiurile în poveste!) sau, din contra, schimburi de vorbe menite să atragă atenția asupra firului epic – despre toate acestea este vorba în „Apa vie”. Trebuie să remarc faptul că Ștefan Lupu a avut atenția îndreptată spre text, dar și spre personaje. A avut grijă ca mesajul să nu se piardă în hăul scenei, cum la fel de multă grijă a avut pentru conturarea trăsăturilor personajelor, astfel încât copiii să nu chinuie căutând să încadreze un prinț sau altul în tipologia adecvată. De ce e un spectacol și pentru cei mari? Pentru că are culoare! Are ritmul vieții cotidiene, atât de binecunoscut și de specific, pentru că regăsim pe scenă fragmente din vieți trăite alambicat și, în egală măsură, momente de respiro atât de necesare nouă, celor mari.
Apa vie din poveste e chiar apă vie. Vezi cum înfloresc personajele de la o scenă la alta, vezi cum cresc puterile actorilor și cum își dau drumul la joc. Îi vezi dedublându-se, ocupând scena și transformând-o în cel mai bun loc pentru împlinit dorințe. Evident, Printzul Mic devine mare, grație lui Marian Olteanu (se desfată cu fiecare replică rostită, îl vezi cum se transformă sub ochii tăi, îi simți patima de joc). Printzii Mijlociu și Mare îi țin isonul, reușind să-l pună în lumină, dar, în egală măsură, au și ei partea lor de glorie (dansurile lor rămân în memoria afectivă a spectatorilor). Regele apare și dispare din poveste, lăsând loc piticului, o soluție regizorală care se încadrează bine în tabloul de ansamblu. Nu poți să nu-l remarci pe Cezar Grumăzescu în Bătrânul/Bufonul/Tradu-Călăul, un triptic căruia el i-a găsit cele mai bune chei de joc. Când apare Bufonul ți-l scoți din minte pe Bătrân, după cum Tradu-Călăul înghite celelalte două personaje, ceea ce e înseamnă că actorului i-a reușit dedublarea. Personajele feminine au și ele parte de interpretări pe măsura întregului spectacol, Alina Petrică și Ana Bianca Popescu fiind ca din poveste, după cum Alina Rotaru, Andreea Alexandrescu sau Oana Pușcatu își aduc și ele personajele în prim-plan la momentele potrivite și fac să cadă lumina pe ele atât cât trebuie. Cred că aici e tot meritul lui Ștefan Lupu, pentru că a știut să-și strunească actorii, astfel încât personajele să intre în lumina reflectoarelor la timp, iar trecerile de la un moment al jocului la altul să nu devină ruperi de ritm sau să fragmenteze firul epic. E adevărat că au existat și momente de ansamblu, când coordonarea dintre actori a avut mici scăpări, sau când pozițiile lor pe scenă și prin raportare la ceilalți (știți voi, simetrie și altele asemenea) n-au fost tocmai cele mai indicate, dar cred că rutina își va spune cuvântul aici.
Nu știu cum, dar se pare că Teatrul Mic tocmai și-a adăugat în repertoriu un nou spectacol de succes. Dacă vreți să vă deconectați de la cele zilnice, să vă eliberați mintea și să vă distrați mergeți de luați Apa vie de la Teatrul Mic.
Următoarea reprezentație: 17 octombrie, ora 19:00
„Apa vie” după Frații Grimm
Regia/Coregrafia: Ștefan Lupu
Scenariul: Daniel Chirilă
Compoziție muzicală: Mihai Dobre
Light design/video mapping: Eranio Petruska
Concept machiaj: Diana Ionescu
Make-up: Diana Ionescu, Raluca Ochiană
Asistență regie: Daniel Chirilă
Distribuție:
Regele/Piticul – Gabi Costin
Printzul Mic – Marian Olteanu
Printzul Mijlociu – Florin Crăciun
Printzul Mare – Rareș Florin Stoica
Printzesa Bună/Sfânta Vineri – Alina Petrică
Printzesa Ne-Bună/Sfânta Miercuri – Ana Bianca Popescu
Bătrânul/Bufonul/Tradu-Călăul – Cezar Grumăzescu
Gloria/Paji – Alina Rotaru
Bogătzia/Paji – Andreea Alexandrescu
Baba Cloantza/Fantoma Mamei – Oana Pușcatu
Credit foto: Bogdan Catargiu I BC Atelier
