Nu știu dacă intenția lui Daniel Sandu, regizorul filmului artistic românesc, Un pas în urma serafimilor, lansat în toamna anului 2017, a fost aceea de a arunca în aer întreaga instituție a seminarului teologic, ca școală de formare a viitorilor preoți sau doar aceea de a reda cât mai fidel atmosfera din interiorul unuia din multele seminarii active în România, într-un demers strict documentar. Răspunsul ar trebui să fie, conform proverbului, undeva la mijloc. Dar uneori, mijlocul este la rândul său, mai aproape de unul dintre capete.

Rezumatul filmului poate fi redat astfel: Gabriel (interpretat de Ștefan Iancu) este un adolescent naiv, cu sufletul curat, ce vine la seminar cu dorința sinceră de a ajunge preot și de a schimba fața lumii. Numai că seminarului pare să i se potrivească de minune două proverbe românești, niciodată invocate în sens pozitiv: primul ar fi: „Pe-afară-i vopsit gardul și înăuntru-i leopardul”, iar cel de-al doilea: „Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Iar aceasta pentru că atmosfera creată între boboci și elevii mai mari îi dă de înțeles că tocmai a intrat într-o junglă în care funcționează din plin selecția naturală: ești puternic, mergi mai departe, nu, dispari. Dar o junglă și mai mare se dovedește a fi relația cu profesorii, care găsesc de cuviință să-i „formeze” pe viitorii preoți recurgând, gradual, la fariseism asumat, minciună, șantaj, corupție și abuz de autoritate. Este adevărat că nici tinerii seminariști nu sunt tocmai o armată de serafimi, cum bine îi descrie și titlul filmului, dar maniera în care profesorii, atât clerici cât și laici declanșează asupra lor „jihadul mântuirii forțate”, se transformă treptat în demonism în haină preoțească.

27653266_2009452875738797_869847317_o

Cel puțin, așa stau lucrurile în film. Dar oare așa să fie și în realitate?

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că regizorul însuși a studiat într-un seminar teologic și știe despre ce vorbește. Din declarațiile lui ulterioare lansării filmului, reiese că s-a străduit să redea cu o fidelitate cât mai generoasă atmosfera din seminarul teologic absolvit de el. Pentru mine, însă, rămân totuși mari semne de întrebare legate de fidelitatea expunerii. Și îmi pun aceste întrebări tot în cunoștință de cauză, întrucât și eu am absolvit un seminar teologic, altfel nici nu mi-aș fi permis să scriu acest articol. Iar nedumeririle mele nu se referă la comportamentul elevilor seminariști. M-am regăsit din plin în lumea lor din film. Și pot spune că aceea este cât se poate de reală. Da, viitorii preoți se îmbată, uneori până la comă, fumează la greu, au relații sexuale cu fetele, chiulesc de la ore, își iau lumea în cap fără să anunțe pe nimeni, fac cămătărie. Dar cine îi poate condamna, dat fiind că toate acestea se întâmplă fix la vârsta adolescenței, la acea vârstă la care preocuparea de bază nu este atât învățatul prin tocirea lecțiilor din manual, cât cel prin experiența directă a vieții. Este vârsta la care sângele fierbe și hormonii urlă. Este vârsta la care nimic nu trebuie să fie interzis, iar dacă e interzis, cu atât mai bine, „hai să vedem de ce este interzis”. Toate acestea sunt păcate, dar nu sunt patimi. La vârsta aceea totul se desfășoară atât de intens și de repede încât păcatul nu are timp să se așeze pe suflet pentru a se transforma în patimă.

Ceea ce m-a intrigat pe mine la acest film a fost maniera în care profesorii alegeau să îi disciplineze pe cei pe care i-ar fi vrut dintr-odată sfinți. Și în acest sens, pot spune cu mâna pe inimă: eu nu am avut așa profesori. Nu am avut nici măcar un singur profesor care să-i semene părintelui Ivan din film (interpretat de actorul Vlad Ivanov). Profesorii noștrii ne mustrau, dar nu ne loveau, ne spovedeau, dar nu divulgau apoi păcatele noastre în consiliu. Dovadă că nu au fost exmatriculați prea mulți elevi de-a lungul celor 5 ani de studiu. De aceea, mi-e greu să cred că așa ceva poate exista într-un seminar teologic ortodox din România. Ar fi nu doar regretabil, ci în primul rând condamnabil. Dar nici nu aș putea băga mâna în foc în apărarea tuturor profesorilor de seminar.

27591778_2009452869072131_2058420955_n

Oricum ar fi, ceea ce trebuie să atragă cu adevărat atenția la acest film este faptul că tinerii seminariști învață curajul de a se revolta împotriva autorităților școlare, mai ales din momentul în care înțeleg că sunt mințiți și șantajați. Ceea ce spune multe despre puritatea lor sufletească. Pentru că doar un suflet curat dezvoltă anticorpi când se lovește un suflet corupt. Iar această atitudine a lor de a lupta împotriva falsității, a imposturii, a abuzului și a corupției generalizate, ne poate da nouă speranțe că încă nu este totul pierdut, nici în Biserică, nici în societatea civilă.

Dacă ar fi să denumesc o secvență din film care să fi surprins esența problematicii expuse, cu siguranță aceea ar fi secvența în care bătrânul preot de țară (interpretat de actorul Valer Delakesa), la care Gabriel este trimis să facă practică, îl întreabă pe acesta unde este Dumnezeu, și văzându-i ezitarea, îl sfătuiește să-l caute în inima sa. Aceasta este cu siguranță concluzia de la care trebuie construită întreaga judecare a celor expuse în film și cu atât mai mult în viața reală. Câți dintre cei ce slujesc Bisericii și lumii îl mai au pe Dumnezeu în inima lor?

27605438_2009452872405464_1776609741_o

Regia: Daniel Sandu

Anul premierei: 2017

În alte roluri: Cristian Bota, Toto Dumitrescu, Lucian Pavel, Alfred Wegeman, Ali Amir, Niko Becker, Radu Botar, Ștefan Mihai, Marian Popescu.

Echipa de producție: Adrian Cristea (scenografie și design de producție), George Dăscălescu (imagine), Cireșica Cuciuc (costume), Mircea Olteanu (montaj), Ada Solomon, Ioana Drăghici, Valentino Rudolf (producție).

Filmul are o durată de 150 de minute, este nerecomandat copiilor sub 15 ani și are nota 8.6 pe IMDB.

Share.

About Author

Avatar photo

Am 29 de ani şi am studiat timp de 11 ani teologie ortodoxă. Încă de pe băncile Seminarului am îmbinat dragostea pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, cu aceea pentru cunoaşterea oamenilor, ajungând mai degrabă la o pasiune pentru antropologia creştină, pe care am încercat tot timpul să o îmbogăţesc cu „poveşti despre oameni”, culese din domenii cât mai diversificate de cunoaştere: istorie, psihologie, filozofie, dar mai ales literatură, pentru că în ea se contopesc uneori toate formele de cunoaştere. Am îmbinat dintotdeauna lecturile teologice cu scrierile marilor clasici ai literaturii române şi universale. Dar în tot acest timp, marea mea dragoste a rămas poezia. În ultima perioadă, o sinteză pe care nu am reuşit să o controlez, lăsându-mă mai degrabă furat de ea, mi-a condus paşii spre minunata lume a realismului magic şi a suprarealismului. Domenii de interes: religie, poezie, literatură pentru copii, literatură de orice gen (exclus S.F., thriller, polițist).

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura