„Bibliotecara de la Castelul Windsor” – un puzzle existențial

Daisy Wood și-a început cariera literară scriind pentru copii, experiență dublată de activitatea sa editorială din acest domeniu. Ulterior, aceasta a început să scrie ficțiune istorică, explorând cu predilecție perioada celui de-al Doilea Război Mondial. La Editura Corint, în colecția Fiction, primul volum tradus al autoarei a fost Librăria uitată din Paris, iar în 2025, la aceeași editură, Dorina Tătăran a tradus romanul Biblioteca de la Castelul Windsor.

Romanul istoric își desfășoară acțiunea, într-unul dintre planurile narative, din martie 1938 până spre finalul celei de-a doua conflagrații mondiale. În contrapunct, povestea personajului principal, Sophie, este reconstituită detaliu cu detaliu în anul 2022, când Lacey, o iubitoare de cărți și povești, pornește pe urmele mătușii sale, sora propriei bunici. Contextul istoric devine esențial pentru înțelegerea romanului. În martie 1938, trupele naziste ocupau Austria, eveniment rămas în istorie sub numele de Anschluss, impunând politica antisemită, rasistă și xenofobă. Viena pierea sub greutatea svasticilor, iar Ringstrasse devenea scena demonstrațiilor megalomaniei dictatorului german. Primii afectați de această extindere nazistă au fost evreii din Austria, mai ales cei din Viena, în jurul cărora se ridica un zid de ură atât din partea germanilor, cât și a concetățenilor lor. Văzută de unii ca o sărbătoare, iar de alții ca un blestem, ziua de 12 martie 1938 rescria istoria unui stat cu un bogat trecut imperial. Pe acest fundal istoric se remarcă familia fostului bibliotecar Otto Klein, evreu, căsătorit cu Ingrid, o catolică, părinții a două fete: Sophie și Hanna, moștenitoarele unei religii amestecate; în ochii naziștilor figurau tot ca vinovate, aveau și sângele evreiesc al tatălui lor. Ocupația germană transformă tabloul familiei, altădată armonios construită, făcând din Otto Klein un străin morocănos, îmbrăcat în hainele tatălui ei. Ingrid, altădată practică și muncitoare, avea acum o duritate în ochi și o notă de hotărâre în voce, pe care Sophie nu o mai auzise până atunci.

Această familie avea să rămână doar o amintire odată cu dispariția tragică a părinților și adoptarea statutului de orfane de către cele două surori. Scăparea din capcana în care trăiau devine pentru Sophie, sora mai mare, principalul scop, chiar dacă aceasta ar fi presupus separarea lor pentru un timp mai îndelungat sau pentru totdeauna. Dorința de a-i oferi surorii sale un cămin departe de avalanșa de ură declanșată de naziști devine sensul tuturor deciziilor fetei, martora celor mai tragice pierderi ale vieții sale. Forțată să se maturizeze înainte de vreme, este nevoită să devină un adult care avea în propriile mâini două destine: al său și al surorii sale mai mici, al Hannei. Îmbarcarea celei din urmă într-un tren cu o familie adoptivă americană spre o destinație atât de îndepărtată se constituie pentru Sophie într-un prag existențial foarte greu de trecut, dar obligată să o facă pentru a-i oferi surorii sale cel mai de preț dar: libertatea. Niciuna dintre ele nu știa că va fi ultima lor îmbrățișare.

Stăteau și priveau cum cărăușii încărcau bagajele și ultimele uși se trânteau în timp ce locomotiva scotea nori de abur. «Hanna este în siguranță», își aminti Sophie. Orice s-ar întâmpla acum, ea va fi liberă să ducă o viață. Propriul ei viitor părea sumbru. Era complet singură, cu foarte puțini bani și nu avea unde să stea. Dacă nu urma exemplul lui Ruth, nu mai exista nicio speranță pentru ea.

Statutul de om singur și străin în propria țară se generalizează pentru toți cei considerați inferiori de un regim politic dictatorial și era abia începutul infernului care urma să se extindă în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Însă cunoașterea limbii engleze și dragostea față de cărți o salvează pe Sophie, ajungând să obțină un post la Castelul Windsor, locul în care avea să devină bibliotecar interimar la începutul anilor 1940. Plecarea din Viena nu putea fi decât ireversibilă, echivalând cu abandonul existenței pe care ar fi putut să o aibă într-o istorie contrafactuală, nu reală, nu una dintre cele mai mari tragedii ale secolului al XX-lea. Era conștientă că nu avea de ales și că o nouă Sophie Klein va ieși din această încercare: puternică și neînduplecată, fără pic de milă, pusă de acum înainte în slujba statului britanic și al secretelor acestora copleșitoare. Astfel, legătura dintre cărți, limbă și salvare devine o temă centrală a romanului.

Daisy Wood reușește să contureze cu mare acuitate situația politică din Anglia sfârșitului anilor 1930, surprinzând atât scandalul abdicării regelui Eduard al VIII-lea, produs pe 11 decembrie 1936, după o scurtă domnie de 11 luni, cât și înscăunarea fratelui său, George al VI-lea. Toate acestea se petrec într-un context în care Europa începea să fie apăsată de o tensiune politică și militară fără precedent. Sophie ajunge într-o Anglie aflată într-o puternică transformare, unde o vorbitoare de limbă germană cu greu poate fi privită cu simpatie, mai ales când tendințele expansioniste naziste devin limpezi chiar și pentru premierul Chamberlain. Însă Sophie înțelegea că de maniera în care își va face treaba și se va adapta va depinde viitorul și chiar viața sa.

Pe lângă durerea exilului, în inima lui Sophie începea să ardă o mică și strălucitoare flacără de speranță că ar putea face ceva cu viața ei. Castelul îi oferise o șansă de vindecare. Iubea însăși esența locului: soliditatea turnurilor masive și a ușilor solide; labirintul secret de pasaje subterane slab luminate, care se deschideau în vaste săli de ceremonii; frumusețea spirituală a Capelei Sf. Gheorghe, unde putea sta ore în șir pierdută în gânduri; peisajul luxuriant care se zărea prin ferestre, atât de uimitor de verde, încât părea real.

Grija de a-și juca rolul și de a nu se pierde pe sine o stăpânesc pe Sophie, a cărei poveste va fi continuată și completată de căutările nepoatei sale, Lacey. Aceasta află întâmplător că bunica sa se născuse în Austria și avusese o soră despre care nu a mărturisit niciodată nimănui. În al doilea plan narativ, intercalat primului, autoarea aduce în prim-plan un personaj marcat de dramele contemporane: Lacey, o tânără izolată, victima unui abuz și a singurătății accentuate de pandemia de Covid-19. Iubitoare de cărți și căutătoare de povești, în ciuda reținerii și reticenței bunicii sale, pornește pe urmele vieții lui Sophie, ajungând în Londra unde află, de fapt, cele petrecute cu ea din momentul în care documentele nu o mai înregistraseră nicăieri. În mijlocul acestei cercetări, tânăra americancă trăiește o frumoasă poveste de iubire cu britanicul Tom, afectată fiind la început de ceea ce trăise și o marcase profund. Relațiile defectuoase de familie, superficialitatea relației cu propria mamă, frivolitatea acesteia, toate fac din tânăra Lacey o doritoare de stabilitate, chiar dacă asta însemna chiar însingurare.

Însă binele răzbește dinspre trecut spre prezent și dinspre prezent spre viitor. La Manhattan, unde familia se reîntregește în jurul nunții lui Adele, iar fiul lui Sophie, găsit de Lacey, ajunge să își cunoască familia din America. Scrisoarea de adio adresată Hannei îi ajunge acesteia după ani întregi, când Sophie părăsise deja lumea aceasta. Mai mult decât durere, bucata de hârtie, care a așteptat să fie citită, aduce împăcarea. Gubby fiind convinsă că își va întâlni sora când vă păși dincolo.

Romanul Bibliotecara de la Castelul Windsor construiește, pe un cadru istoric real, o ficțiune de o mare frumusețe narativă și stilistică, reușind să țină cititorul captivat până la ultima pagină. Cercetările realizate în vederea scrierii romanului au purtat-o pe scriitoarea Daisy Wood în Arhiva Regală de la Windsor, experiență care a inspirat această poveste extraordinară.

Bibliotecara de la Castelul Windsor de Daisy Wood