„Muzicienii nu se pensionează; ei se opresc din cântat atunci când muzica nu mai face parte din ei.” (Louis Armstrong)

Se ştie, pe bună dreptate, că muzica uneşte fraţi şi inimi. Tot ea poate deveni un mesager de anvergură pentru civilizaţia românească de pretutindeni. Chiar şi în partea stângă a Prutului, aici în Basarabia, avem parte de bijuterii muzicale devenite tradiţie, care nu doar ne mângâie auzul, ci ne şi conving despre bărbăţia de care dau dovadă oamenii noştri în faţa anumitor dificultăţi. Căci a face cultură în sărăcie nu este doar o misiune nobilă, ci şi o înverşunată luptă pentru bine.

Duminică, 4 martie, în frumosul Palat al Culturii „Nicolae Sulac” din inima Chişinăului, a avut loc concertul Lăutarii Altfel, dirijat cu deosebită virtute şi măiestrie de inegalabilul dirijor Nicolae Botgros. Câteva date importante despre biografia acestui maestru al artelor muzicale se cuvin a aminti, nu pentru că ar fi un necunoscut, dar pentru a accentua ascensiunea sa pe culmile Olimpului muzical. S-a născut în îndepărtatul 1953, în localitatea Badicul Moldovenesc, raionul Cahul. A moştenit desăvârşitul talent şi perceperea frumosului în muzică de la tatăl său, renumitul lăutar Dumitru Botgros „cel strașnic”. Acesta și-a învățat copiii că trebuie să muncească, daca vor să aibă ce mânca a doua zi. Nicolae și cei doi frați au învățat să cânte la câte un instrument, pentru că la nevoie să poată încropi un taraf de nuntă sau orchestră pentru baluri. Repertoriul era bogat, de la Hora în două părți la creații de cafe-concert și chiar lucrări clasice. Nicolae a învățat melodiile după ureche, iar un timp se culca și se trezea cu sunetul de tobă. Asculta cu luare-aminte tot ce cânta tatăl său pe la petreceri. A învățat singur să bată toba și-i era tare ciudă pe darabana care era mai mare ca el.

Graţie muncii asidue, eforturilor convergente şi a talentului înnăscut, maestrul Nicolae Botgros a ajuns să fie renumit nu doar în hotarele basarabene, ci şi dincolo de acestea. Maestrul se identifică automat cu Orchestra Națională de Muzica Populară Lăutarii. Despre aceasta din urmă s-a auzit până în America, acolo unde a ajuns să concerteze pentru diaspora basarabeană.

Orchestra Naţională de muzică populară „Lăutarii” a fost fondată în anul 1970 de binecunoscutul interpret Nicolae Sulac, dirijori fiind compozitorul şi violonistul Mircea Oţel, apoi trompetistul Gheorghe Usaci.

În anul 1978 conducerea orchestrei Lăutarii a fost preluată de violonistul Nicolae Botgros. Orchestra este formată din muzicieni, care cântă la nai, fluier, vioară, violoncel, bas, tobe şi alte instrumente muzicale populare, dar şi din cântăreţi de muzică populară, printre care se numărau şi se numără interpreţi ca Nicolae Sulac, Zinaida Julea, Nicolae Cibotaru, Lidia Bejenaru.

Concertul Lăutarii Altfel a fost dublat de două ocazii speciale, în primul rând de aniversarea lui Nicolae Botgros, care a împlinit frumoasa vârstă de 65 de ani, dar şi de aniversarea colaborării dintre maestru şi formaţie, care au format un tandem lucrativ de 40 de ani. Cert este că această feerie muzicală a fost una de anvergură. Muzica interpretată, jocul de lumini şi invitaţii aleşi pe sprânceană au creat un veritabil deliciu, de care ne-am putut bucura preţ de peste patru ore.

„Papilele” noastre artistice au fost alintate cu piese din repertoriul popular interpretat de junele soliste ale orchestrei, Tatiana Jacot şi Anişoara Dabija, dar şi de interpretări muzicale memorabile în duet cu astfel de vedete precum Marcel Pavel, Valentina Năforniță, Monica Anghel, Ioana Căpraru, Natalia Barbu, Lilia Roșca, Paula Seling, Ionuț Fulea, Nicolae Cibotaru, Cristi Botgros şi Angry Band.

Spectacolul a fost atât un tribut adus muzicii populare naţionale, cât şi o frumoasă şi inedită reinterpretare a pieselor semnate de către Michael Jackson sau ABBA. Motiv de mândrie aparte a fost şi frumosul medalion muzical familial interpretat de dirijorul Nicolae Botgros şi fiul său Cornel, dar şi de nepotul Cristi. Din emoţiile pe care le-au născut cu vioara se resimţea fidelitatea şi minunata dedicaţie cu care creează muzica. Cu siguranţă acest lucru va dăinui, asigurându-le un loc bine – meritat în posteritate.

O menţiune pe care nu o puteam da uitării este şi impecabila prezentare a spectacolului, misiune îndeplinită cu brio de Iuliana Tudor, amfitrioana TVR – ului românesc, fapt care a trezit şi mai multă bucurie în inimile spectatorilor.

Posibilitatea de a fi părtaşă la acest mărţişor muzical m-a bucurat, mai ales pentru că mi-a reînviat mândria de neam. Şi aici, într-un loc lovit de molime birocratice, de sărăcie, se face Artă (majuscula este imperativă), se creează cu trup şi suflet pentru dăinuire.

Sursa foto: https://www.moldpres.md

Share.

About Author

Avatar photo

Juristă de profesie și om de litere prin destin. Scrisul mă ajută să reinventez lumea în care trăiesc. Nu am putut găsi un leac mai bun. Și nici o boală mai potrivită decât dependența de cărți.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura