“Cizme, robă, cămașa de noapte”, Jorge Amado

În Brazilia anului 1940, nu mai e loc pentru poezie. Acesta este punctul de vedere al regimului dictatorial, aliniat doctrinei naziste. Astfel că un poem precum „Canto de amor para uma cidade ocupada”, unde „cidade ocupada” e Parisul, duce chiar la desfiinţarea revistelor care-l publică. Cel care a scris poemul, Antônio Bruno, un fel de Banderas în lumea poeziei braziliene din acea perioadă, mare cuceritor, admirat şi răsadmirat, moare, de supărare, de inimă rea, de prea multă dragoste de femei şi de ţară, lăsând astfel un loc gol în zeificata Academie Braziliană.

Sunt 40 de membri în Academie. Acum, 39. Sunt numiți „nemuritorii”. Top of the class, cei mai din cei mai, respectaţi public, nişte valori inestimabile. Ei, şi ce credeţi, moare Bruno, apare locul vacant şi se declanşează procedura de ocupare a locului de nemuritor. Aici e hazul, aici se declanşează haosul într-o lume de prieteni şi cumetri, în care unii proclamă în public, argumentează şi dezbat, iar alţii se mişcă discret în culise şi trag sforile.

Problema e că îşi depune candidatura Agnaldo „Goebbels” Pereira, colonelul Pereira, unul dintre cei mai de temut membri ai conducerii statului, un fel de şef al poliţiei secrete, capul răutăţilor, care vrea să se înnobileze şi în acest mod. Astfel că opoziţia, nu mai puţin venală, caută să combată candidatura colonelului Pereira. Şi cum altfel poţi să înfrunţi un colonel dacă nu cu un general?

„Era o misiune grea să găseşti un general cu o carte publicată care să fie un antinazist declarat, să nu aibă angajamente faţă de Statul Nou şi să fie dispus să-l înfrunte pe Sampaio Pereira.”

Un deliciu această „mică fabulă academică”, după cum o apreciază, printre rânduri, chiar Jorge Amado. O fabulă în care, spune el, nimic nu este adevărat, cu excepţia dictaturii Statului Nou şi a Legii Siguranţei, care au definit începutul anilor 40 din Brazilia.

Altfel, o nebunie hazoază, foarte valabilă şi la noi. Zici că Amado, în romanul ăsta, e un soi de Caragiale, din moment ce surprinde amuzat, dar nu fără ironie, toate metehnele societăţii pretins înalte, cu soţii care influenţează jocul pentru putere, cu fete depravate şi amoruri ieftine, cu slăbiciuni şi orgolii, cu patimi şi, printre ele, cu literatură.

Ridicolul cotidian pe care-l propagă mulţi din cei care trăiesc chiar la vârful lumii noastre culturale este prezent în romanul lui Jorge Amado, caricaturizat şi despicat, pentru o mai bună înţelege şi, eventual, luare aminte. Nicio metodă subversivă nu le lipseşte membrilor Academiei Braziliene, care se împart în tabere, pentru a-şi susţine candidaţii preferaţi – unde „preferat” sugerează tot un interes, pe termen lung.

Parcă nici la noi nu mai e loc pentru poezie. Mulţi se încalţă cu cizmele şi tropăie, visând la robe şi scăldându-se în cămăşi de noapte. Nu-i de neglijat subtitul romanului: „Bătălia de la Micul Trianon”, unde Micul Trianon este Academia Braziliană. Avem şi noi „trianoanele” noastre, trendsetterii noştri, elevaţii noştri care scuipă „de jos în sus” sau vor să facă pe filateliştii. Citiţi cartea lui Jorge Amado. E România literară de astăzi mutată în Brazilia anului 1940.

 Titlu: Cizme, robă, cămașa de noapte

 Autor: Jorge Amado

 Editura Univers;

 Colecția Globus

 Traducere din limba portugheză și note de Georgiana Bărbulescu;

 În limba: română;

 Anul apariției: 2014;

 Nr. pagini: 247.

ISBN: 978-99931-867-9-3