Spre Polul Sud de Emil Racoviță

La sfârșitul secolului XIX, Emil Racoviță era invitat să participe ca naturalist la expediția belgiană condusă de Adrienne de Gerlache. Expediția se îndrepta spre Antarctica și își propunea să petreacă acolo un an de zile pentru a face cercetări științifice.

Întors din Antarctica, Emil Racoviță a povestit tuturor aventuroasa expediție. Scurtă și scrisă în ritm alert, cartea „Spre Polul Sud” este o excelentă incursiune în lumea exploratorilor, așa cum se văd ei înșiși. Recunoaștem în paginile cărții umorul hâtru al povestitorilor moldoveni și precizia naturalistului pasionat de formele de viață.

Textul cărții este preluat din ediția apărută în 1968 la Editura Tineretului, dar actualizat pentru cititorul de astăzi. Supracoperta cărții funcționează ca afiș și are două fețe:

– fața 1: colaj de fotografii de arhivă din timpul expediției

– fața 2: fotografiile membrilor echipajului, harta traseului parcurs de nava Belgica și harta Strâmtorii Gerlache, realizată pentru prima dată de echipajul din care făcea parte și Emil Racoviță.

Spre Polul Sud de Emil Racoviță

Ilustrator: Eugen Berlo

Anul apariției: 2019

Nr. de pagini: 80

Vârsta recomandată: 7+

ISBN: 978-606-8986-18-0

Fragment

„Orașul” pinguinilor

Cuiburile acestor pinguini sunt la fel ca ale pinguinului antarctic, dar în clipa când am devenit cetățean de onoare al orașului papuan, în ele nu se mai afla nimeni. Toți puii, acum mărișori, îmbrăcați cu o haină lungă de puf, având pe pântece o bavețică albă, erau adunați în mijlocul orașului, formând grupuri pitorești și amuzante. Întocmai ca rudele lor antarctice, aveau pântece mari ce se târau pe pământ, brațe mici și mers ca de rață; dar în loc să fie răspândiți printre cuiburile părintești, erau toți adunați în mijlocul orașului. Mă încredințai că această așezare era voită și că o deosebiă întocmire socială fusese alcătuită, spre cel mai mare folos al societății. Ca să ne dăm seama de acest lucru, e nevoie să dau câteva amănunte despre înfățișarea locului.

„Orașul” papuan era așezat pe o platformă cam de treizeci de metri deasupra nivelului mării. Platforma avea oarecum forma unui patrulater, cu una din laturi rezemată de faleză, două laturi ajungând de-a dreptul în mare, și formau creasta unui perete vertical; a patra latură dădea spre un povârniș foarte dur, ce cobora până la o mică plajă de prundiș. Puii, ca la șaizeci, erau adunați în mijlocul „orașului”, unde în această clipă se aflau numai opt adulți. Aceștia erau înșirați din loc în loc, pe marginea platformei, dar numai pe cele trei părți ce dau înspre mare: niciunul nu se afla pe lângă faleză. Sub ochii mei se afla un adevărat așezământ de ocrotire, căci cei opt bătrâni erau supraveghetorii, pedagogii însărcinați să ferească puii să nu cadă de sus de pe platformă. Stătrau înfipți pe picioare, gravi și nemișcați, pătrunși de însemnătatea chemării lor. De îndată ce un pui se apropia de marginea periculoasă, pedagogul cel mai apropiat căsca o gură largă și cu un glas sever îl dojenea strașnic. Și dacă atâta nu ajungea, o lovitură de cioc bine plasată chema pe îndărătnic la sentimentul datoriei. Scoțând strigăte ascuțite, rostogolindu-și pântecele durduliu, mișcându-și frânturile lui de brațe, tânărul școlar se întorcea la tovarășii lui, iar pedagogul își relua locul după ce, tacticos, așeza lângă el smocul de puf care de multe ori îi rămânea în cioc.

Străbunicul meu, Emil Racoviță de Andreia Petcu

Emil Racoviță a fost primul român care a ajuns în Antarctica în urmă cu aproape 120 de ani.

Cartea spune povestea Mariei, o fetiță care pornește într-o călătorie imaginară pe urmele străbunicului ei, Emil Racoviță. Maria se întâlnește cu pinguinii, focile, balenele și orcile – animalele pe care le-a studiat străbunicul – și descoperă lucruri noi despre vântoasa Antarctică.

Sub forma poveștii, copiii vor afla informații despre animalele de la Polul Sud, despre expediția la care a participat Racoviță și despre nava Belgica.

Povestea fantastică a Mariei și a străbunicului său a fost imaginată de Andreia Petcu. Andreia este de formație biolog, are un doctorat în energetică și iubește știința, așa cum a iubit-o și Emil Racoviță. De zece ani susține ateliere de educație pe teme științifice pentru copii, pornind de la povești și experimente. Aceasta este prima carte scrisă de Andreia.

Cartea a fost ilustrată prin tehnica linogravurii de artistul Eugen Berlo, care debutează acum ca ilustrator de carte. Eugen Berlo a studiat matematica și arhitectura și are o susținută activitate de pictor și sculptor.

Străbunicul meu, Emil Racoviță de Andreia Petcu

Ilustrator: Eugen Berlo

Anul apariției: 2019

Nr. de pagini: 32

Vârsta recomandată: 4+

ISBN: 978-606-8986-17-3

Fragment

– Bună ziua, doamnă orcă! Știu de la străbunicul meu Emil că voi, balenele, sunteți de multe feluri. Unele aveți cioc, altele cocoașă. Iar tu, orcă, ai burta albă și semeni cu u delfin. Ți-l amintești oare pe străbunicul meu?

– Bună, Maria! Eu sunt, de fapt, un delfin foarte mare. Dar unii îmi spun balena ucigașă, pentru că am fălci puternice și foarte mulți dinți.

– Noi, orcile, trăim mult. Bunica mea l-a întâlnit pe străbunicul Racoviță și mi-a povestit despre Belgica, nava cu exploratori. Dar balena albastră trăiește cel mai mult. Poate ea chiar l-a cunoscut!

Îngerul bunicului de Jutta Bauer

Bunicului îi place să povestească. A avut o copilărie amuzantă și aventuroasă, ca orice copil. A supraviețuit foametei, războiului și a muncit pentru cei dragi. La sfârșitul vieții, bunicul îi lasă moștenire nepotului cel mai prețios dar: bucuria de a trăi și încrederea că viața are sens.

Sunt rare cărțile care reușesc să le spună copiilor, cu un minim de cuvinte, o poveste profundă despre viață și moarte. Iată că Jutta Bauer reușește! Minimalismul ei grafic și capacitatea de a sintetiza idei majore în povești aparent simple fac ca „Îngerul bunicului” să fie una dintre cele mai emoționante și senine cărți pentru copii despre viață și moarte, despre bucurie și suferință, despre bunici și nepoți.

Cartea a fost nominalizată la prestigiosul Premiu German pentru Literatură de Tineret. În 2010, Jutta Bauer a câștigat, de altfel, Premiului Hans Christian Andersen pentru întreaga operă. Mai multe despre Jutta Bauer, una dintre cele mai însemnate ilustratoare germane, găsiți aici.

Îngerul bunicului de Jutta Bauer

Traducerea: Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2019

Nr. de pagini: 56

Vârsta recomandată: 4+

ISBN: 978-606-8986-15-9

Povestea a doi pui de tigru, numiți Ninigra și Aligru de Nina Cassian

Să o redescoperim pe Nina Cassian într-una dintre cele mai captivante povești în versuri pe care le-a scris pentru copii!

Ninigra are culoarea mierii și un defect de vorbire foarte… tigresc. Aligru este brun, politicos și vorbește ca din carte. Amândoi trec printr-o aventură neașteptată în junglă. Se rătăcesc prin mlaștină, sunt înrobiți de animale stranii și se aliază cu un papagal care cunoaște cele mai ascunse secrete ale junglei. Cei doi pui de tigru descoperă împreună ce înseamnă nu doar prietenia, ci și curajul. Curajul de a spune lucrurilor pe nume!

„Povestea a doi pui de tigru” este cel mai spectaculos poem pentru copii al Ninei Cassian și totodată o poveste care devine repede de neuitat. Părinții tăi și-o amintesc prea bine, iar de acum înainte o vei îndrăgi și tu, cu siguranță, pentru totdeauna.

Karda Zenko este grafician, artist plastic și ilustratoare de cărți din Sf. Gheorghe, jud. Covasna. A mai colaborat cu editura noastră pentru ilustrarea cărții „Spune-mi o poveste cu pisici” de Eniko Szabo.

Povestea a doi pui de tigru, numiți Ninigra și Aligru de Nina Cassian

Ilustrații: Karda Zenko

Anul apariției: 2018

Nr. de pagini: 64

Vârsta recomandată: 4+

ISBN: 978-606-8986-00-5

Fragment

Peștera vrăjită

De ore-ntregi umbla Aligru și se gândea:

„Oare mă apropii de Ninigra? Mă depărtez de ea?”

Setea îl chinuia cumplite de la un timp,

iar foamea-l chinuia cumplit, în schimb.

Oprindu-se lâng-un copac – era pe înserate –

observă un tufiș cu bobițe roșcate

și-și spuse: „Iată, aceste poame

sunt leac de sete și de foame”.

Înghiți vreo douăzeci și una, începu să sughițe,

apoi îi cuprinse un fel de amețeală

și iar își zise: „Am mâncat pe burta goală”.

Ș-apoi simți că i se bate ochiul stâng

și se simți apoi căzând adânc, adânc,

căzând adânc, și tot mai amețit,

într-un gol întunecos, fără sfârșit…

Când se trezi (dacă asta poate fi numită trezie),

era scăldat într-o lumină purpurie,

în cuprinsul uneipeșteri cu pereții străvezii,

străbătuți de mișcătoare, foarte stranii fantezii.

(…)

Cartea meseriilor dispărute de Mircea Stanciu

Vă propunem o călătorie în timp, pentru a descoperi douăsprezece meserii dispărute sau pe cale de dispariție: sacagiul, copistul, împăratul, haiducul, meșterul, croitorul, hangiul, vraciul, ciobanul, învățătorul, povestitorul și singuraticul.

Ce a dispărut din ele? De ce este important să ne gândim la aceste dispariții? Cum mai vorbesc ele vremii noastre?

Prezentarea fiecărei meserii pleacă de la contextul ei istoric, dar urcă rapid spre înălțimi poetic-filozofice. Fiecare meserie este ilustrată printr-un personaj arhetipal, construit din obiectele specifice meseriei sale. Tonurile de roșu și verde ale ilustrațiilor evocă o lume veche și prețioasă, destrămată la nivel istoric, dar recompusă la un nivel mai profund, al simbolurilor atemporale.

Pictorița Diana Margareta Cepleanu a onorat acest proiect editorial cu arta sa de excepție, mulându-se perfect pe stilul solitar-introspectiv al autorului Mircea Stanciu.

Cartea meseriilor dispărute de Mircea Stanciu

Ilustrații: Diana Margareta Cepleanu

Anul apariției: 2019

Nr. de pagini: 64

ISBN: 978-606-8986-10-4

Fragment

Vraciul

„Vraci” este un cuvânt care vine din limba slavonă și înseamnă „doctor”. Vraciul nu era însă doctorul de astăzi: precis, detașat și prescriind medicamente bazate pe cercetări științifice. Vraciul era mai degrabă un doctor popular, care administra leacruri descoperite de el însuși sau de alți vraci mai bătrâni. Majoritatea erau leacuri din plante, dar nu dulci – cum sunt azi sirpourile din sticluțele de medicamente pentru copii -, ci amare ca fierea. Te scuturau fiorii când le înghițeai și zile întregi îți simțeai cerul gurii amar.

Dulce-amar

Te-ai întrebat vreodată de ce un medicament vindecător trebuie să fie amar? Răspunsul cel mai simplu e că, în general, gustul amar este greu de mascat. Oricât dulce ai picura în el, undeva pe limbă rămâne o amăreală persistentă, pe care nu o poți alunga. Dar mai este un răspuns, și voi încerca să-ți explic pe limba ta de copil ceva greu de înțeles și pentru un om mare. Plăcerea și durerea sunt ca doi frați gemeni. Nu poate exista unul fără altul. Dacă mănânci bomboane, ciocolată și prăjituri, e adevărat că simți o plăcere grozavă pe moment, dar, în timp, din cauza zahărului, vei face carii și te vor durea dinții. Și uite-așa, orice plăcere e urmată de-o durere. Pesemne că prin durere se trage un semnal de alarmă: „Heo, ai grijă, ce faci acum nu-ți face bine! Oprește-te la timp!”

Cine a descoperit America? de Iosif Brodski

Cine a descoperit America? Shakespeare? Copernic? Sau poate Bonaparte? Așa se contrazic mai mulți școlari spumoși și confuzi, aruncând în focul discuției numele a treisprezece personaje celebre din istorie.

Semnată de laureatul Nobel Iosif Brodski, cartea este o poezie umoristică de tip quiz, în care cititorii sunt provocați să-și amintească (sau să afle, dacă n-au știut vreodată!) cine a descoperit America. Încurcăturile deliberate, care fac deliciul cititorilor, sunt dezlegate la final și așezate în ordinea corectă.

Galeria de portrete este ilustrată cu eleganță și umor artistic de Igor Oleinikov, unul dintre marii ilustratori ruși contemporani, laureat în 2018 al premiului Hans Christian Andersen pentru ilustrație.

Iosif Brodski (1940-1996) este unul dintre cei mai importanți poeți contemporani. În 1987 a fost distins cu Premiul Nobel pentru literatură, iar în 1991 i s-⁠a acordat titlul de poet laureat al SUA. Poezia „Cine a descoperit America” este un exercițiu ludic de tinerețe și a apărut în 1966.