Editura Cartea Copiilor lansează „Vreau să te văd mai repede”, una dintre cele mai faimoase cărţi semnate de Tarō Gomi. Gomi este un autor şi ilustrator japonez cu o carieră impresionantă: a publicat peste 400 de cărți ilustrate, dintre care 50 de titluri au fost traduse în numeroase ţări.

Vreau sa te vad mai repede - coperta

Acum în vârstă de 72 de ani, Tarō Gomi este foarte cunoscut în Japonia și datorită cântecelor și poeziilor pentru copii pe care le-a compus pentru diverse filme și spectacole de televiziune. Ca mulți mari artiști, Tarō Gomi reușește să ofere foarte mult folosindu-se de foarte puțin. Se inspiră de multe ori din lucrurile obișnuite pe care copiii le întâlnesc în lumea lor. Ilustrațiile sale se bazează mult pe sugestie, pe provocarea imaginației și depășirea clișeelor, iar textele, uneori adevărate poeme, mizează pe simplitate și emoție. Gomi a fost răsplătit în 1989 cu premiul pentru ilustrație la târgul de carte pentru copii de la Bologna.

Cartea „Vreau să te văd mai repede” a fost publicată pentru prima dată în 1979, în Japonia.  Umorul şi savoarea cărţii sunt date de însăşi simplitatea ei. Structura repetitivă a poveştii, pusă în valoare de ilustraţiile dinamice, în nuanţe vii, captivează de aproape patru decenii copiii din toată lumea. Culorile folosite sunt cu preponderenţă culori calde, sugerând relaţia de afecţiune dintre micuţa Yoko şi bunica ei. Conform Publisher’s Weekly, această carte reprezintă „naivitatea copilăriei descrisă în imagini pline de vervă şi culori strălucitoare – o încântare pentru toate vârstele”.

Yoko locuiește în casa cu acoperiș roșu de pe deal. Bunica lui Yoko locuiește în casa cu acoperiș portocaliu de pe munte. Într-o zi, lui Yoko i s-a făcut foarte dor de bunica. Așa că a plecat îndată spre ea. În aceeași zi, bunicii i s-a făcut foarte dor de Yoko şi a plecat, la fel, de îndată către ea. Drumurile nu li se întâlnesc, aşa că ambele fac cale întoarsă pentru a se regăsi, ratând întâlnirea pentru a doua oară. Oare cum vor reuşi Yoko şi bunica să se întâlnească mai repede?

„Vreau să te văd mai repede” este a treia carte tradusă de editura Cartea Copiilor din portofoliul lui Tarō Gomi, după „Dincolo de mare” şi „Crocodilul şi dentistul”. Prin această apariţie, editura Cartea Copiilor continuă seria de literatură japoneză pentru copii, care include şi alţi autori japonezi prolifici, precum Kazuo Iwamura, Komako Sakai şi Yoriko Tsutsui.

Cartea „Vreau să te văd mai repede” este recomandată copiilor între 2 şi 7 ani și este disponibilă pe site-ul editurii (www.carteacopiilor.ro) la prețul de 29 lei. La toate comenzile online realizate pe site, indiferent de valoare sau de cantitate, Cartea Copiilor oferă de fiecare dată o carte cadou. În această perioadă, cartea cadou este „Uite ce-a ieșit din ou” de Margaret Wise Brown.

Despre editura Cartea Copiilor

Cartea Copiilor, prezentă de 10 ani în peisajul editorial din România, este una dintre cele mai iubite edituri de cărți pentru copii de la noi. Cartea Copiilor publică titluri contemporane din literatura pentru copii, deopotrivă română și internațională (Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Andreea Constantin, Eric Carle, Dick Bruna, Astrid Lindgren, Don Freeman, Roger Duvoisin, Elsa Beskow, Julia Donaldson, Arnold Lobel, Kazuo Iwamura, Tarō Gomi etc.). Nivelul literar ridicat al textelor și valoarea ilustrațiilor, realizate de artiști profesioniști, sunt mijloacele prin care Cartea Copiilor urmărește stimularea creativității, a spiritului critic, dezvoltarea capacității de a gândi liber și formarea unei atitudini deschise și tolerante. Mai multe detalii despre cărțile editurii Cartea Copiilor sunt disponibile la www.carteacopiilor.ro.

 

 

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura