Trenul copiilor, Viola Ardone, Einaudi, 2020

Colecţia „Narativa italiana contemporanea”

Tradusă în 25 de limbi

Premiată cu premiul popular al cititorilor „Amo Questo Libro”, aflat la a doua sa ediţie

Traducere în limba română: Mihaela Adina Eros

***

Se spune că uneori trebuie să renunţăm la tot chiar şi la dragostea de mamă pentru a ne împlini destinul. Niciun roman nu spune această poveste cu o mai mare candoare.

Amerigo se plimbă pe străzile din Napoli în spatele mamei sale, Antonietta, o femeie tăcută, urmărind pantofii oamenilor. Este jocul său preferat: pantof curat, punct câştigat, pantof murdar, punct pierdut. Pantofii lui îl fac să meargă puţin strâmb pentru că sunt de mâna a doua şi niciodată numărul potrivit. Nu mai are demult timp tată, acesta fiind plecat în America pentru a face avere.

Are însă mulţi prieteni. Toată lumea îl cunoaşte şi îl numeşte Nobèl, pentru că vorbeşte despre câte în lună şi-n stele, şi cunoaşte o mulţime de lucruri, de vreme ce ascultă cu răbdare poveştile altora. Totuşi, într-o zi, Amerigo trebuie să părăsească locurile natale şi pe mama sa.

Este anul 1946 şi, la fel ca mii de alţi copii din Sud, urcă într-unul dintre trenurile care traversează întreaga peninsulă pentru a petrece un an la o familie din Nord.

La început derutat şi nostalgic, apoi din ce în ce mai curios, în Modena Amerigo, devine ataşat de noua sa familie. Cu ajutorul tatălui său adoptiv din Nord îşi descoperă vocaţia pentru muzică. Tocmai acest lucru, la întoarcerea lui la Napoli, va marca dureroasa despărţire de mama Antonietta, care nu-l mai poate înţelege. Timp de cincizeci de ani el nu încearcă să repare această ruptură.