Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați anunță cu încântare că reia matineele, la cererea publicului. Seria reprezentațiilor din timpul zilei va fi deschisă sâmbătă, 14 decembrie 2019, la ora 10:00, de spectacolul „SOACRA CU TREI NURORI”, după Ion Creangă, regia: Dan Mirea.

„Avem în Galați un public care consumă teatru și care, iată, cere să vadă tot mai multe spectacole de teatru. Acest fapt ne bucură și ne responsabilizează. Asta înseamnă că oferta repertorială a Teatrului este una variată, care satisface curiozitățile artistice ale spectatorilor noștri, dar și că numărul reprezentațiilor săptămânale trebuie mărit. Reluarea matineelor este, așadar, o decizie firească, ce satisface o nevoie a comunității și readuce, cumva, parfumul vremurilor de odinioară”, a declarat Florin Toma, directorul general al Teatrului Dramatic „Fani Tardini”.

Pentru reprezentația de sâmbătă dimineață, biletele pot fi achiziționate doar de la casa de bilete a Teatrului Dramatic, din Domnească 59. Informații și rezervări: 0758-089-994 sau 0758-049-850. Din ianuarie 2020, biletele la matinee vor putea fi cumpărate și online, de pe bilete.fanitardini.ro.

Matineele vor fi anunțate din timp în programul Teatrului.

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” a oferit matinee pentru publicul larg până acum aproape 15 ani. Ulterior, trupa Dramaticului a jucat la matineu sporadic și doar pentru grupuri organizate.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura