Stagiunea de față marchează 55 de ani de la înființarea trupei române a Teatrului de Nord, fapt ce se cere a fi sărbătorit așa cum știe Teatrul cel mai bine: cu noi premiere gândite pentru fiecare public în parte, cu evenimente speciale și cu mult entuziasm.

Pregătim nu mai puțin de 11 premiere noi care vor intra în repertoriul Teatrului de Nord alături de alte 18 spectacole reluate, printre care și preferatele publicului precum Bani din cer de Ray Conney (r. Daniel Vulcu), Un spectacol improvizat cu ImproȘtim sau Cartea Junglei de Dés László – Geszti Péter – Békés Pál, după Rudyard Kipling (r. Nagy Regina). Noutățile vor fi aduse de regizori precum Nikita Betehtin, Ioan Ardelean, Ovidiu Caița, Diana Dragoș și Gigi Căciuleanu, celebru coregraf și regizor cu o activitate intensă îndeosebi în Franța și Germania, care ne va oferi prima premieră a acestei stagiuni: un spectacol de teatru dans cum nu s-a mai văzut pe scena sătmăreană.

Anunțăm cu mare bucurie și inaugurarea proaspăt renovatei Săli Studio a Teatrului de Nord, care va fi însuflețită anul acesta de 4 premiere, dar și de un eveniment special de comemorare a unuia dintre cei mai importanți oameni ai teatrului sătmărean și românesc – G. M. Zamfirescu. În data de 13 octombrie se vor împlini 125 de ani de la nașterea scriitorului, eveniment pe care dorim să-l comemorăm prin 2 spectacole ale căror texte sunt semnate de acesta, ambele regizate de Andrei Mihalache. Este vorba despre Domnișoara Nastasia și Maidanul cu dragoste, cel din urmă fiind primul spectacol montat în reînnoita Sală Studio.

Suntem nerăbdători să ne revedem și în afara sălii de spectacol și a distanței public-scenă. Pentru asta am pregătit, în data de 3 septembrie, un program plin de activități la deschiderea oficială a porților Teatrului pentru o nouă stagiune (căci noi deja am revenit pe scenă, în culise și la reflectoare și repetăm pentru următoarele reprezentații). Începând cu ora 10 se vor face tururi ghidate pentru oricine dorește să vadă cum e în spatele culiselor sau la cabinele actorilor. În paralel am pregătit 3 ateliere de teatru pentru copii, adolescenți și adulți dar și un atelier special pentru voluntarii vechi și noi ai Teatrului. Asta pentru că suntem pregătiți și pentru noi recrutări în Trupa de Voluntari a Teatrului, care deja a ajuns parte din colectivul nostru și pentru care încercăm să organizăm în mod constant activități speciale. 

Așadar, în 3 septembrie curtea teatrului devine Curtea cu Surprize în care, dacă veți păși, vă puteți aștepta la orice ar putea fi neașteptat. În schimb, e garantată o duminică veselă și colorată. Ziua se va încheia cu musicalul Cartea Junglei, după Rudyard Kipling (r. Nagy Regina), care va începe la ora 17.00.

Suntem entuziasmați pentru stagiunea 55, suntem pregătiți și suntem curioși de fiecare proiect nou. Informațiile complete în ceea ce privește noile premiere pentru adulți și copii, spectacolele reluate dar și oferta de abonamente sunt disponibile mai jos.

Pentru moment, tot ce-a fost de zis s-a zis și orice a mai rămas se va spune. Transmitem pe această cale un mesaj regizorului tehnic de la scenă: cortina sus!

***

                         Stagiunea 2023 – 2024                        

Stagiunea 55

PREMIERE

Sala Mare

teatru-dans | LA VIE EN ROSE | regia și coregrafia Gigi Căciuleanu

clasic universal | FALSTAFF după William Shakespeare | dramatizare de Daniel Oltean | regia Ovidiu Caița

clasic românesc | DOMNIȘOARA NASTASIA de G.M. Zamfirescu | regia Andrei Mihalache

clasic universal | LIVADA DE VIȘINI de A.P. Cehov | regia Nikita Betehtin

dramă | ROȘU de John Logan |  regia Ioan Ardelean

Sala Studio

comedie romantică | MAIDANUL CU DRAGOSTE de G.M. Zamfirescu | regia Andrei Mihalache

SF distopic | POATE VISEZI  după Izumi Suzuki | adaptarea și regia Diana Dragoș

teatru-dans | LIUBA de Radu Botar | coregrafia Mălina Andrei | scenografia Andra Vișniec

românesc contemporan | TRIUMFUL ADEVĂRULUI de Peca Ștefan | regia Ovidiu Caița

Spectacole pentru copii

POVESTEA LUI CURAJ | text și regie Dana Bonțidean

CEI TREI PURCELUȘI | adaptarea și regia Andrei Mihalache

ANIMART | SPECTACOL INVITAT

————————–

TITLURILE OFERITE ÎN ABONAMENTE 

Abonamente pentru adulți:

LA VIE EN ROSE | regia și coregrafia Gigi Căciuleanu

FALSTAFF după William Shakespeare | dramatizare de Daniel Oltean | regia Ovidiu Caița

DOMNIȘOARA NASTASIA de G.M. Zamfirescu | regia Andrei Mihalache

LIVADA DE VIȘINI de A.P. Cehov | regia Nikita Betehtin

Un spectacol la alegere din reluări: BOLNAVA ÎNCHIPUITĂ, ALMOST, MAINE, CARTEA JUNGLEI, NUNTĂ ÎN OAȘ, METAMORFOZE

Abonament pentru liceeni:

LA VIE EN ROSE | regia și coregrafia Gigi Căciuleanu

FALSTAFF după William Shakespeare | dramatizare de Daniel Oltean | regia Ovidiu Caița

DOMNIȘOARA NASTASIA de G.M. Zamfirescu | regia Andrei Mihalache

Abonament pentru gimnaziu:

ALMOST, MAINE de John Cariani | regia Theo Marton

BOLNAVA ÎNCHIPUITĂ după Carlo Goldoni | regia Diana Dragoș

DOMNIȘOARA NASTASIA de G.M. Zamfirescu | regia Andrei Mihalache

Abonament pentru ciclul primar și grădinițe:

POVESTEA LUI CURAJ | text și regie Dana Bonțidean

CEI TREI PURCELUȘI | adaptarea și regia Andrei Mihalache

ANIMART | SPECTACOL INVITAT

————————–

RELUĂRI

poveste | MOMO după Michael Ende | adaptarea și regia Diana Dragoș

comedie dulce-amăruie | BOLERO de José Rivera | regia Andreea Vulpe

românesc contemporan | ANATOMIA UNUI VAL PERFECT de Stela Giurgeanu | regia Tudor Dreve | proiect realizat de Asociația Focus Drama în parteneriat cu Teatrul de Nord, cofinațat de Consiliul Județean Satu Mare

impro | UN SPECTACOL IMPROVIZAT cu ImproȘtim

spectacol concert | METAMORFOZE | versurile Bobi Dumitraș | muzica Bobo Burlăcianu

comedie | BANI DIN CER de Ray Conney | regia Daniel Vulcu

comedie romantică | ALMOST, MAINE de John Cariani | regia Theo Marton

spectacol stradal | NUNTA | concept și regie Victor Olăhuț

clasic românesc/tragicomedie | HAGI TUDOSE după Barbu Ștefănescu Delavrancea | adaptarea și regia Andrei Mihalache

contemporan | FREETIME de Gian Maria Cervo și Frații Presniakov | regia Nicola Bremer | spectacol realizat în coproducție cu Teatro Stabile delle Arti Medioevali și Quartieri dell´Arte, Italia

thriller | POMONA de Alistair McDowall | regia Andrei Dinu

comedie | NUNTĂ ÎN OAȘ de Anca Munteanu | regia Cristian Ban

commedia dell arte | BOLNAVA ÎNCHIPUITĂ după Carlo Goldoni | regia Diana Dragoș

comedie neagră | ETERNA REÎNTOARCERE de Fredrik Brattberg | regia Ioan Ardelean

poveste | ALBĂ CA ZĂPADA după Frații Grimm | adaptarea și regia Andrei Mihalache

musical | PISICILE de Andreea Radu și Zeno Apostolache Kiss | regia Oana Leahu

poveste | PĂCALĂ după Ion Creangă | adaptarea și regia Dana Bonțidean

aventură | CARTEA JUNGLEI de Dés László – Geszti Péter – Békés Pál | după Rudyard Kipling | regia Nagy Regina

————————–

PREŢURILE ABONAMENTELOR:

  1. Abonament Premieră ”Ștefan Mareș”: 200 lei
  2. Abonamente „Vasile Savinescu” și „Radu Sas” | abonamente pentru adulți: 150 lei / 85 lei pentru pensionari
  3. Abonament pentru elevii claselor IX-XII și studenți: 70 lei
  4. Abonament pentru elevii claselor V-VIII: 55 lei
  5. Abonament pentru elevii claselor I-IV și grădinițe: 45 lei
  6. Abonament pentru angajații instituțiilor de cultură și profesori: 100 lei
  7. Abonament pentru persoanele cu handicap: 50 lei

————————–

PREŢURILE BILETELOR:

Sala Mare

zona A (loje centrale) / zona B (loje) / zona C (scaune în sală) / zona D (balcon)

bilet pentru PREMIERĂ: 55 lei / 50 lei / 45 lei / 30 lei

bilet pentru adulți: 50 lei / 45 lei / 40 lei / 25 lei

bilet pentru pensionari, studenți, elevi V-XII: 25 lei

bilet pentru elevii claselor I-IV și preșcolari: 20 lei

Sala Studio: bilet pentru adulți: 30 lei | bilet pentru pensionari, studenți, elevi: 25 lei

 

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura