Fragment în avanpremieră din „Se numește pasiune”, de Alawiya Sobh

BookHUB vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul „Se numește pasiune”, de Alawiya Sobh, apărut de curând la Editura Polirom, în Colecţia „Biblioteca Polirom”, Seria Actual. Traducerea din limba arabă este semnată de Nicolae Dobrişan.

Despre carte:

Romanul lui Alawiya Sobh conturează o imagine a societăţii Beirutului întinsă pe o perioadă îndelungată, pînă în contemporaneitate, urmărind destinele unor personaje marcate de istoria Libanului, reacţia lor în faţa dramelor societăţii libaneze, drame ce cuprind Războiul Civil din 1975, dar şi conflictul din iulie 2006. În acest mediu instabil social şi politic trăieşte Nahla, o tînără musulmană crescută într-o familie tradiţionalistă, înzestrată însă cu frumuseţe, inteligenţă şi cu o pornire accentuată spre revoltă şi nonconformism. Nahla se îndrăgosteşte de Hani, un creştin pe care intenţionează să-l ia de bărbat, însă intoleranţa care cuprinde Libanul după Războiul Civil din 1975 îi spulberă visul. Deşi obligată să se mărite cu un musulman, Nahla continuă să întîlnească alţi bărbaţi, dar înţelege că aventurile îi vor lăsa urme adînci în suflet. Ajunsă la maturitate, reia relaţia cu Hani, întrucît ceea ce o încătuşează „se numeşte pasiune”.

Povestea Nahlei, personajul lui Alawiya Sobh, este strigătul de protest al unei femei care nu doreşte să facă un denunţ, ci doar să dea glas unor gînduri numai ale ei, în care sentimentele se exprimă liber prin sexualitate.

Fragment în avanpremieră:

Întâlnirile care s-au tot repetat în anul acela au fost zbuciumate.

Înainte să plec spre el mă dezbrăcam şi stăteam îndelung goală în faţa oglinzii, cercetându-mi trupul cu pielea marmoreeană întinsă, ca şi cum aş fi pornit către el fără să-mi mai pun nimic pe mine. În timpul acelor întâlniri, lăsa impresia că nici nu vede cum sunt îmbrăcată, ci doar lenjeria. Uneori, zâmbeam în lift când mă gândeam de ce nu încep să mă dezbrac chiar acolo şi să intru în apartament goală. De îndată ce sunam şi mă trezeam înăuntru, începeam să ne dezbrăcăm reciproc: întindeam mâna şi-i descheiam nasturii cămăşii, în vremea ce el se grăbea să-mi deschidă fermoarul fustei sau pantalonilor. Mâinile noastre se mişcau cu febrilitate şi aproape că nici nu mai ştiam cine pe cine dezbrăcă. De îndată ce ne dădeam jos veşmintele, ne trăgeam înapoi un pas pentru a ne privi goi înainte de a ne îndrepta către pat.

Abia atunci am început să facem dragoste cu adevărat.

În clipa când i-am dăruit trupul, am simţit că i-am încredinţat şi toate tainele mele.

Nu ştiu dacă lacrimile care mi-au mijit în ochi în prima zi când am reluat relaţia şi pe care el nu le-a observat din pricina întunericului erau lacrimi de bucurie sau de tristeţe la gândul că ne vom despărţi din nou ori ambele.

N-am avut senzaţia că-i dăruiesc trupul meu sau că mi-ar răpi ceva din el. Dimpotrivă, mi s-a părut că ne ajutăm unul pe celălalt să ne cunoaştem corpurile. Când s-a întins peste mine şi mi-a mărturisit că arde de nerăbdare să mă penetreze împins de dorul de a se întoarce în uterul meu, am zâmbit, am oftat adânc şi l-am tras cu putere de păr spre mine.

Glasul lui îmi inunda toate simţurile în clipele când stăteam întinşi în pat, iar atunci când mă atingeau, mâinile lui păreau a fi întregul univers.

Pieptul lui ardea de fiecare dată când îmi plimbam degetele printre firele lui de păr rare ce nu începuseră încă să albească, pe care şi le rădea vremea studenţiei, nădăjduind că vor deveni mai dese. Porii din pielea lui erau ferestre al căror foşnet îl auzeam când se deschideau pentru a întâmpina adierile iubirii.

Am înţeles că simţurile mele în timpul acelor întâlniri erau un soi de flori care nu se deschid niciodată în tăcere, fără să trimită în văzduh acordurile unei muzici feerice.

Firele de păr pe care bărbaţii le socotesc a fi o dovadă a virilităţii şi un semn distinctiv al masculinităţii semănau pe pieptul lui Hani cu nişte lăcrămioare ce străluceau pe suprafaţa trupului său, prinzând glas şi cântând asemenea florilor de nufăr de pe faţa întinderii de apă sau scoţând din când în când viori minuscule pentru a intona melodii celeste.

Muzica simţurilor mă tulbura în clipele acelea.

Înţelegeam că degetele îndeplinesc mai multe funcţii, inclusiv cântatul la instrumente muzicale, dar nu ştiam că ele pot să înalţe şi simfonii minunate alergând sau alunecând pe trupurile omeneşti. Credeam că funcţia ochilor este aceea de a vedea şi că ei pot şi să vorbească sau să tacă, dar n-am ştiut niciodată mai înainte că ei pot prinde glas şi compune melodii. Eram convinsă că urechile aud iubirea din glasul buzelor, chiar dacă ele sunt închise, dar am descoperit că ele aud tot şi înăuntrul meu, inclusiv trilurile de bucurie ale trupului.

În ziua aceea, când stăteam întinşi în pat, mi-a vorbit despre dorinţa lui de a rămâne în uterul meu. Îmi mai spusese asta şi în alte dăţi. Apoi s-a apucat să-mi spună despre uterul femeii nişte vorbe pe care nu le voi uita niciodată. După părerea lui, acesta ar fi un spaţiu gol al cărui arhitect devine bărbatul condus de plăcere din clipa când o face pe femeie gravidă. De fapt, el ar fi locul din care bărbatul a ieşit doar pentru a se reîntoarce şi a-l ocupa într-un alt mod, creându-i un alt sens, o existenţă nouă, de data aceasta renunţând la rolul de element pasiv şi devenind creator. „Bărbatul, dragă Nahla“, încerca el să mă convingă, „e condamnat să trăiască într-o aspiraţie veşnică de a se reîntoarce în uter pentru a deveni creator.“

După ce am ascultat ce mi-a îndrugat el în privinţa uterului, i-am spus şi eu nişte vorbe pe care nu i le-am repetat soţului meu, ci numai lui Suad : „Când medicul mi-a spus că sunt gravidă şi o purtam în uterul meu pe Fatin, am uitat de tot restul lumii. Şi, lucru ciudat, Hani, tu lipseai atunci din gândurile mele, chiar dacă nu erai absent din visele mele. În timpul când mi-a făcut ecografia, uterul pe care-l urmăream pe ecranul din faţa mea mi s-a părut că seamănă cu un cosmos interior – o lume a feminităţii mele şi adevărata mea esenţă, o galaxie interioară, Hani, cu fulgere, tunete şi ciocniri astrale. Auzeam răpăitul ploii şi vuietul valurilor învolburate ce se izbeau unele de altele. Mi-am pus întrebări despre natura acestui cosmos dinăuntrul meu : este el un cer, de vreme ce văd nişte pete şi mase de ceaţă, sau este un ocean, de vreme ce aud tumultul valurilor ? Şi mă gândeam atunci dacă fătului meu îi place zgomotul pe care îl aude sau este deranjat de el, având în vedere că auzul este simţul lui cel mai dezvoltat. Şi m-au copleşit, Hani, în clipele acelea senzaţii şi sentimente felurite, văzând sfera de apă închisă şi protejată în care plutea fătul meu…“.

După discuţia aceasta m-a cuprins în braţe şi mi-a spus că ar vrea să avem un copil.

În ziua aceea, tot drumul întoarcere acasă am avut senzaţia că am rămas şi fără trup, şi fără suflet, dar în clipa când am intrat pe uşă chipul meu şi-a recăpătat trăsăturile cu care erau obişnuiţi soţul şi copiii mei. Tristeţea mi-a redesenat pe faţă acel surâs melancolic de care mă dezbrăcam în timpul întâlnirii cu Hani, fiindcă fericirea de a sta cu el mă făcea să-l uit şi îmi readucea bucuria în inimă.

Surâsul meu era larg şi luminos când stăteam cu el, dar când mă întorceam acasă redevenea slab, aproape stins, iar ochii care dansau în compania lui, dând să zboare, mi se scufundau din nou în orbite când stăteam în casă. Fără să-mi dau seama, mi-am şters palmele ca şi cum aş fi vrut să mă conving că sunt la locul lor.

Despre autoare:

Scriitoarea şi jurnalista libaneză Alawiya Sobh s-a născut la Beirut în 1955. A studiat literatura engleză şi literatura arabă la Universitatea Libaneză din Beirut. A lucrat în jurnalism încă de la începutul anilor ʼ80, publicînd articole în ziarele şi revistele vremii; în anii ʼ90 a fondat Snob Al-Hasnaa, revista celor mai bine vîndute scriitoare din lumea arabă contemporană, al cărei redactor-şef a rămas. Unul dintre romanele ei, Maryam al-Hakaya (Maryam cea din poveşti), a devenit repede un succes editorial internaţional şi a fost tradus în franceză, germană şi italiană. Romanul Ismahul Gharam (Se numeşte pasiune) a intrat în 2010 în competiţia pentru International Prize for Arabic Fiction.