Traducere din limba portugheză de Simina Popa

Colecția „ANANSI. World Fiction”, coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu

Editura Pandora M

José a ajuns la Biblioteca Națională când încă erau acolo femei în halate, frecau uriașe suprafețe de geam, împingeau zgomotul mașinilor de lustruit podeaua. Paznicul care avea grijă de intrare, mustață, își curăța și el tejgheaua de lemn, râcâia o pată mică cu vârful unghiei. Afară, în iarbă, porumbeii se trezeau, copacii se lipseau de câte o frunză, două, trosnire delicată, planare lentă, joi de toamnă. În acel hol de la intrare uriaș, de piatră, se pregătea sosirea lui Saramago, inaugurarea unei expoziții despre opera lui.Oamenii menționau Premiul Nobel cu uimire, gurile se mirau de acele cuvinte, trecuse exact o săptămână de la anunțul premiului. José s‑a așezat pe un scaun și a început așteptarea. Pereții îl obligau să ridice privirea, arhitectura amplasa oamenii în acel loc, le oferea proporție. José s‑a simțit transparent, n‑a trebuit decât să ridice picioarele de două ori ca să se măture pe dedesubt.

Voia să‑i spună lui Saramago că trebuie să abandoneze scrierea biografiei, trebuie să trăiască. După atâtea luni fără comunicare, nu înțelegea exact acea nevoie de a vorbi cu Saramago, de a primi aprobarea lui Saramago înainte de a abandona scrierea biografiei, înainte de a o uita, de a rupe puținul pe care îl făcuse, câteva pagini de caiet cu tăieturi și adnotări, două‑trei fișiere de șters pe calculator. Dacă erau aceeași persoană, așa cum Saramago a încercat să‑l convingă, își datora sieși acea explicație.

Se deosebeau după haine, responsabilii pentru ceremonie străbăteau holul Bibliotecii Naționale în toate direcțiile, aveauun tip specific de grabă, vorbeau pe dinăuntrul capului, repetau cuvintele pe care urmau să le spună, memorizau discursuri. În colțul lui suspendat, așezat, foarte drept, puțină răcoare intrându‑i pe la mâneci, amintire bruscă din Santa Apolónia, puțină teamă, și José își imagina ce o să zică. Era sigur că va explica decizia cu toată seriozitatea, nu era o renunțare. Voia să‑i spună lui Saramago că trebuie să trăiască, să se dedice celui de‑al doilea roman. Încercase să se ascundă într‑o minciună, text ficțional cu caracter biografic.

Saramago îl va înțelege. Analizând linia cronologică, din 1922 până atunci, José dedusese că cel de‑al doilea roman al lui Saramago fusese esențial în viața lui. Trauma acelei cărți, Lucarna, l‑a lăsat pe Saramago suspendat într‑un limb zeci de ani, purgatoriu. Acea acumulare de literatură până la urmă a explodat, trebuia să explodeze, dar, până atunci, Saramago a cunoscut suferința de a‑și dori să scrie, de a simți nevoia să scrie și de a nu scrie. Dorindu‑și cu disperare, simțind nevoia asta cu disperare și, chiar și așa, continuând fără să scrie, până când a ajuns să creadă că nu poate scrie, nu e în stare. Disciplina scrierii a fost instituită mult mai târziu, când Saramago a vrut să uite de acea teamă. Stând pe acel scaun, la intrarea din Biblioteca Națională, lui José i se părea atât de naturală acea demistificare încât, în fond, era o mistificare evidentă. Doar după multă suferință, reținută în amintire ca mare fragilitate, putea ajunge cineva să depună atât efort pentru a refuza fragilitatea. Da, Saramago îl va înțelege.

În epigraful primului său roman, José l‑a citat pe Saramago, totul e autobiografie. Cu atât mai bine că Saramago a făcut acea afirmație absolută. José știa că așa este, totul e autobiografie. Adevărul acestei constatări era cu atât mai mare, cu cât era vorba de aceeași persoană, în cazul în care José și Saramago erau cu adevărat aceeași persoană. Dar, atunci, cine citase pe cine? José a fost salvat de la căderea în gaura acestei întrebări fără fund de către paznic, a venit să îl întrebe ce caută acolo. Când a răspuns că îl așteaptă pe Saramago, a fost invitat să plece.

Mai era foarte puțin până la sosirea Premiului Nobel pentru Literatură din 1998, polițiștii erau la posturile lor. Se formase o mică mulțime curioasă să‑l vadă, rumoarea ajunsese până la parcul Jardim do Campo Grande, la malul lacului. José încerca să rămână în primul rând. Și au dat buzna mașinile, trei‑patru, rapide, șoferii deschizând ușile, ministrul, primarul, jurnaliștii și, în centrul tuturor, înconjurați de sateliți, Saramago și Pilar. Publicul a aplaudat, oameni care nu aveau treabă la ora aceea.

José a încercat să găsească momentele mai puțin gălăgioase ca să‑l strige pe Saramago, dar era poziționat într‑un loc nepotrivit, în spatele scriitorului, în dosul cheliei, la câțiva metri distanță. Clădirea Bibliotecii Naționale, greutatea betonului și a miilor de cărți s‑au așezat pe umerii lui José când a renunțat, era lumea întreagă care îl respingea. Dar când a ridicat privirea, l‑a văzut pe Saramago venind spre el. Poate prin magnetism, Saramago l‑a localizat. Și, liber, a început să se apropie, pași rapizi, mișcarea prelungă a picioarelor. După câteva secunde, se afla în fața lui José și, nepăsător la gălăgie, ca și cum ar fi deschis un tunel prin zgomot, l‑a privit în ochi. José a făcut față greutății acelei clipe, toată acea atenție, dar i‑a lipsit puterea de a vorbi. Da. Saramagoa rupt timpul și a spus doar că da. N‑a fost nevoie de alte cuvinte, José a înțeles.

Și s‑a întors la lume.

José, José. Desprinzându‑se de restul, Pilar îl striga pe Saramago.

~

Ceas de amiază, liniște, canapeaua, pereții. José avea calculatorul pornit în fața lui. Orice cuvânt ar fi scris avea să facă parte dintr‑o lume. Prezența sa era absolută, materială și imaterială, era plină de senzația stranie a ceva ce se termina și în același timp începea. Solemn, în fața unei prăpastii, José a privit în urmă, a vrut să‑și ia rămas‑bun, fiecare nume fiind uriaș, Lídia, Bartolomeu, Fritz, mama lui. Și timpul a început să se compună din momente scoase în evidență, li se putea întâmpla orice fiecăruia dintre ele. Și‑a umplut plămânii cu aer nou.

José a scris prima frază a romanului.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura