Interviu realizat de Vlad Ghinea
Luni, 4 noiembrie 2019, de la ora 18:00, publicul prezent în Sala „Auditorium” a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti l-a putut asculta pe violistul Marius Ungureanu în cadrul recitalului intitulat „Grădina lui Marius”. Parte a Festivalului Internaţional Meridian, evenimentul a propus o desfăşurare sonoră (alcătuită din fragmente sau lucrări integrale de Dan Dediu, Heinz Holliger, Violeta Dinescu şi Livia Teodorescu-Ciocănea) însoţită în permanenţă de mediu electronic, proiecţii şi lumini. L-am intervievat după concert pe Marius Ungureanu pentru a ne oferi mai multe detalii despre concepţia „grădinii” sale.
Credit foto: Sorin Antonescu
Putem considera că evenimentul „Grădina lui Marius” a reprezentat o amplă improvizaţie pe mai multe teme?
M.U.: Acţiunea mea pe scenă este, în mare parte, improvizată, fiind o serie de reacţii la impulsuri care vin sau nu pe moment, din public… Revolta şi rebeliunea de la sfârşit constituie o necesitate venită din mers, neintenţionată în „drumul din grădină”. Eu am preferat să risc, cântând intenţionat fără amplificare, reacţionând la o lume digitală (de pe bandă), precum şi la una reală (dintre mine şi public). Astfel, am avut dorinţa şi speranţa să ne lăsăm duşi de moment, fără aşteptări. Nu ştiu cât de mult am reuşit să sugerez acest lucru, dar voi încerca în continuare. Pentru mine, a fost prima dată când am încercat într-un program solo (când sunt mai mulţi pe scenă, parcă nu sunt atât de expus) să mă joc cu ideea de treceri între stiluri, stări sau culori.
Programul a fost însoţit de două surse literare: o legendă despre un grifon şi Logodna de Tudor Arghezi. Ce aţi avut în vedere când aţi ales aceste texte?
M.U.: Intenţia mea a fost să istorisesc un drum cu fragmente sonore din muzici şi versuri care m-au însoţit de-a lungul anilor, dar şi cu sunete care ne înconjoară în fiecare zi, grifonul fiind un trubadur între timpuri, care nu judecă, doar vede şi povesteşte. Căzut dintr-o carte de poveşti aruncată, un grifon căpos caută fantezia pierdută a oamenilor. Se trezeşte într-o grădină cu patru copaci, care reprezintă anotimpurile, iarna fiind şi moarte şi naştere, iar vara transformându-se într-o grădină de catifea, cu iarbă albastră. Logodna lui Arghezi, integrată în Grădina de Catifea a Liviei Teodorescu (singura piesă cântată integral), o simt în acest context ca o simbioză de impresii şi sentimente întâlnite în drumul meu de grifon grădinar. Tot acest parcurs, pe cât de naiv, pe atât de violent în mersul lui, reprezintă o continuă căutare într-o grădină în care viitorul şi trecutul se întâlnesc în prezent şi devin un întreg.
Credit foto: Sorin Antonescu
Ce părere aveţi despre „grădinile sonore”, tema acestei ediţii de Festival Meridian?
M.U.: Este o temă minunat de potrivită pentru un festival de muzică contemporană, pentru că lasă totul deschis atât compozitorilor, cât şi interpreţilor. În acest proiect au loc piese sau programe stabilite, dar totodată şi improvizaţia dusă la extrem. Cred că ar fi grozav ca, şi în anii următori, tema „grădinilor sonore” să rămână, deoarece publicul poate „să crească” sub forma „sunetelor colorate într-o grădină”.
