Cristian Vechiu este tânăr, prea tânăr ar spune unii, pentru ceea ce face: le vorbește celorlalți despre istorie. Cu pasiune, cu dăruire și, mai ales, fundamentat. Am încercat să văd ce se ascunde în spatele charismei sale și am aflat surprinzător de multe amănunte.
Îl puteți asculta din 16 august la Fundația Calea Victoriei, unde va susține cursul „Babilon, India, Egipt, Grecia: Fascinația Antichității”.
La nici 30 de ani ai în spate deja o formare academică consolidată, în formă continuantă aș spune, deși nu-mi plac neapărat formulările juridice. Cum ai ajuns de la „studii europene” să fondezi o revistă de studii religioase și să studiezi copta?
Aș spune că punctul de plecare a fost filozofia, dar e drept că am absolvit profilul de studii europene în cadrul Facultății de Filosofie. În cazul acestei facultăți, sintagma „studii europene” este însă, în aparență, una înșelătoare. Astfel, în spatele expresiei „studii europene” nu e nimic altceva decât filosofie dublată de o abordare înclinată înspre istoria culturii europene, înspre istoria ideilor filosofice din acest areal cultural, și poate un surplus de antropologie. Programul mai „aerisit” de la studii europene mi-a permis în cel de-al treilea an de licență să urmez cursuri pe care altfel le-aș fi ratat din cauza unei sciziuni premature în minispecializări. În acel an, colegii de la programul de filosofie trebuiau să aleagă între filozofie politică, filozofie continentală sau filozofie analitică. Mi-a displăcut încă de la început ideea acestei alegeri forțate, așa că studiile europene au fost șiretlicul meu prin care am reușit să beneficiez de un program de studii „personalizat”, luându-mi ca opționale cursuri ale fiecărei specializări.
După studiile de licență am absolvit un master de studii religioase la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. Am fost entuziasmat de apariția acestui program masteral unic în țară, care mi-a oferit prilejul să pun la lucru abilitățile acumulate pe parcursul celor 3 ani de licență de la filosofie: gândire critică, știința argumentări, capacitate analitică. În același timp, puteam să aprofundez un domeniu care, din păcate, e foarte neglijat în învățământul universitar autohton: studiile religioase cu toate componentele acestora (istoria religiilor, religie comparată, filozofia religiei, antropologie religioasă etc.). În perioada în care am fost masterand, am avut o inițiativă de a pune bazele unei reviste de studii religioase care să se dezvolte ca un spațiu de desfășurare pentru cercetătorii interesați de această zonă. Împreună cu colegii mei am lucrat un an de zile pentru a demara acest proiect, iar în tot acest timp ne-am bucurat atât de sprijinul coordonatoarei acestui program masteral, Madeea Axinciuc, cât și de cel al profesorilor noștri. Așa a apărut Revista AXIS, care a ajuns între timp la cel de-al 6-lea număr. Deși mai scurtă ca durată, perioada masteratului s-a dovedit a fi una prolifică. În toată această perioadă, mi-am aprofundat studiile în limbi clasice, iar în ultimul an de master s-a ivit oportunitatea de a face parte dintr-un grup de studiu restrâns care își propunea învățarea limbii copte. Am fost invitat să fac parte din acest grup de către unul dintre profesorii de la master, Ștefan Colceriu. După 3 ani, grupul desfășoară deja primul proiect de traducere în cadrul instituției Colegiul Noua Europă. Trebuie spus însă că pe parcursul acestei aventuri lingvistice și culturale, am fost și suntem susținuți și îndrumați de un fin cunoscător al limbii copte, Alin Suciu, cercetător la Göttingen Academy of Sciences and Humanities.
Vei începe curând, mai precis în 16 august, la Fundația „Calea Victoriei” un curs pe tema: „Babilon, India, Egipt, Grecia: Fascinația Antichității”. Cui se adresează cursul? Ce public te aștepți să ai în sală?
Cursul se adresează tuturor celor curioși și pasionați de perioada antică. Nu am o așteptare anume, la celelalte cursuri pe care le-am avut până acum la fundație am fost mereu surprins de cât de diversificat e publicul când vine vorba de vârstă. Am întâlnit tineri liceeni de clasa a 12-a, studenți, dar majoritari sunt adulții de peste 30 de ani. Sunt mai tot timpul plăcut impresionat de dorința de cunoaștere a cursanților de la Fundația Calea Victoriei.
Cum ai ajuns în postura de lector al Fundației Calea Victoriei?
Cunoșteam activitatea fundației îndeaproape încă din perioada studenției, dar de aici până la a fi lector a fost cale lungă. Am început așadar ca cursant al fundației, iar după mai multe astfel de intersectări, dar și după o perioadă în care studiile și cercetările mele au căpătat un anumit contur, am găsit de cuviință să fac o propunere pentru un curs Sandrei Ecobescu, directoarea fundației. De aici a pornit totul.
Personal, cursul mi se pare foarte atractiv, dar rămân la ideea că e foarte dificil să vorbești tinerilor de azi despre vremuri imemoriale. Cum vei surmonta această dificultate? La ce metode vei apela?
Mai întâi, sper că voi avea printre cursanți și tineri, chiar dacă în acest caz tema pare că trimite la vremuri imemoriale. Tocmai pentru că sunt conștient că există, și nu doar în rândul tinerilor, o lipsă de interes față de tot ce nu are legătură cu prezentul, cu aici și acum, mi-am propus să mă concentrez pe acele aspecte care fac ca vechile civilizații să ne fie mult mai apropiate decât credem. Îmi doresc ca la finalul celor patru întâlniri, cursanții să fi înțeles deja că datorăm mult mai mult decât ne imaginăm culturilor și civilizațiilor antice: de la scris până la jocuri de noroc. Îmi doresc ca acest curs să fie o incursiune într-o lume fascinantă pe care mă voi strădui să o umanizez cât mai mult. Cred că nu doar perioada de timp sperie sau duce la dezinteres, ci mai ales maniera în care sunt prezentați oamenii lumii antice. Un fenomen analog se întâmplă și în cazul Evului Mediu sau al Renașterii. Trebuie să înțelegem că și sumerienii sau egiptenii erau oameni, asemenea nouă, cu activități și preocupări variate. De exemplu, probabil că cei mai mulți dintre noi au auzit de impunătoarele piramide construite de vechii egipteni, dar câți știu că erau niște berari extraordinari sau că tot din acest spațiu cultural provine și prima lucrare de interpretare a viselor?
Cum ai defini tu „omul charismatic”? Crezi că ai nevoie de charismă în relația pe care ți-o construiești cu proprii tăi cursanți? Tinzi să permanentizezi relația cu aceștia sau e doar una punctuală?
Din punct de vedere etimologic avem două direcții: fie vorbim de un om charismatic ca cel ce primește de la Duhul Sfânt darul înțelepciunii, profeției, tălmăcirii de limbi etc., fie vorbim de un om charismatic ca lider politic și/sau social, de acea persoană care are autoritate asupra unui grup. Dacă ar fi să am în vedere primul caz, aș spune că ar fi aproape o necuviință să mă consider charismatic. Cât despre cel de-al doilea sens, cred că relația care se încheagă între mine și cursanți e de-o cu totul altă natură. Fundația Calea Victoriei oferă un tip de educație non-formală, cred că așa s-ar numi în limbajul de lemn al pedagogiei. Or, într-un astfel de mediu îmi place să cred că și relația dintre lector și cursant se modifică, iar unele bariere sunt date jos. Nu mi-au plăcut niciodată profesorii care nu doar că își expuneau poziția de putere în raport cu studenții, dar o mai și exercitau. Ca lector, încerc întotdeauna să fiu cât mai atent la dorințele și curiozitățile cursanților. Îmi plac întâlnirile interactive și încurajez mereu întrebările și discuțiile. Uneori, discuțiile de la un curs pot fi prelungite la un pahar de bere. Fără îndoială, că se poate dezvolta un anumit tip de atașament atât al cursanților față de lector, cât și în sens invers. Am avut cursanți cărora le-a plăcut un curs și au venit apoi și la altele. E vorba, până la urmă, de afinități: nu poți forța așa ceva, dar nici nu trebuie pusă o barieră. Mi se pare ușor psihotic să consideri că relația dintre lector și cursanți se rezumă în termeni de prestator servicii și beneficiari.
Ca să ții un curs de istoria culturii și civilizației astăzi îți trebuie foarte multe cunoștințe, atât de specialitate, cât și de cultură generală, toate utilizate prin raportare la tot ce ține de cotidian. Tu cum te raportezi la nou? Ești conectat la evenimentele zilei? De exemplu, urmărești Jocurile Olimpice, alergi după pokemoni, citești presa? Câte din preocupările contemporanilor ți se par utile și/sau plăcute, câte sunt adevărate capcane?
Cred că întreaga perioadă de studii m-a ajutat să-mi lămuresc că formarea mea este, în cele din urmă, una de istoric al ideilor (filosofice și religioase). În acest sens, munca de cercetare, dar mai ales cea de documentare, nu încetează niciodată. La prima vedere, într-o astfel de activitate, în special în cazul documentării în privința civilizațiilor antice, ar putea să se ivească pericolul deconectării de la realitatea cotidiană. Totuși, un istoric al ideilor trebuie să-și păstreze cât mai alert simțul realității cotidiene, pentru că altfel devine prizonierul unui trecut care nu-i va spune nimic despre propria-i viață. Cred că cel care pică în această capcană își îngustează mult perspectiva istorică și în consecință eșuează în demersul său de cunoaștere. Pe de altă parte, simpla ancorare în prezent, în cotidianeitate, nu înseamnă în mod necesar a fi contemporan cu vremurile în care trăiești. Nu e nicio idee nouă în ce spun acum, Giorgio Agamben a scris un material formidabil despre asta și se intitulează chiar așa: „Ce înseamnă a fi contemporan?”. Încerc să știu și să înțeleg cât mai multe despre ceea ce se întâmplă în jurul meu. Cât despre isteria pokemonilor, cred că studenții de psihologie și sociologie tocmai au primit un material de lucru prețios. În schimb, recunosc că îmi plac foarte mult sporturile și toată ideea de joc care stă la baza acestora. Când eram copil, îmi amintesc că întreaga familie (de la bunici la copii) urmărea cu interes Jocurile Olimpice. Totuși, ar fi multe de spus despre acest eveniment, plecând de la originea sa cu care nu prea mai are nimic în comun (iată, că revenim la perioada antică) până la problemele financiare și de infrastructură pe care le întâmpină gazda de anul acesta.
Dacă mâine ar începe cursul și ar veni la tine un posibil cursant să te întrebe de bibliografia suplimentară, ce-ai recomanda? Cu ce să înceapă un novice studiul marilor civilizații? Ce capcane să evite?
Dacă ar fi vorba de un novice, i-aș recomanda câteva studii introductive pe care astăzi le poate găsi cu ușurință cu ajutorul internetului. Pe cei care nu se descurcă îndeajuns de bine la acest capitol, îi pot ajuta furnizându-le chiar eu materialele cu pricina. Cred că reperele bibliografice sunt foarte importante și încerc mereu să le amintesc în expunerile mele de la fundație. Cam la fiecare curs, la final, mi-au fost solicitate, de către unii dintre cursanți, câteva indicații bibliografice pentru aprofundare. Există o întreagă literatură de specialitate cu privire la civilizațiile antice despre care voi vorbi la curs. Fiecare areal cultural a fost bine parcelat și întors pe mai toate fețele de istorici, filosofi, lingiviști, antropologi etc., astfel încât astăzi avem o multitudine de studii. Cea mai mare capcană este aceea de a considera că poți epuiza toate aceste studii și cercetări întreprinse. De aceea e important să-ți configurezi niște surse, să știi la ce autori să apelezi și, mai ales, să știi cât de credibili sunt aceștia. Cea mai mare capcană pentru un novice este însă alta: aceea de a sări pașii introductivi și de a sări direct la problemele specifice, fapt care ar putea duce la mari lacune. O altă capcană este să ai impresia că adevărul e deja împachetat în informațiile transmise de cei pe care îi citești. Aici ar trebui să intervină gândirea critică care să te ajute să discerni ce anume poate fi eronat, incomplet sau acceptabil într-o sursă sau alta.
Despre Cristian Vechiu prietenii/colaboratorii ar spune următoarele:
N-ar fi corect să răspund în numele altcuiva. 🙂
Câte dintre aceste calități te ajută în construirea relației tale cu participanții la cursurile de la Calea Victoriei?
Cred că relația unui lector cu participanții la cursurile fundației depinde de amabilitate, de disponibilitatea de a împărtăși și a recepta noi cunoștințe din ambele direcții, și de seriozitate. Capacitatea de a crea o dispoziție bună, uneori chiar plină de amuzament, este la fel de importantă.
Ce literatură citești în timpul liber, ce autori preferați ai? Dar cu muzica în ce raporturi te afli? Când studiezi pentru o temă sau alta asculți muzică?
Literatura a fost întotdeauna pentru mine nu doar una dintre cele mai bune forme de „relaxare” (așa cum se spune adeseori), ci chiar parte esențială a studiilor mele, a procesului meu de formare. Cum ar fi să vorbești despre antichitatea greacă și să nu fi citit operele lui Homer? Cât despre autorii preferați, simt că sigur voi nedreptăți câțiva autori, dar voi răspunde rapid, fără să stau prea mult pe gânduri: Joyce, Borges, Calvino, Poe, Dostoievski, Faulkner, Cortazar. De aproape doi ani am prins mare drag de Amin Maalouf și, mai curând, de Sadegh Hedayat.
Convinge-i (prin intermediul unei singure fraze) pe cititorii bookhub.ro să te caute la Fundația Calea Victoriei!
Vă aștept cu drag din 16 august la singurul curs din București la care puteți afla despre tentativele de scufundări subacvatice ale vechilor greci, despre primele operații estetice (India), despre primii astrologi (babilonienii), despre marii făurari de bijuterii (etruscii) și multe alte asemenea lucruri inedite în legătură cu marile civilizații antice.
Foto din arhiva personală Cristian Vechiu (Cambridge, 2015)
Detalii despre atelierele Fundației Calea Victoriei aici.
