Iubesc editurile mici care reușesc să se impună pe o piață editorială ca a noastră. Le iubesc pentru că reușesc să aducă în fața cititorilor bijuterii ale literaturii românești sau universale care n-ar fi avut șanse să apară altfel. E drept, sunt puzderie de edituri mici care nici n-ar trebui să existe în peisajul lumii literare. Dar încă mai cred că principiul selecției naturale își face treaba.
Casa de Pariuri Literare e o editură care are un istoric consolidat, un renume câștigat prin tipărirea unor autori români avangardiști, dar nu numai, care tipărește poezie (de cea mai bună calitate), dar și eseu. Cristian Cosma este sufletul editurii, cel care cu spiritul lui critic și tonul lui de om ce pare veșnic nemulțumit face un mare bine literaturii române: tenace până în pânzele albe, îngrijește ediții de cea mai bună calitate ale unor autori de calibru sau mai puțin cunoscuți; le acordă tuturor aceeași atenție.
Am în față șase volume, toate apărute în 2015 la cdpl. Și nu sunt singurele titluri apărute anul trecut! Deci, activitate serioasă pentru o editură mică. I-am văzut și la Gaudeamus în toamnă, au avut un stand mic, dar animat, cochet și vizitat de cititori avizați. Au revenit și anul acesta la Bookfest, cu noi titluri și cu standuri de autor pentru fiecare zi a târgului (o zi a fost dedicată Observatorului cultural).
Volumele editurii se remarcă, în primul rând, prin calitatea editării. Au redactori de carte excelenți, se simte acest lucru din felul cum curge textul. Nu găsiți greșeli de editare, cărțile sunt de mici dimensiuni, dar cu coperți atrăgătoare, cu imagini atent alese care pun în valoare textul. Mai rar așa atenție pentru detalii; acestea dau naștere unui tot unitar care se cheamă „carte”.
Liliana Nicolae, Locuri. Oameni. Povești (carte de reportaj)
„Într-o presa care nu prea mai pune preț pe reportaje, Liliana Nicolae perseverează cu inteligență și har. La radio și în Dilema veche, subiectele și cuvintele ei bine măsurate reconstituie lumea din frânturi, în toată normalitatea ei. Ascultate sau citite, reportajele sale ne pun pe gînduri în fața Vieții pe care, grăbiți, uităm uneori s-o contemplăm ori s-o înțelegem.“ – Mircea Vasilescu (Dilema veche)
Ioan Es. Pop, Ieudul fără ieșire
„Din nord, după o experiență de dascăl la școala din Ieud, Ioan Es. Pop a naufragiat prin ’88, în Capitală ca muncitor pe un șantier, mai apoi, după ’89, ca redactor la Luceafărul, izbutind să-și transforme naufragiul în descoperire esențială, precum eroul lui Defoe. Cu migală, cu entuziasm, cu răbdare, cu Vineri, Robinson a făcut din naufragiul său o terapeutică a oricărei alienări, inclusiv a celei de sine însuși. Cu talent, cu intuiție, cu imaginație, cu nouăzeciștii, Ioan Es. Pop și-a convertit naufragiul într-o splendidă revocare dramatic-lirică a neantului zilnic, cum numai poeților de tot li se poate întîmpla. Ieudul fără ieșire este expresia plină de prospețime poetică a cestei convertiri.”
(Laurențiu Ulici)
Simona Vasilache, Caragiale, diavolul din detalii
„Am preferat să evit o organizare tematică foarte clară, care ar fi dăunat, cred, asocierilor involuntare, coincidenţelor, spontaneităţii atât de la locul ei în lumea lui Caragiale. Însă o coerenţă tematică inerentă, şi chiar o subtilă organizare pe teme este, în toată această înşiruire voit întâmplătoare de tablete. După preambulul care priveşte întregitor, şi tributar maeştrilor, spre lumea lui Caragiale, şirul tabletelor se deschide cu Numărătoare inversă, un soi de incipit de-a-ndoaselea şi o realitate foarte specifică lui Caragiale, de care nu scapă mai nimic din tot ce-a semnat. Şi se încheie, cum altfel, în zornăit de bani, aducători tot atât de ghinion cât şi de noroc. Şi mai ales de încurcături. Între aceste borne, a căror semnificaţie se poate pune, oricând, la îndoială, sunt tablete despre familie, urmaşi, vecini şi amici, întâmplări din mahala şi păţanii care interesează universul. Despre scrisori, despre micile plăceri ale vieţii, despre modă, drumuri şi lumi sucite. Un puzzle de chiţibuşuri şi detalii, în care se ascunde, fireşte, diavolul. Tot atât cât bunul Dumnezeu.”
Ioan Es. Pop, Fețe jupuite. 12 interviuri cu Ioan Es. Pop
„Eu nu sunt un om echilibrat, doar că mi-am autoimpus ani de zile să simulez adaptarea, ştiind foarte bine că altfel nu voi supravieţui. Aparentul meu echilibru este rezultatul unor ani lungi de exerciţii de supravieţuire şi adaptare.”
Octavian Soviany, Bătrânețea ucenicului alchimist
„Am trăit și am scris, am scris și am trăit… Viaţa poate fi frumoasă și la 60 de ani. Poate că în acești 60 de ani, aș fi putut să fiu mai atent cu cei din jurul meu, dar scrisul e un meșteșug care te obligă să te adâncești în tine și să devii puţin egoist. Cred că n-am fost nici un tată prea bun, deși am cu copiii mei relaţii excelente. Sunt sigur că am pierdut mult timp bătând cârciumile, nu neapărat în căutarea unor personaje. M-aș fi putut ruga mai mult și chiar aș fi putut citi mai mult. Oricum, dacă e să ne raportăm la reprezentările curente, în plan uman, existenţa mea a fost mai curând un eșec. Iată-mă la 60 de ani, interpretând perfect partitura ratatului din punct de vedere social: n-am casă, mașină, conturi la bancă (dar am datorii), mai nou – n-am nici măcar job, posed în schimb o solidă reputaţie de alcoolic.” – (Octavian Soviany)
Stelian Țurlea, Istoria inedită a unui ziar cultural. 15 ani cu Ziarul de Duminică
„Nu ştiu când au trecut 15 ani. În mai 2000 nu m-am gândit o clipă unde voi fi peste 15 ani, ştiam că voi face acest ziar, dacă mă va ţine Dumnezeu în viaţă, încă un an, doi, zece, dar nu m-am văzut o clipă măcar peste un număr atât de mare de ani. Pentru o publicaţie, de orice fel, 15 ani înseamnă enorm, aproape istorie, mai ales când traversează vremuri de criză, cu fluctuaţii economice uriaşe, cu schimbări politice care pot pune capăt şi celui mai minunat proiect.”
Li se adaugă cărțile Norei Iuga, cele ale lui Mihail Vakulovski etc. Le găsiți pe toate pe site-ul editurii, www.cdpl.ro, acolo unde găsiți și detalii despre cum puteți cumpăra volumele.
Spor la citit!
(material realizat cu sprijinul cdpl)
