La Editura Tracus Arte va apărea volumul de poezie Vi se pare cumva nedreaptă dispariția dumneavoastră?, de Matei Vișniec.
În anii ’80, la București, într-un moment de mare efervescență poetică, Matei Vișniec și-a forjat un stil al său, recognoscibil imediat. Deseori poemele sale sunt niște mici fabule filozofice, dar și niște situații dramatice insolite, ca și cum ar planta decorul unor întâmplări stranii pe care le schițează cu o mare economie de mijloace. Nu întâmplător drumul de la poezie la teatru a fost firesc pentru Matei Vișniec, întrucât aproape toate poemele sale conțin în embrion un conflict și o interogație, o provocare și o dilemă. Numeroase personaje mirate sau amuzate, fragile sau ironice se plimbă prin poemele lui Matei Vișniec și uneori trec dintr-un poem în altul, ca și cum autorul ar construi un unic univers, o galaxie de angoase existențiale, dar și de situații ludice.
Poet, dramaturg, romancier, jurnalist, Matei Vişniec s-a născut pe 29 ianuarie 1956 la Rădăuţi. A debutat cu poezie în revista Luceafărul în 1972. Mai târziu, stabilit la Bucureşti, unde a făcut studii de filozofie, s-a numărat printre fondatorii Cenaclului de luni condus de criticul Nicolae Manolescu. A debutat în volum în 1980, la Editura Albatros, cu o culegere intitulată La noapte va ninge. Matei Vişniec este autorul a cinci volume de poezie, şase romane şi peste 50 de piese de teatru. Din 1987 trăieşte în Franţa, unde lucrează ca jurnalist la Radio France Internationale. După căderea comunismului, în 1989, activitatea lui Matei Vişniec s-a derulat între Franţa şi România. Piesele sale sunt traduse în peste 30 de limbi şi s-au aflat pe afiș în numeroase țări. Mai multe premii i-au răsplătit activitatea, începând cu Premiul pentru poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România în 1984 pentru volumul Înţeleptul la ora de ceai. El a mai obţinut Premiul Academiei Române şi Premiul UNITER pentru întreaga activitate. În Franţa i s-a decernat Premiul presei la Festivalul internaţional de teatru de la Avignon, Premiul european al Societăţii Autorilor şi Compozitorilor Dramatici (SACD), precum şi Premiul de literatură europeană Jean Monnet.
Ar fi vrut să ridice o piatră
Un om care voia să ridice o piatră
îşi dădu seama brusc că nu avea mînă
că nu avea cum să apuce piatra
pe care voia să o ridice
şi să o arunce
dar nici ochi nu avea
omul care ar fi vrut să ridice piatra
neavînd ochi, deci, n-ar fi văzut nicicum
nici unde era piatra
şi nici încotro să o arunce
nu avea nici mînă şi nici ochi
omul care ar fi vrut să arunce o piatră
pentru că de fapt nici nu era om era
sperietoare
o sperietoare pe care se aşezau mereu
păsările
iar o sperietoare nu are decît o singură posibilitate
de a alunga păsările, aruncînd cu multe pietre
în ele
poate că această poveste n-ar fi fost atît de tristă
dacă păsările ar fi fost păsări
dar şi cu ele era o problemă
pentru că nu prea aveau aripi
şi nici văzduh
se tîrau doar imobile
pe o cîmpie invadată de peşti
din volumul în curs de apariție Vi se pare cumva nedreaptă dispariția dumneavoastră?, de Matei Vișniec
