Muzeul Național al Literaturii Române, Asociația IF…/DACĂ Pentru Femei, UNITER și Arhivele Naționale ale României vă invită la un spectacol de și cu Liana Ceterchi, „1919 – Misiune regală”, după cartea Dianei Mandache ”Queen Marie of Romania – Later Chapters of my Life / Regina Maria a României – Capitole târzii din viața mea”, sâmbătă, 22 februarie 2020, ora 18.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe). Video/sunet: Leo Bacica, Teodora Toader.
„1919 – Misiune regală” dezvăluie activitatea diplomatică a Reginei Maria la Conferința de Pace de la Paris și în turneul ei din Anglia. Așa cum în timpul Marelui Război, Regina Maria și-a dus bătăliile cu sărăcia, tifosul exantematic, cu foametea și cu inerția unor miniștri, pentru a ține cât mai departe „dezastrul final în ciuda crescândului nenoroc”, tot așa, la Paris, ajunsă neoficial, își pune în mișcare toată energia și „popularitatea imensă pe care și-o câștigase în timpul războiului”, pentru a pleda cauza României, pentru respectarea promisiunilor făcute României, atunci când a intrat în război, de partea Antantei, în 1916.
Regina, „ambasadorul irezistibil”, „propagandista cea mai surprinzătoare” a fost cea care cu inteligență, umor, tact, eleganță, a cucerit lumea politică dominată de bărbații puternici ai acelei perioade. Așa cum singură mărturisește, „am devenit inconfortabil de populară, dar nu m-am arătat niciodată plictisită, așa cum fac capetele încoronate” și „entuziasmul meu i-a contaminat pe toți”. Dar întotdeauna există și reversul medaliei… Pe de o parte „se jubilează și pe de altă parte se scrâșnește din dinți…”
Rolul important pe care Regina Maria l-a avut în timpul Primului Război Mondial se cunoaște mai puțin. Regele Ferdinand a rugat-o pe regină să intervină urgent, pentru că sacrificiul Armatei Române risca să nu fie luat în calcule de Marile Puteri ale Antantei. Inteligenţa ieşită din comun a reginei i-a impresionat pe aliaţii occidentali şi în urma semnării Tratatului de la Paris a rezultat România Mare, care reunea vechile provincii istorice Transilvania, Bucovina, Moldova, Basarabia, Muntenia şi Dobrogea. Personalitatea Reginei Maria este pe cât de seducătoare și captivantă pe atât de greu de cuprins, de redat, de trăit ca actor. Superlativele se epuizează fără a cuprinde „necuprinsul“ ființei ei.
*
Pentru mine nu a avut cine să facă, așa că am făcut eu pentru ei”- Regina Maria, Regina tuturor românilor ăsta seară în interpretarea inegalabilei Liana Ceterchi .
Emoție, istorie, lacrimi, aplauze îndelungate , flori.
,,1918- Misiune Regală” o piesă despre ceea ce a făcut pentru România care a fost și rămâne Regina inimilor noastre.
Mulțumesc Liana Ceterchi pentru dăruirea ta! (Elena Stancu)
*
,,O sărbatoare teatrală și o inestimabilă pagină de Istorie din perioada de glorie a Înfăptuitoarei României Mari: Regina Maria!Am simtit vibrația si emoția înaltă a invitaților la acest Autentic Regal. Doamna Liana Ceterchi ne-a captivat încă de la primavreplica, primul pas si primele priviri pătrunzătoare așa cum a făcut-o și în spectacolele de dinaintea “Misiunii la Paris, 1919”. Sunt încă sub vraja jocului curat și plin de momente de tranfigurare. Mulțumesc Cerului, Doamnei Liana Ceterchi și echipei, Lorete Popa și întregii echipe ale Muzeului Literaturii!” (Viorel Ivanciuc)
*
„Premiera spectacolului MISIUNE REGALĂ.
Aşa cum ne-a obişnuit în abordările sale despre Principesa Ileana şi Regina Maria, Regina tuturor românilor, superba Liana Ceterchi ne-a purtat cu talent, dăruire şi emoție, în campania pariziană de acum 100 de ani, făcându-ne martorii excepționalului efort diplomatic al Reginei.
Am asistat la o minunată punere în scenă a devoțiunii cu care Regina Maria a dat un chip României Mari – Augustul Său Chip.
Felicitări şi grațioase mulțumiri, Liana!” (Nicoleta Bogăceanu)
*
,,Ati fost minunatată! Am vazut si filmul dar teatrul emoționează profund și real, iar Dvs. reusiți să transpuneți fiecare moment. Vă mulțumesc! ” (Adrian Lepădatu)
*
„Emoție și emotie, un spectacol extraordinar cu un om special.
Un spectacol fascinant și emotionant, o doamnă a teatrului romanesc, actriță, regizor și scenarist de exceptie a unei femei cu personalitate implicată în istoria acestui neam din tot sufletul. Respect și felicitări!” (Gabriela Radu)
*
Liana Ceterchi, direct din inima Reginei Maria
Când m-a invitat la spectacol, am întrebat-o cât durează, pentru că trebuia să mai ajung la un eveniment, în aceeași seară. Mi-a sugerat să vin la altă reprezentație, că n-ar vrea să urmăresc spectacolul cu ochii pe ceas. Am ajuns, totuși, în acea după amiază, în mansarda Muzeului Literaturii Române, și recitalul Lianei Ceterchi m-a absorbit în așa măsură, încât nici să fi fost acolo Big Ben cu clopotele lui, tot n-ar fi reușit să mă recupereze întru măsurarea timpului. Pentru că ”1919 – Misiune regală” este fascinație, adorație, adâncă reverență față de Regina Maria a României, cea care a fost întrupare a binelui dus până la sacrificiu de sine și a iubirii netrucate de patrie. Spectacolul vine după ”Maria, regina tuturor Românilor” și ”Ileana – Principesa de România”, împlinind trilogia pe care Liana Ceterchi, în calitate de regizor și actor, o dedică femeilor providențiale din istoria noastră. ”1919 – Misiune regală” este o dramatizare inspirată a cărții Dianei Mandache, ”Queen Marie of Romania – Later chapters of my life/ Regina Maria a României – Capitole târzii din viața mea”, rememorând strălucita acțiune diplomatică a Reginei Maria la Conferința de Pace de la Paris, în urma căreia marile puteri ale lumii au legiferat România Mare.
Ar fi putut să fie o lecție de istorie searbădă, liniară, dădăcitoare. Dacă nu era harul Lianei Ceterchi. Harul ăla năvalnic, de nestăvilit, care te ajută să pui viață din viața ta în edificarea personajului. Înțelegându-l și iubindu-l. Actrița e atât de adevărată în rol încât pare posedată de spiritul Reginei. Atât de profund, încât, la un moment dat, uiți că e un spectacol și ai impresia că ești în salonul Reginei, ascultându-i confesiunea. Îi cunoști tristețile și determinarea, în cea mai pură și directă expresie. Este Regină și își poartă coroana cu demnitate, dar este și un simplu om, cu îndoieli, emoții, bucurii și subtil simț al umorului. În fața puternicilor momentului, România avea nevoie de un chip care s-o reprezinte și chipul pe care l-a primit ca ofrandă a fost al Reginei Maria, atât de frumos încât oameni de stat deloc impresionabili (Wilson, Clemenceau ș.a.) au fost cuceriți și convinși să satisfacă interesele României. E totul în one-woman show-ul Lianei Ceterchi: grația și frumusețea aristocratei pur sânge, îndârjirea femeii care trebuie să ducă singură o povară imensă, clipele de cumpănă și fericirea de a ști că datoria a fost împlinită.
,,Pentru mine nu a avut cine să facă, așa că am făcut eu pentru ei” – spune englezoaica încoronată întru a aduce glorie României. Și a făcut-o cu toată inima-i neobosită. Acum o vedem la vârsta senectuții, când e îndepărtată de la curtea regală, dar bastonul din mâna ei este sceptru, iar boneta ce-i acoperă capul pare coroană cu diamante. Ca actriță, Liana Ceterchi se livrează total personajului. Nici ca regizor nu e mai prejos. Sunt impresionante imaginile de epocă (sunet/video: Leo Bacica, Teodora Toader) cu care începe și se sfârșește spectacolul, sunt perfect cântărite emoția și tensiunea, admirabile parcimonia în materie de gestică și preferința pentru interiorizarea radiantă, adesea impresionând publicul până la lacrimi. Minunată ideea simbolisticii utilizate în reprezentarea morții: un imens voal negru, care acoperă o parte a scenei și pe Regina ajunsă la capăt de drum. Gabriela Hurezean
*
,,Ultimul pas… Dincolo de personaj – 1919 – Misiune regală
Liana Ceterchi pare a fi redescoperit, de ceva ani, virtuţile expresive şi emoţionale generate prin monologul dramatic. Cu personajul real amplasat, fără scăpare, în centrul unicităţii sale, cu trăiri acumulate după o logică strict personală, dar în minim acord cu realitatea istorică, acest gen de spectacol restrânge până la esenţializare orizontala faptelor, aruncându-se şi sprijinindu-se, parcă fără centura de siguranţă a acrobatului, într-o coordonată esenţialmente verticală, ce leagă (atunci când provocarea atinge împlinirea) vibraţia evocării cu profunzimea sensurilor eliberate de aceasta. Singur pe o scenă mică şi săracă în elemente de scenografie, personajului nu-i rămâne decât să convingă şi să învingă (dacă deţine mijloacele artistice necesare) în oglindirea sa prin părelnicia trecutului şi reflexele întru nimic mai certe sau confortabile ale judecăţii evanescente venită din sufletul eroinei, dar şi din prezentul ce confecţionează istoria.
Cu o Ioană Pavelescu fascinantă – erupţie fabuloasă de obsesii şi amintiri, de născociri şi scuze- Zelda deschisese, la Teatrul Mic, pentalogia… dacă-i putem spune astfel. A urmat, la TNB, Vivien Leigh: Ultima conferinţă de presă, într-o cheie stilistică asemănătoare, dar cu Lamia Beligan în vârtejul retrăirilor. Tensionând contextul şi folosind puternic amprenta nebuniei, ambele ipostaze autobiografice se aglutinau într-un amestec spectaculos şi patetic de coşmaruri sau fantezii mai mult sau (din ce în ce) mai puţin coerente ori plauzibile, dimensiunea logică cedând pasul în faţa celei patologice. Nu ştiu cum va fi fost procesul elaborării scenice, dar rezultatul prezentat publicului emoţiona şi punea pe gânduri. Şi nici n-am avut curajul să o întreb pe Liana ce simte o actriţă (căci asta e meseria ei de bază!) care se autoexilează “la butoane” spre a da viaţă, cu delegaţie, unor personaje care au preocupat-o, incitat-o sau fascinat-o: temeritate, încântare… poate şi puţină gelozie? Cert e că, după primii doi paşi, ea se decide să ia totul pe cont propriu şi să-şi facă “jucăria” personală, construită de la un cap la altul. Şi, ca orice fiinţă fascinată în copilărie de zâne şi feţi frumoşi, de prinţese şi regine, temeritatea o face să plonjeze direct în istoria României, Ileana – Principesa de România şi Regina Maria, Regina tuturor românilor, generând ipostaze scenice pornite de la personaje legendare din istoria ultimului secol. Faptul mi se pare cu atât mai neobişnuit cu cât asemenea iniţiative nu au găsit găzduirea cuvenită din partea vreunei trupe profesioniste, singura soluţie rămânând iniţiativa privată, finanţată puţin şi greu graţie, jucată în bejenie, prin bunăvoinţa unor gazde culturale cum este, şi în cazul de faţă, Muzeul Naţional al Literaturii Române. Departe de a fi o soluţie marginală sau una de avarie, formula organizatorică are meritul de conferi evenimentului spectacular o aureolă aparte, de haiduc (sau de globtrotter) într-un semnificativ răspăr cu lumea sobră şi conformistă a teatrelor aşezate şi finanţate.
Spre deosebire de primele două momente dramaturgice princiar-regale, structurate de condeiul sigur şi graţios al Edithei Negulici, 1919 – Misiune regală se sprijină pe materialul literar şi istoric coagulat în volumul Dianei Mandache “Capitole târzii din viaţa mea“. Interesantă, chiar dacă temerară opţiune – căci toată confesiunea orânduită scenic devine un certain regard: mărturisire, rămas bun, testament. Sigur că opera vieţii a constituit-o, pentru această vajnică nepoată a Reginei Victoria, sosită aici, la Porţile Orientului, où tout est pris à la légère (vorba altui Poincaré), reîntregirea României Mari – dorinţă / vis / ideal / obsesie – pentru care s-a luptat cu fervoare şi disperare, cu îndărătnicie şi un nebunesc curaj. A avut de înfruntat, pentru asta, angajamentele germane ale familiei de Hohenzollern; miticismul unei clase politice gata mai degrabă să se tocmească decât să lupte; deznădejdea prăbuşirii militare din 1916; refugiul din Moldova şi tifosul; părăsirea unilaterală a războiului de către Rusia bolşevică; brutalitatea condiţiilor germano-bulgare şi austro-ungare de armistiţiu. Privind înapoi cu mândrie, prin lentila clarificatoare a trecerii timpului şi prin prisma succesului final, opera acestei vieţi este evocată de către personaj cu un amestec de stări pe care senectutea le aranjează într-o logică aparte a faptelor: înţelepciune, nostalgie, furie, înverşunare, diplomaţie, fără să ascundă nici dubiile, nici autenticitatea trăirilor personale, exacerbate prin indignare ori încăpăţânare, dar clătite şi limpezite cu umor, uneori chiar cu accente de o graţioasă ghiduşie juvenilă. Pentru interpretă, un asemenea discurs stufos dar coerent, cu sinuozităţi temporale şi afective, ca o savantă şi elegantă dantelă, înseamnă în primul rând solicitarea fizică şi emoţională imposibil de cuantificat în vorbe; dar care se simte admirabil, potenţând caracterul eroinei şi conferindu-i incandescenţa care o împlineşte prin măreţia finală. Totul, într-o introspecţie lucidă, pe alocuri amară, dar cel mai adesea bine echilibrată de umorul şi eleganţa cu adevărat regale. Pentru actriţa Liana Ceterchi, sarcina de căpătâi a regizoarei Liana Ceterchi: dubla reflectare – în istorie şi în oglinda scenică a personajului – aduce dinamism şi farmec, componente ale celei mai de preţ calităţi: autenticitatea, dublată de atractivitate. Trecerea de la accesele de cochetărie sau exaltare pasională ori mondenă la duritatea omului de stat care nu are voie să fie, dar totuşi este… de la îndatoririle de mamă şi nevastă la cele de Regină, de la mondenităţile obligatorii la ferocitatea luptei cu “Tigrul” Clemenceau, toate aduc spectatorului, cu adevărat, esenţa unei vieţi dedicate, până la ultima suflare, ideii care a animat-o şi a făcut-o să reziste vremurilor tulburi: România Mare.
Finis coronat opus – este, cred, cea mai potrivită constatare la sfârşitul acestei emoţionante şi necesare trilogii. Mărturisesc că, dezamăgit de un film recent dedicat aceleiaşi Regine, încercasem o inerentă teamă de această variantă scenică. Slavă Domnului, a ieşit cum nu se poate mai bine. Aşa că autorii (per)versiunii cinematografice nu au de ce da vina pe personaj. Cât despre spectatori (oare câţi dintre ei se vor încumeta să o vadă?) ar putea încerca o mică revelaţie.” Bogdan Burileanu, decembrie 2019
