La început de secol XXI, trecând în revistă studiile științifice publicate, descoperirile făcute sau cărțile și articolele de popularizare a unor idei științifice, se poate observa interesul crescut pentru modul de funcționare al creierului uman. Cu toții suntem conștienți de cât de puțin cunoaștem și înțelegem încă despre procesele psihice și legătura lor directă, concretă cu mecanismele biologice ce se desfășoară permanent în creierul nostru. Despre neuroni, conexiunile și circuitele neuronale care activează diferite părți ale creierului, responsabile de coordonarea și controlul anumitor organe, țesuturi, simțuri și alte modalități de adaptare, dezvoltare și integrare în mediul fizic, biologic și cel social, s-au publicat studii consistente în ultimii patruzeci de ani. Oarecum ciudat, somnul și funcțiile sale au fost oarecum într-un con de umbră, ignorate surprinzător de mult timp. Da, Interpretarea viselor, a lui Sigmund Freud, publicată în 1899, a zdruncinat lumea științifică de la acea vreme și a deschis multe direcții noi de cercetare, însă lumea științifică a reconsiderat demult contribuția lui Freud. Acesta are marele merit că a sintetizat excelent ideile predecesorilor săi, propunând noi ipoteze de lucru. Dar, cu toate acestea, deși visele încep să fie studiate din multiple perspective, mai ales sociale, civilizaționale și culturale, mecanismul lor biologic a fost aproape neglijat. Antonio Zadra și Robert Stickgold, doi reputați cercetători și profesori nord-americani, au realizat o reparație morală prin zecile de articole publicate și prin studiile realizate împreună cu echipele lor de studenți, doctoranzi și alți colaboratori. Volumul lor, publicat în 2021, reprezintă o sinteză a cercetărilor asupra somnului și viselor din secolele XIX-XX și început de mileniu III. Din 2024 ne bucurăm de traducerea atentă a lui Alexandru Babeș, un cercetător român consacrat la nivel internațional. Volumul a fost publicat în cadrul seriei Știință, coordonată de Vlad Zografi, a Editurii Humanitas.
Când creierul visează: Știința și misterele somnului este scrisă de doi oameni aflați la deplina maturitate profesională, dornici să „traducă” pe înțelesul stadiile somnului, circuitele neuronale realizate în diferite etape ale acestuia, dar și să demonteze o serie de prejudecăți menținute surprinzător de mult, mai ales în ceea ce privește latura „premonitorie” a viselor. Zadra și Stickgold păstrează ținuta științifică de înaltă clasă a sintezei lor, dovadă și numeroasele desene, scheme (o mare parte dintre acestea fiind extrase din propriile lor studii realizate de-a lungul anilor), explicații, definiții, bibliografia consistentă, și urmăresc un fir roșu:
„La sfârșitul secolului trecut nu existau prea multe date care să susțină și un alt rol al somnului decât cel de a vindeca somnolența – ceea ce oricum nu e un beneficiu minor. Dar, în ultimii douăzeci de ani, o veritabilă explozie de rezultate științifice au demonstrat clar că somnul are mai multe funcții esențiale. Deși majoritatea acestor funcții nu par să fie relevante pentru discuția noastră despre visare, aprecierea întregii diversități de funcții ale somnului ne va oferi fundalul de care avem nevoie pentru a înțelege de ce visăm.” (p. 71-72)
Concomitent cu explicarea celor trei stadii ale somnului, implicit cu rolul esențial al stadiului/etapei REM, cei doi autori subliniază că rolul decisiv al somnului este cel de arhivare a informațiilor (ceea ce presupune o selecție, o debarasare și o aranjare conform propriilor criterii și structuri mentale):
„Pentru fiecare două ore pe care le petrecem în stare de veghe, stocând noi informații, creierul nostru are nevoie de o oră de somn. Pentru a descifra înțelesul și semnificația acestor noi date – o oră petrecută deconectat de lumea înconjurătoare și cu mecanismele de control care ne ghidează gândurile și acțiunile din starea de veghe oprite. Aceasta este sarcina vitală pe care evoluția a acordat-o somnului.” (p. 77)
Iată cât de prețios este somnul, și dacă se poate profund, adică să atingem stadiul REM. Literatura este plină de atitudinea de dispreț față de somn: de ce să pierzi atâtea ore, când ai putea face altceva! Și astăzi tinerii și mai puțin tinerii se laudă cu nopțile nedormite, dar totul are un preț, iar cei doi autori menționează efectele dezastruoase în timp ale privării voluntare sau involuntare de somn. Coșmarurile, pe care le discută în ultima parte a cărții, sunt rezultatul unui complex de factori biologici, emoționali, sociali, iar lipsa unui somn profund le mențin și le agravează. Antonio Zadra și Robert Stickgold reușesc să clarifice o dilemă:
„Mulți oameni, și în special părinții de copii mici, confundă coșmarurile cu teroarea nocturnă, o tulburare a somnului diferită din punct de vedere biologic. Ele pot fi deosebite prin caracteristicile lor definitorii. Coșmarurile apar în principal în timpul somnului REM din a doua jumătate a nopții și, după trezirea dintr-un coșmar, oamenii se orientează rapid (se trezesc complet și realizează că experiența trăită a fost doar un vis) și își amintesc cu ușurință imagistica intensă a coșmarului și întreaga sa poveste în detaliu, chiar și când sunt întrebați mai târziu, în cursul dimineții. Dimpotrivă, teroarea nocturnă se produce în timpul somnului profund (N3), de obicei în primele ore de somn. Ea este însoțită de o bruscă și intensă activare a sistemului nervos autonom – ritmul cardiac se poate dubla sau chiar tripla în doar câteva secunde – uneori de țipete înspăimântătoare, de o evidentă stare de confuzie la trezire și de absența amintirii visului, cu excepția posibilă a unei imagini izolate. Mai mult, o caracteristică a terorii nocturne este o amnezie a întregului episod în urma trezirii de dimineață.” (p. 181 -182)
Parcurgând volumul ne facem, fără să vrem, o trecere în revistă a propriilor noastre vise, ne amuzăm de interpretările date de-a lungul timpului acestora, de dependența unora dintre noi de așa-numitele dicționare de vise. S-a discutat și se discută foarte mult încă despre caracterul premonitoriu al viselor. Zadra și Stickgold demontează cu diplomație miturile, prejudecățile și stereotipiile asociate acestei „capacități”. Punctul de plecare este faptul că:
„Creierul nostru stochează o cantitate imensă de informație sub forma unui incredibil de complex ansamblu de rețele interconectate, prin care amintiri înrudite sunt conectate fizic unele de altele, astfel încât activarea oricărei amintiri din rețea va tinde să le activeze și pe celelalte. Modul în care creierul decide cum să arhiveze informația nouă – cu alte cuvinte în ce rețea preexistentă va conecta noua amintire – va determina cum și când va fi disponibilă această informație în perioadele următoare de veghe. De exemplu, te vei gândi la labirint atunci când vei avea nevoie să faci rost rapid de câțiva dolari, când vei juca un nou joc video, sau când vei explora o peșteră?
Pe de altă parte, modul în care creierul tău arhivează aceste noi amintiri va determina și ceea ce îți va veni în minte atunci când vei naviga din nou prin labirint, după somn, dacă îți vei aminti peșterile sau momentul în care te-ai separat de mama ta.” (p. 118-119)
În prima parte a volumului, dedicată demonstrării aspectelor și mecanismelor fiziologice ale somnului, respectiv ale visării, cei doi autori evidențiază legătura directă dintre memorie și somn, dar și dintre somnul REM și creativitate și perspicacitate. În acest context putem înțelege mult mai ușor de ce unii învață cu mai multă ușurință, reușesc să parcurgă într-un timp semnificativ mai scurt o cantitate considerabilă de informație, ca mai apoi să o stocheze. Progresul învățării depinde direct de stadiile somnului, adică în care dintre cele trei stadii creierul lucrează cel mai mult pentru selecta și arhiva informații.
Toți cercetătorii somnului și viselor au evidențiat creativitatea cu totul deosebită a visării, dar destul de târziu s-a putut confirma (după procesarea a zeci de mii de rapoarte despre vise) că visarea creează narațiuni și ne ajută să avem gândurile, senzațiile, emoțiile declanșate de acele narațiuni, iar mai apoi visarea permite imaginarea. Foarte interesante concluziile celor doi autori pe marginea acestor rapoarte, mai ales ale celor culese de Antonio Zadra: care dintre cele cinci simțuri sunt activate/percepute în timpul viselor, câte sau ce emoții proprii sunt antrenate în visele din diferitele etape ale vieții, dacă visăm sau nu în culori; procentul celor care nu visează deloc este surprinzător de mic (subiectivismul personal generează răspunsuri diferite, dar rapoartele, EKG-ul, EEG-ul și monitorizarea celorlalte funcții biologice infirmă ideea că unii nu visează deloc).
Modelul cognitiv-experiențial al viselor, așa-numitul model Hill, este inclus în terapiile pacienților suferinzi de depresie, anxietate și alte disfuncții psihice pentru că:
„Unul dintre beneficiile cele mai bine documentate ale studiului viselor din terapia actuală, incluzând aici modelul lui Hill, constă în obținerea de revelații personale. Acest lucru poate include revelații despre cum te vezi pe tine însuți, cum te gândești la propriile probleme, cum relaționezi cu alții sau cum te afectează evenimente îndepărtate.
Studiile cu privire la eficiența modelului lui Hill arată că clienții evaluează pozitiv ședințele cognitiv-experiențiale de studiu al viselor. Cercetătorii au descoperit că acest model a contribuit la sudarea relației de lucru client-terapeut, a crescut implicarea clientului în cadrul terapiei și a accentuat înțelegerea dinamicii clientului și a progresului clinic al acestuia. Modelul ar putea, de asemenea, să amelioreze starea clientului, probabil prin reducerea simptomelor de anxietate și depresie. Este o listă destul de impresionantă pentru un instrument terapeutic în mare parte neînțeles și adesea neglijat.” (p. 214)
Când creierul visează: știința și misterele somnului este o lectură fascinantă prin universul nostru interior și prin parcurgerea ei putem înțelege mai bine cât de mult ne ajută visele să descifrăm lumea noastră interioară, cum mediază acestea adaptarea noastră la mediul extern, cum ne ajută să evoluăm, cât de mult sunt implicate acestea în revelațiile pe care le avem de-a lungul întregii vieții. Antonio Zadra și Robert Stickgold ne demonstrează că suntem abia la începutul unei călătorii fascinante în creierul nostru și că merită să îi acordăm respectul cuvenit somnului.
Când creierul visează: știința și misterele somnului de Antonio Zadra și Robert Stickgold
Editura: Humanitas
Colecția: Știință
Traducerea: Alexandru Babeș
Anul apariției: 2024
Nr. de pagini: 320
ISBN: 978-973-50-8302-1
Cartea poate fi cumpărată de aici.
