Așteptăm cu nerăbdare emoția reîntâlnirii unice, de fiecare dată, din sala de spectacol. Până atunci, de Ziua Mondială a Teatrului, de la ora 20.00, vă așteptăm la o nouă „întâlnire la voi acasă” cu un hipnotic spectacol de teatru-dans, creat la Teatrul Național de un extraordinar coregraf al Europei – Pál Frenak. Este vorba despre Prin vis, un spectacol la intersecţia dansului cu teatrul şi filmul, un fascinant și emoționant road-movie „pe dos”, în care poveștile se articulează în jurul unui vechi Cadillac.

Spectacolul va fi disponibil pe canalul  YouTube al Teatrului Național din Timișoara de vineri, 27 martie, ora 20,00; putând fi accesat de pe site-ulnostru, www.tntimisoara.com, câtși de peconturile de Facebook, Instagram și TwittteraleTeatruluiNațional

De 59 de ani, o personalitate artistică a lumii este invitată să împărtășească publicului câteva dintre gândurile sale privind rolul și misiunea teatrului. Mesajul său este tradus în peste 20 de limbi, citit în fața a zeci de mii de spectatori din toată lumea înainte de începerea spectacolului din seara zilei de 27 martie, publicat, difuzat la radio și la televiziune în toate colțurile lumii. Anul acesta, mesajul internațional este transmis de ShahidNadeem, celebru dramaturg din Pakistan, regizor, producător de televiziune, director de festival, membru important al unor rețele cum ar fi Amnesty International sau TheatrewithoutBorders și, nu în ultimul rând, directorul companiei de teatru „Ajoka”.

În aceste zile în care pandemia ne recontextualizează prezentul într-un fel neașteptat provocându-ne într-un fel cu totul nou atât ca indivizi, cât și ca societate, iată câteva din cuvintele pe care Shahid Nadeem ni le transmite tuturor cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului pentru a ne aduce din nou împreună – creatori de teatru și de iubitori de teatru din toată lumea:

„Împreună, putem descoperi dimensiunile spirituale ale teatrului și să creăm poduri între trecut și prezent, ducând spre un viitor care este destinul tuturor comunităților. (…) Teatrul are un rol, un rol nobil (…) În Asia de sud, artiștii ating scândura scenei cu reverență înainte să calce pe ea, o tradiție străveche în care spiritul și cultura se întrepătrund. Este timpul să regăsim această relație simbiotică dintre artist și public, dintre trecut și viitor. (…)”

Reamintim că toate spectacolele difuzate pe canalul  YouTube al Teatrului Național din Timișoara vor rămâne active până în data de 1 mai 2020.

Vă dorim vizionare plăcută!

Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura