cartea-curajului-coperta“Cartea curajului”, semnată de Adina Rosetti și ilustrată de Alexia Udriște, este o carte pentru copii apărută la Curtea Veche Publishing ce reunește 10 povești inspirate din realitate, repovestite astfel încât părinții să le poată împărtăși copiilor valorile asociate curajului.

București, 18 noiembrie 2016. “Cartea curajului” a fost lansată în cadrul unui eveniment transmis live în 19 biblioteci din toată țara, marcând astfel o premieră pentru piața de carte din România. Evenimentul a putut fi urmărit în timp real și pe paginile de Facebook Curaj România și Curtea Veche Publishing.

Lansarea inedită a inclus momente de lectură la care au participat, prin transmisiune în direct, copii din 5 librării județene din țară (Deva, Medgidia, Piatra Neamț, Răcoasa – jud. Vrancea, Târgu Jiu). La eveniment au luat parte, alături de autoare și de ilustratoarea cărții, actorul Marian Râlea (celebrul Magician), Ioana Chiceit-Macoveiciuc (printesaurbana.ro), prof. Eugen Belivac, psihologul Keren Rosner, Miruna Meiroșu (PR Manager Curtea Veche Publishing) și Alfred Borcan (Director de Marketing Piraeus Bank).

lansare-cartea-curajului_18-noiembrie-2016

Cartea, editată de Curtea Veche Publishing, reunește 10 povești despre curaj inspirate din întâmplări reale colectate prin intermediul aplicației online “Culegătorii de Curaj”, care a fost lansată de Piraeus Bank în 2015, ca parte a unei comunități pe care banca a creat-o pentru a cunoaște și inspira oamenii să aibă încredere în propria lor valoare.

Poveștile din “Cartea curajului” sunt dezvoltate în jurul a “10 ființe mici care fac gesturi mari“, iar printre cele mai populare se numără cea a unui profesor de limba engleză din Râmnicu Vâlcea, care împreună cu elevii săi a realizat un documentar despre viața satului românesc de la începutul de secol XX, un proiect care trece dincolo de programa școlară. O altă poveste este cea a unei studente la medicină din București, inițiatoare a campaniei „Donează păr copilașilor”, o inițiativă prin care copiii bolnavi de cancer primesc gratuit peruci. Astfel, Superputerile lui Toma, Avanlanșă pe Muntele Bomboanelor, Un peștișor pe nume Baltzar sau Mir – Porumbelul Salvator, o poveste despre Vlad Voiculescu și tabăra pentru copiii bolnavi de cancer MagiCamp,  sunt doar câteva dintre poveștile despre curaj care inspiră și pot fi un exemplu pentru copii, dar și pentru părinți.

„Nu trebuie să fii supererou ca să fii curajos. Dacă ne uităm bine în jur, vedem peste tot dovezi de curaj, iar de cele mai multe ori, curajoșii sunt oameni obșinuiți. Uneori, curajul înseamnă să mergi înainte atunci când nimeni nu te încurajează, să încerci ceva nou, să ajuți un prieten când are cea mai mare nevoie de tine. Asta cred că vor învăţa copiii din cele 10 povestiri din Cartea Curajului, inspirate din poveştile reale ale unor oameni obişnuiţi”, a declarat scriitoarea Adina Rosetti, autoarea Cărții Curajului prezentă la evenimentul de lansare.

Prin intermediul aplicației online Culegătorii de Curaj, am dat oamenilor din întreaga țară posibilitatea să facă publice povești și acte de curaj din viața de zi cu zi, pe care le-am materializat, astăzi, odată cu lansarea Cărții Curajului, într-un proiect editorial unic în România. Ne bucurăm că am putut fi noi aceia care să ducem până la capăt o astfel de inițiativă valoroasă pentru societate – 10 povești pentru copii care demonstrează că bunul simț, empatia și curajul de a fi tu însuți sunt importante și apreciate de cei din jur, a declarat Alfred Borcan, Director Marketing, Piraeus Bank Romania. 

Inițiativa lansării cărții vine și în contextul în care aproape jumătate (42%) dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeți funcțional, potrivit unui studiu recent al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale, ceea ce înseamnă că tinerii știu să citească, însă nu asimilează mesajul și nu înțeleg ceea ce citesc. Un număr insuficient de librării și accesul dificil la cărți se numără printre cauzele acestui fenomen. În zeci de orașe și sute de sate din întreaga țară nu există nicio librărie, iar în total, în toată țara există sub 300 de librării.

„În foarte multe orașe din țară nu mai există librării, în vreme ce în mediul rural ele lipsesc cu desăvârșire. Sunt statistici sumbre, care pot fi îmbunătățite cu inițiative de acest gen care aduc cartea mai aproape de copii și de părinți. Facem parte cu bucurie din acest proiect care ne face să privim actele de curaj dintr-o altă perspectivă, mai aproape de realitate, și care poate aduce inspirație pentru fiecare dintre noi”, a declarat Iren Arsene, General Manager Curtea Veche Publishing.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura