Adaptările contemporane ale unor piese clasice sunt mereu la modă, o încercare supremă pentru oriceregizor. Dar ce se întâmplă când aceste piese sunt rescrise dintr-un punct de vedere feminist? Cum se schimbă replicile și personajele? Cum rezonează ele cu publicul contemporan?
La aceste întrebări și la altele, care iluminează procesul de rescriere contemporană a textelor pentru teatru, va răspunde emerita profesoară Penny Farfan* de la Universitatea din Calgary, Canada, care susține cea de a 5-a conferință din programul FEM100.
Conferința cu tema Feminist Replays: Contemporary Adaptations of Classical and Modern Texts/ Relecturi feministe. Adaptări contemporane ale unor texte clasice și moderne constituie cel de a 6-lea eveniment public din cadrul programului arhiva feministă de teatru FEM100, în cadrul căreia au avut loc până acum patru conferințe, două ateliere și au fost vernisate cinci expoziții online, care pot fi vizitate pe site-ul dedicat al programului: https://fem100.ro/
Evenimentul va avea loc joi, 5 iunie de la ora 12.00, la Institutul de Cercetări Teatrale și Multimedia al Universității de Arte din Târgu Mureș, strada Mihai Eminescu nr. 9, invitată fiind introdusă și prezentată de profesorul Sorin Crișan, rectorul UAT și cercetătoarea în teatru, curatoarea FEM100, Cristina Modreanu.
Arhiva Feministă de Teatru FEM100 este un program de cercetare și educație interdisciplinară menit să contribuie la salvarea patrimoniului imaterial teatral, recuperând cu prioritate istoriile artistelor neconsemnate de istoria oficială a teatrului din perioada 1920-2020. Pe parcursul a aproape doi ani, 2024-2025, programul reconstituie contexte teatrale văzute din punctul de vedere feminin, prin documentare în arhive teatrale, publicarea de articole științifice și o serie de conferințe susținute de specialiste în teatru din țări europene. Deasemenea, programul diseminează practici teatrale colaborative și metode de cercetare în arhivele teatrale prin intermediul unor ateliere de teatru documentar și confesiv pe teme feministe cu studenții diferitelor specializări din universitățile partenere și prin producerea unei instalații performative bazate pe documentarea în arhive.
*Penny Farfan este profesoară de Teatru la Universitatea din Calgary, Canada, și autoarea volumelor Women, Modernism, and Performance și Performing Queer Modernism, precum și a multor capitole din volume colective despre performance și dramaturgie feminină contemporană. Ea a co-editat volumele Critical Perspectives on Contemporary Plays by Women: The Early Twenty-First Century and Contemporary Women Playwrights: Into the Twenty-First Century. Penny Farfan a fost editoarea prestigioasei reviste de specialitate Theatre Journal și este Fellow of the Royal Society Canada.
***
Programul multianual Arhiva feministă de teatru FEM100 este produs de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS), cu finanțarea AFCN-programe culturale, în parteneriat cu Universitatea de Arte și Institutul de cercetări teatrale și multimedia din Târgu Mureș.
Program cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.