Blândețea nopții și pacea sufletului – vernisajul expoziției Dianei Oțet

În ciuda unei temperaturi deloc prietenoasă cu plimbarea pe străzi, ba chiar și în ciuda unei zile de vacanță, Scemtovici & Benowitz Gallery s-a umplut treptat de oameni dornici să vadă expoziția. Diana Oțet a revenit pe simezele galeriei de pe Jean-Louis Calderon Nr. 34, în demersul ei artistic fiind însoțită de curatoarea Raluca Ilaria Demetrescu. Împreună au reușit să se folosească de toate avantajele spațiului expozițional, creând un univers menit să captiveze, dar și să captureze privitorul, specialist sau simplu iubitor de artă. Un circuit artistic care a pus în evidență atât gândirea și evoluția artistei Diana Oțet, dar și modul cum aceasta reușește să aducă la un numitor comun aspecte ce țin de concret, teluric și mundan, pe de o parte, și oniric și imaginar, de cealaltă parte.

Gentle is the Night, Soul is the Garden cuprinde lucrări realizate în ultimii trei ani, toate reflectând câteva dominante ale modului cum creativitatea artistei s-a alimentat continuu din câteva surse constante de interes: universul familial (copilul, părinții și bunicii devin subiecte ale câtorva tablouri), oniricul și felul cum acesta imersează în cotidian, cum reușește să se amestece (amestec fiind aici luat și cu sens peiorativ) în planul concretului și fascinația pentru vegetal, pentru tot ce ce ține de intersecțiile regnurilor vegetal și animal. Diana Oțet e o fină, foarte fină observatoare a vieții și manifestărilor acesteia în cele mai diverse forme; de aceea găsești în compozițiile ei de mari dimensiuni fire de iarbă unduindu-se, cochilii de melci, fluturi cât mai colorați, toate acestea căpătând alte proporții când se învecinează cu oamenii. Așa cum ni se arată, lumea Dianei Oțet e o lume în care omul este nou-venitul, el trebuie să înțeleagă bunul-mers al vieții și să facă în așa fel încât să n-o deranjeze. Capete oameni ivindu-se de unde nu te aștepți, scufundate într-o mare de galben, un galben cu multe nuanțe, care mențin privitorul în zona putinței, a creației și creativității. Din melanjul de culoare și forme parcă scăpate de sub controlul minții se naște o lume întreagă, nu nouă, ci doar arătată dintr-o altă perspectivă. Dacă vreți, e o întoarcere pe dos a vechilor noastre credințe, răstălmăcite astfel încât să ne provoace să ne uităm și în spatele aparențelor, să vedem și să căutăm originea, locul de unde a început totul. Pe drumul acesta al (re)cunoașterii găsim oamenii dragi ai Dianei Oțet, cei de la care ea primește energie, atenție și cunoaștere. Pe același drum găsim simboluri, ascunse în cele mai neașteptate forme, menite să ne ajute în străbaterea căii.

E ceva în spatele imaginilor care merge mai departe de subiectul reprezentat, „ceva mai adânc decât noi înșine” cum spunea Preafericitul Ąugustin. Ca o apă calmă, fără învolburări, pictura Dianei Oțet oglindește întâmplări metafizice, dar și aparent neimportante, întâlniri (în carne și oase) ale femeilor din tradiția creștină, înzestrându-le cu o atemporalitate care se golește de misticism și se îmbracă într-o haină a lumii de azi. Pare că reanalizează scene biblice pe filiera lui Pontorno / Bill Viola (în creația sa video The Greeting inspirată de opera pictorului manierist) pe care le aduce în același atemporal-actual spațiu, ca în a sa pictură Wonder Garden unde Fecioara Maria cu pruncul se întâlnește cu Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul Înaintemergătorul și verișoara Sa, într-o scenă plină de sensuri. În stop cadrul banal al spălării mâinilor într-o chiuvetă nouă, din sticlă, aflăm că este reprezentată curățarea de responsabilități, lașă, a lui Pilat, care nu asumă Greșeala. Un copil, înțelegem că este fiul artistei, fugărește porumbeii Sfântului Duh dar și/sau ai mundanității noastre, într-o scenă paradoxală de Memento mori prin prezența unui craniu, rătăcit în grădina Edenului, sau poate că e liziera pădurii vecine? Picturile nocturn-intimiste sunt mici iconografii în care se regăsesc maternitatea și îngerii Domnului coborâți în gradina din spatele casei sau poate pajiștea mielului bunătății. (Raluca Ilaria Demetrescu)

Grafică colorată de dimensiuni mai mici realizate pe placaj de lemn și pânze mari pictate în culori de ulei, toate grupate în șase secțiuni ale expoziției, secțiuni dictate de configurația locului și de care s-au folosit din plin artista și curatoarea expoziției. Așa se face că Gentle is the Night, Soul is the Garden pune în valoare fiecare exponat în parte și dezvăluie treptat o parte din convertirile mundanului în forme artistice. Deloc întâmplătoare simbioza dintre materialul suport – placaj sau pânză – și tehnica în care a lucrat Diana Oțet; dimensiunea lucrărilor dă și ea notă despre cum se poate desfășura concret creativitatea artistei clujene. Întârzii cu privirea pe cele două lucrări, așezate deloc întâmplător una lângă cealaltă, Pilat și The wonderer; la Memento mori te întorci după ce ai văzut toată expoziția și te surprinzi făcând un fel de balet improvizat în fața peretelui, pentru că-ți dorești cât mai multe detalii, dar și o privire de ansamblu. Selfportrait îți smulge un zâmbet, Daydreaming te țintuiește locului preț de câteva minute bune, Soul garden te ține captiv într-un univers paralel, din care ai vrea să faci și tu parte. Lucrările din ciclul The las day of summer întregesc expoziția, o combinație aparte de ludic și profunzimi ascunse în detalii care țin de culoare (foarte multe tonuri ale aceleiași culori) și de formă.