Când flautul farmecă și cei mai exigenți melomani

Încep cu finalul: pe pereții supradimensionați, care au fost când închisoare, când porți deschise spre viață, se proiectează ultimele suite de imagini. Două dintre ele rămân în memoria spectactorului cu siguranță. Prima este proiecția unui vitraliu de biserică catolică, care completează crucea creată de (re)unirea pereților. A doua este o filă din partitura lui Mozart. Două imagini-simbol, simbioza întregii viziuni regizorale: până la urmă flautul își capătă puterile doar în mâna oamenilor buni și cu credință, a celor hărăziți să răzbească în vremuri atât de tulburi ca cele de acum. Sunetele scoase de instrument devin când zgomot, când cea mai frumoasă melodie auzită de urechile pământenilor. Ce le schimbă valoarea? Sau cine? Uitați-vă în jurul vostru și veți singuri răspunsurile la cele două întrebări, eu vin și completez – oamenii care-și orientează viața în funcție de un set de valori spirituale bine articulat sunt cei care au trecut mai ușor peste toată nebunia declanșată de pandemia de coronavirus; a-ți păstra echilibrul în astfel de momente devine piatră de încercare, iar acești oameni au dovedit că se poate.

Cu sala plină – respectându-se normele în vigoare, un scaun gol, un scaun ocupat – de melomani cu state vechi, unii dintre ei venind cu tot cu copii, orchestra și distribuția noului spectacol al Operei Maghiare Cluj n-au făcut altceva decât ceea ce știu ei mai bine: să încânte! Încă de la uvertură ne-am dat seama că va fi altceva și s-a simțit pofta de joc a celor de pe scenă, nevoia de a se face auziți și de a încânta publicul devenind notele de bază ale întregii seri. O reîntâlnire multașteptată, al cărei succes îl datorăm aproape în întregime echipei de producție. Ca niciodată, lângă mine a stat renumitul critic muzical Costin Popa și mi-a plăcut să-l văd aplaudând după aria Reginei Nopții (Vigh Ibolya) sau dând din mâini când corpul copiilor era în plină evoluție. I-am simțit pasiunea pentru muzică, plăcerea de meloman extrem de exigent. Fiindcă am pomenit de Regina Nopții, trebuie să menționez că Flautul fermecat va avea două distribuții, iar cea din seara aceasta s-a dovedit foarte inspirat aleasă. Pe cât de tineri cei din rolurile principale – Tamino (Erdős Róbert) și Pamina (Gebe-Fügi Renáta) -, pe atât de maturi ceilalți. O îmbinare de dorință de afirmare cu dorință de confirmare care dă foarte bine la scenă deschisă. S-au completat reciproc Tamino cu Papageno (Sándor Csaba) și chiar dacă au avut câteva căderi de voce, auzite doar de cei cu urechi foarte bune, cei doi au reușit să-și ducă rolurile cu brio până la ultima scenă. Foarte impozant Sarastro, cu un Köpeczi Sándor care a impresionat publicul în cel puțin două dintre momentele sale, foarte atent la partenerii de scenă și deloc dominat de decorul supradimensionat, un adevărat pilon al întregului edificiu spectacular.

Nu redau povestea Flautului Fermecat, este mult prea jucată ca să nu se știe cel puțin personajele, dar insist puțin pe viziunea regizorală. Să faci Mozart în anul Beethoven este o provocare; să-l faci să se audă este cu adevărat o perfomanță! Iar Tompa Gábor iubește prea mult muzica ca să cadă în capcana unei montări în cheie modernă care anulează valoarea muzicii. Chiar dacă pe scenă au defilat toate marile probleme sociale ale momentului – de la pandemia de coronavirus, trecând prin Black Lives Matter și ajungând la problemele de protecția mediului, muzica lui Mozart s-a auzit, a fost mai mult decât pretext, a fost sonoritate și expresie muzicală pentru o întreagă suită de conflicte. Descompunerea tramei într-o suită de mici conflicte, codificate cu ajutorul scenografiei (foarte simplă, dar mobilă și de efect, Carmencita Brojboiu are darul de a obține maxim de efect cu puține mijloace materiale) și al costumelor (felicitări, Lucian Broscățean, pentru linia costumelor și codurile de culoare perfect în simbioză cu fiecare rol/personaj în parte, dar și cu fiecare moment al montării în sine) i se datorează în totalitate regizorului. Dozajul fin dintre elementele spectaculare care ajută la transmiterea mesajului, dar și la punerea în evidență a firului epic face diferența dintre eșec și succes. Iar aplauzele de la final sunt dovada că i-a ieșit!

Bucuria revenirii în sala de spectacol, reîntâlnirea cu artiștii și cu oamenii care fac posibil spectacolul și reîntoarcerea într-un Cluj mai primitor ca niciodată mi-au întregit bucuria unei noi premiere! Un spectacol care completează în cel mai fericit mod cu putință portofoliul regizorului Tompa Gábor și care are toate șansele să rămână și în memoria melomanilor pentru că are două mari calități: viziune regizorală și voci foarte bune.

PS: sper să văd spectacolul și cu cea de-a doua distribuție, fie și pentru că mi-e dor să-l revăd pe scenă pe Laczkó Vass Róbert.

Flautul fermecat – Operă în două acte – Opera Maghiară Cluj

De Wolfgang Amadeus Mozart

Libret: Emanuel Schikaneder

Traducere: Selmeczi György și Szőcs Géza

Spectacolul nu este recomandat copiilor sub 12 ani!

Tamino – Erdős Róbert

Pamina – Gebe-Fügi Renáta

Papageno – Sándor Csaba

Sarastro – Köpeczi Sándor

Regina Nopții- Vigh Ibolya

Doamna 1 – Fülöp-Gergely Tímea

Doamna 2 – Barabás Zsuzsa

Doamna 3 – Veress Orsolya

Monostatos – Peti Tamás Ottó

Papagena – Kolcsár Katalin

Preot 1 / Paznic- Sipos Endre

Preot 2 / Paznic 2 – Sándor Árpád

Trei sclave – Bálint Zsuzsánna, Kerekes Mária-Magdolna, Kis-Lukács Bernadett

Cu participarea corului, orchestrei și ansamblului de balet al Operei Maghiare

Cu participarea membrilor Corului de Copii:

Ferencz Noémi, Gál-Bancsi Etelka, Geapana Kamilla, Halász Tünde Bernadett, Harasza Petra, Katona Noémi, Katona Teodora, Kovács Eszter Zita, Pákai Imola Bernadett, Pályi-Kiss Zsófia, Széles Dorottya

Pregătirea muzicală a Corului de copii – Kálló Krisztián

Scenografie – Carmencita Brojboiu

Costume – Lucian Broscățean

Coregraf – Jakab Melinda

Asistent scenografie – Bocskai Gyopár

Maestru de cor – Kulcsár Szabolcs

Concert-maestru – Kulcsár Szabolcs

Concert-maestru- Barabás Sándor, Ferenczi Endre

Corepetitor – Incze G. Katalin, Horváth Zoltán, Nagy Gergő

Regia tehnică – Szabó V. Beáta

Sufleur – Kondrát Bea, Kostyák Júlia

Asistent regie – Venczel Péter