Șase reprezentații în luna octombrie cu superproducția „Madagascar – A Musical Adventure JR”

Opera Comică pentru Copii prezintă, la Sala Mare, spectacolul “Madagascar, a Musical Adventure JR”, o aventură muzicală senzaţională cu şi despre copii, adaptată, de Jacqueline Bratu și Emil Pantelimon, după superproducţia cinematografică Madagascar. Alături de leul Alex, zebra Marty, girafa Melman, hipopotamul Gloria şi, bineînţeles, simpaticii pinguini, cei mici vor lua parte la o călătorie unică şi fascinantă, care, timp de 60 de minute, cu siguranţă îi va încânta şi le va aduce zâmbetul pe buze. Spectacolul a avut premiera în cadrul Festivalului „Opera Copiilor”, în luna iunie, și s-a bucurat de un real succes, ajungând unul dintre spectacolele de top din repertoriul Operei Comice pentru Copii. În luna octombrie sunt programate șase reprezentații, în weekendurile 11-13 și 18-20 octombrie, iar biletele pot fi achiziționate de pe www.bilete.ro.

Un program de vis și în acest an la „Noaptea Vrăjitoarelor”

La finalul lunii, în 25, 26 și 27 octombrie, Opera Comică pentru Copii se lasă din nou „invadată” de personajele negative. Vrăjitoarele din spectacolele OCC vă aşteaptă cu un tur complex prin culisele teatrului şi cu poveşti pe măsură. Turul se adresează copiilor cu vârsta de peste trei ani, durează o oră, iar plecările se fac din jumătate în jumătate de oră, începând cu ora 18:00. Proiectul a pornit de la ideea de a aduce în față, măcar o dată pe an, personajele negative interpretate de artiști care merită din plin aplauzele publicului. Preţul unui bilet este de 25 de lei. Biletele pentru toate spectacolele Operei Comice pentru Copii sunt disponibile pe platforma bilete.ro.

Surprize cu dovleci de la Magazinul OCC la Noaptea Vrăjitoarelor

Pe lângă activitățile obișnuite și atât de iubite de la Magazinul OCC, precum zecile de jocuri, atelierele de pictură pe figurine sau tricouri, sutele de cărți prezentate copiilor de toate vârstele, anul acesta Magazinul OCC anunță o nouă surpriză: Atelier pentru copii și părinți de sculptat și colorat dovleci la Noaptea Vrăjitoarelor. Este evident o surpriză care îi va încânta deopotrivă pe cei mici și cei mari, în nopțile de 25, 26 și 27 octombrie. Biletele pentru participarea la atelier se achiziționează separat de la Magazinul OCC.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii încearcă să-i apropie pe cei mici de artă și cultură, atât prin spectacole de calitate, cât și prin diverse proiecte conexe.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura