Programul Festivalului Național de Teatru 2025 (FNT35), care se va desfășura în perioada 17-26 octombrie, cuprinde, pe lângă cele 40 de producții scenice selectate, un număr impresionant de spectacole radiofonice și tv. Publicul va avea, astfel, posibilitatea să se conecteze la acest eveniment cultural major chiar de acasă: din fața televizorului sau pe undele radio.

Societatea Română de Televiziune, co-organizator al FNT35, și-a propus să aducă în prim-plan, la TVR Cultural, maeștri ai scenei în spectacole-eveniment din „arhiva de aur”, astfel asumându-și „rolul de custode al memoriei artistice”. Va oferi publicului o călătorie în istoria teatrului românesc de televiziune, făcând „o reverență marilor creatori care au definit excelența pe scenă și pe ecran”. La selecția titlurilor s-a ținut cont de „producții legendare care continuă să emoționeze și să provoace” – de la autori importanți la artiști fenomenali.

Timp de șapte zile, seară de seară (20-26 octombrie) de la ora 22:00, vor putea fi urmărite, în acestă ordine, în secțiunea „TVR Cultural la FNT”, spectacolele „Astă seară se improvizeză” de Luigi Pirandello, „Avarul” de Molière, „Ferarii” de Miloš Nikolić, „Bani din cer” de Ray Cooney, „Gaițele” de Alexandru Kirițescu, „Cumetrele” de Michel Tremblay și „Micul infern” de Mircea Ștefănescu.

Nume mari de actori au dat naștere personajelor din aceste montări tv, printre care Silvia Dumitrescu Timică, Leopoldina Bălănuță, Olga Tudorache, Tamara Buciuceanu-Botez, Draga Olteanu Matei, Mitică Popescu, Ștefan Radof, Margareta Pogonat, Horațiu Mălăele, Mariana Buruiană, Coca Bloos, Dorina Lazăr, Emilia Dobrin, George Mihăiță, Constantin Cotimanis, Maia Morgenstern, Valentin Teodosiu.

Partenerul media tradițional al FNT35 – Radio România – prezintă, pe întreaga perioadă a festivalului, o suită de evenimente. Amintim, mai întâi, secțiunea apreciată și la edițiile precedente FNT On Air, în cadrul căreia se vor putea asculta peste 30 de spectacole realizate de Teatrul Național Radiofonic, difuzate pe canalele Radio România Cultural și Radio România Actualități. Sunt producţii contemporane reprezentative, în acord cu evoluţia genului radio drama şi cu tendinţele moderne ale alcătuirii spaţiului sonor. Apoi se vor desfășura patru evenimente „in situ”, considerate semnificative pentru etapa în care se află Teatrul Naţional Radiofonic, „pentru spiritul modern şi, totodată, pentru apropierea de public, prin tematica abordată şi prin rafinamentul şi precizia dobândite în explorarea spaţiului sonor”.

De asemenea, pe durata festivalului va fi activă, pe site-ul www.eteatru.ro, colecţia „FNT 2025 – secțiunea online”. În cele zece zile de festival, va funcționa, în foaierul Sălii Media a Teatrului Național București, un spațiu pentru audiții ale producțiilor audio drama. Zece pufuri, pe care publicul e invitat să se așeze, creează ambianța protejată a unei audiții de teatru radiofonic. Spectacolele audio din playlist-ul Teatrului Național Radiofonic pot fi accesate cu un cod QR scanat cu telefonul mobil al fiecărui ascultător. Playlist-ul cuprinde producții recente ale Teatrului Naţional Radiofonic, organizate tematic: lumi reale, lumi imaginare și fonograme. Acest program se adresează spectatorilor și invitaților festivalului, care au de petrecut un timp între două spectacole sau alte evenimente din programul FNT35.

În festival va avea loc și o audiție în avanpremieră. Pe 18 octombrie, de la ora 12:30, la Teatrul Național București – Foaierul Tapiseriei, va fi audiat spectacolul „Patimile după Iov” de Val Butnaru, regia Petru Hadârcă, producție a Teatrului Național Radiofonic în colaborare cu Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, în cadrul proiectului Dramaturgi români contemporani.

Teatrul Naţional Radiofonic propune și masa rotundă „Dramaturgie pentru sunet” (ARCUB, 19 octombrie, ora 16:00). Scopul acesteia este de a pune în discuție specificul dramaturgiei audio: cum gândim o poveste în sunet, care sunt palierele de expresie sonoră, cum putem suplini sonor absența imaginii etc. Amintim și audiția în avanpremieră cu selecţiuni din spectacolele radiofonice „Oedip rege”, „Oedip la Colonos” şi „Antigona” de Sofocle, în regia lui Gavriil Pinte (22 octombrie, de la ora 12:00, la sediul UNITER). Cele trei producţii radiofonice sunt un exemplu elocvent de cum pot fi redate azi, cu mijloace actuale, vechile texte ale umanităţii. 

Detalii despre evenimentele din FNT35 sunt disponibile pe www.fnt.ro, precum și pe conturile oficiale de Facebook și Instagram ale Festivalului Național de Teatru.

*****

PRODUCĂTORI ŞI PARTENERI AI FESTIVALULUI NAŢIONAL DE TEATRU, EDIŢIA 2025 

PRODUCĂTOR:

Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România

PROIECT CULTURAL FINANŢAT DE:

Ministerul Culturii

CO-PRODUCĂTORI: 

Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

PARTENERI:

Institutul Cultural Român

Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

ITI – Centrul Român al Institutului Internaţional de Teatru

CO-ORGANIZATOR:

Societatea Română de Televiziune

Modul Focus: Radu Afrim susținut de: BRD – Groupe Société Générale

PARTENER PRINCIPAL:

MOL România

PARTENER MEDIA TRADIŢIONAL:

Radio România Cultural 

Studio FNT by:

Cinemaraton

PARTENER MEDIA PRINCIPAL:

Radio Guerrilla

PARTENER CULTURAL:

Radio RFI România

PARTENERI INSTITUŢIONALI:

Institutul Adam Mickiewicz

Institutul Polonez din București

Sezonul Cultural Polonia-România 2024 2025

Cricoteka

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București

Forumul Cultural Austriac București

Instituto Cervantes din București

Institutul Francez din București

Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București

Teatrul Național Radiofonic

Cărturești Modul

Teatrul Bulandra București

Teatrul Metropolis

Teatrul Mic

Teatrul Odeon București

Centrul de Teatru Educațional Replika

Teatrul ACT

Teatrul Evreiesc de Stat

Teatrul Excelsior

Teatrul Masca

Teatrul Nottara București

Muzeul Național al Literaturii Române

Opera Națională București

Recul – Remediu Cultural

Asociația Culturală Grivița53

Restaurant Urban DADA

Restaurant SAVART

PARTENERI MEDIA: 

TVR1

TVR Info

TVR Cultural

Ziarul Metropolis

www.happ.ro

Fundația Culturală „Camil Petrescu”

Teatrul Azi

LiterNet

Scena.ro

bookhub.ro

România pozitivă

Modernism.ro

Theatrescu.com

Munteanu Recomandă

Ceașca de Cultură

Zile și Nopți

Adevărul

Historia

EuroNews

Oficiul de știri

Deutsche Welle 

SPONSOR:

Domeniile Blaga 

PARTENER DE MOBILITATE:

BLUE 

Voluntari în FNT de la: 

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” – UNATC 

PARTENER DE MONITORIZARE:

mediaTRUST

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura