„Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu” de Iulian Bocai

Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu reprezintă debutul în proză al lui Iulian Bocai. Volumul este câștigătorul concursului de manuscrise pentru debutanți organizat de editura Polirom în anul 2018. Cartea s-a bucurat de un real succes primind mai multe premii printre care Premiul revistei „Observator cultural” pentru Debut, ediția 2019 și Premiul Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franța, ediția 2019, iar pe lângă aceste premii a primit și un număr considerabil de recenzii favorabile din partea unor crtici, scriitori, jurnaliști consacrați.

Am fost absorbit de universul cărții încă de la prima frază și cu toate că scriitura mi-a impus un ritm alert de lectură, am simțit nevoia ca după fiecare capitol să las volumul deoparte și să-mi iau răgazul necesar pentru a metaboliza substanța poveștilor. Pentru cineva care a copilărit asemenea personajelor într-un sat din sudul României, scriitura cărții evocă amintiri de demult ascunse undeva în cotloanele îndepărtate ale memoriei, amintiri care o dată aduse în conștiință sunt vii și strălucitoare. Frazele lungi pe care Iulian Bocai le folosește să spună povestea au în același timp capacitatea de-a sonda psihologia personajelor, cât și o forță descriptivă de-a dreptul viscerală.

Lui Marian Barsacu nu-i trebuiau multe motive să se ia. Nu-i trebuia de fapt niciunul, dar uneori, când bea doar îndeajuns cât să devină melancolic fără să fie violent și prindea ori o frântură de conversație despre lucrurile serioase ale vieții, ori un vers dezolant de muzică populară, făcea ochii mari de parcă atunci, pe moment, l-ar fi ajuns din urmăr întreaga amploare apăsătoare a existenței lui irositeși, pentru câteva minute, regreta cu sinceritate că se născuse.

Priță Barsacu se naște și trăiește într-o lume care pare desprinsă dintr-o realitate prea puțin posibilă pentru cineva care nu și-a trăit copilăria în satele din sudul României, însă materialul din care e construită ficțiunea lui Iulian Bocai este realitatea brută și necosmetizată a vieții așa cum este. Iar acest personaj simte că e făcut dintr-o cu totul altă plămadă decât majoritatea copiilor de vârsta lui. Este interesat de lumea încojurătoare într-un fel specific naturalistului, numără animalele de pe câmp pe care le trece într-un registru, la școală prezintă un insectar complex căruia îi adaugă și câteva sticluțe de formol pline de mormoloci și alți amfibieni. Se scrie un articol despre condiția lui neobișnuită, de copil vizibil diferit de ceilalți, iar în articol se pomenește și despre mizeria și sărăcia care domnește în sat. Acest lucru nu e pe placul autorității satului care nu vor să admită adevărul crunt al sărăciei.

Sunt descrise cu lux de detalii momentele specifice vieții de la țară când se taie o găină, un porc, un vițel, însă aceste momente sunt integrate organic în logica poveștii, autorul nu face nici pe departe un inventar gratuit al cruzimii, ci sondează felul în care violența și cruzimea se inserează în psihicul unui copil, pentru care viața e un șuvoi de senzații și întâmplări al căror sens nu se relevă decât ulterior, în cutele din textura amintirilor.

El, care tăiase găini și rațe de nici nu mai știa să le numere, a văzut la viața lui un singur vițel mort și l-a ținut minte pentru totdeauna. Vecinul legase animalul blând de un puiet de cireș și-i dăduse niște tărâțe ca să-l liniștească. Apoi s-a dus până la un colț al casei, de unde s-a întors cu un baros de fier, cu cap gros, pe care-l ținea la spate, ca să nu se sperie viitoare victimă, de care s-a apropiat, mângâind-o milos pe crupă. I-a mai dat târcoale de câteva ori și, când a fost sigur că nu-l vede, a ridicat barosul deasupra capului și i l-a trântit drept în ceafă. Vițelul s-a prăbușit chiar atunci la pământ, a mai răsuflat o dată sau de două ori pe nas, un ochi i s-a umplut de roșeață de la vene sparte și asta fost tot.

Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu merită citită nu doar pentru că a fost lăudată în multe cronici, și-a primit premiile pe care le-am menționat deja la început, ci, în primul rând, pentru că e o carte bine scrisă, dură, a cărei cruzime este transpusă într-o stilistică șlefuită cu migală, o carte care este în același timp plină de emoții crude și de reflecții în urma cărora nu ai cum să fii același.

Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu de Iulian Bocai