În perioada 6– 8 martie 2020, la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), se vadesfășura o ultimăserie deevenimente adresate pre-adolescenților și profesioniștilor din domeniul educației culturale: ateliere de tip performance deschise publicului și o masă rotundă pentru speciaști din cultură și educație, reunite sub conceptul NESPUSspectacol participativ de educație sentimentală pentru copii între 9 și 13 ani.

Evenimentele fac parte din programul european Unprepared Hearts – Inimi tinere – Educație sentimentală prin cultură pentru pre-adolescenți, care se desfășoară în perioada octombrie 2018 –  iunie 2020 în trei țări – România, Italia și Cehia – cu scopul de a-i ajuta pe copii să se descopere și să dea glas sentimentelor și emoțiilor, prin intermediul artei. În România, proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și se derulează prin Asociația Da’DeCe, în parteneriat cu MNAC, Asociația MetruCub – resurse pentru cultură și Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu.

Pe 7 și 8 martie, echipa de proiect va desfășura la MNAC patru ateliere-spectacol NESPUS, deschise pentru copii între 9 și 13 ani, dornici să se înscrie în program și, astfel, să exploreze suita de emoții și sentimente cu care intră în contact la aceste vârste și, totodată, să învețe cum se pot accepta pe ei înșiși și pe cei de o vârstă cu ei.

Programul atelierului-spectacol pentru copii între 9 și 13 anieste următorul:

  • 7 martie, sâmbătă:ora 11,30 (9 – 11 ani) și 14,00 (11 – 13 ani)
  • 8 martie, duminică: ora 11,30 (9 – 11 ani) și 14,00 (11 – 13 ani).

Înscrierile pentru atelierele deschise publicului se pot face la adresa de e-mail: info@mnac.ro până pe data de 5 martie 2020, ora 17:00.

NESPUS reprezintă o ocazie de a reflecta, procesa, discuta prin intermediul artei (performance teatral, observarea și discutarea unor opere de artă) sentimente și stări despre care de obicei nu vorbim, mai ales la vârsta adolescenței. Miza proiectului a fost să reunim perspectivele diferite și complementare ale educatorilor muzeali, dramaturgului, actrițelor, artistei și psihologilor  invitați într-o experiență performativă, directă, fluidă, de neuitat pentru tinerii participanți” – Aurora Király, artist vizual, educator și manager cultural, membră a echipei.

Spectacolul – atelier NESPUSexplorează în profunzime sentimentul de rușine, una dintre cele mai puternice emoții pe care o experimentează cei mici. Spectacolulare o abordare interactivă și fluidă, adaptată la spațiul expozițional de la MNAC, fiind conceput și pus în scenă de o echipă formată din membri și colaboratori ai Asociației Da’DeCe: dramaturgul și curatorul spectacolului Mihaela Michailov, educatorii culturali Alexandra Cucu și Iulia Iordan, artiștii Nicoleta Lefter și Katia Pascariu și artista Aurora Király, cu sprijinul consultanților: Mihai Iacob, psiholog, și Codruța Cruceanu, curator, facilitator cultural și educațional.

Pe 6 și 7 martie, tot la MNAC, Asociația Da’DeCe organizează și două Ateliere  pentru educatori pe tema educației sentimentale pentru aceleași vârste. Atelierul pentru adulți este un proces imersiv, reflexiv și interactiv: educatorii vor experimenta metodele artistice din spectacol, vor analiza concepția și realizarea sa, vor afla detalii despre motivația și implicarea echipei care l-a creat. Participanții vor avea prilejul să discute posibilitățile și beneficiile integrării acestor metode în practica lor curentă prin adaptarea la profilul de vârstă al copiilor. La finalul atelierului vor avea idei noi de activități educaționale cu metode artistice despre emoțiile pre-adolescenților

Atelierele deschise copiilor din București organizate la MNAC se desfășoară după ce, în primul an de desfășurare a proiectului, aproape 700 de pre-adolescenți – peste 400 din România și 250 de copii din Cehia și Italia – au fost implicați încinci serii deateliere și workshopuri cultural-educaționale care au explorat tema educației sentimentale.În lunaaprilie 2020, echipa italiană va derulala Muzeul Național de Artă Contemporană din București propriul concept artistic dedicat educației sentimentale pentru pre-adolescenții din România.

Programul Unprepeard Hearts – Inimi tinere, cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene șiAdministrația Fondului Cultural Național, reprezintă o călătorie artistică pentru pre-adolescențiși propune activități de mediere artistică pentru copiii de 9-13 ani, abordând educația sentimentală, o temă despre care nu este abordată aproape deloc în niciuna dintre cele trei țări implicate.

Organizațiile coordonatoare ale programului la nivel de țară sunt Asociația Da’DeCe în România, MUBA – Muzeul Copilului din Milano în Italia și Sladovna Pisek în Cehia.

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului și Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informațiilor pe care le conține. 

Parteneri asociați: MetruCub – Resurse pentru cultură, Muzeul Național de Artă Contemporană, Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu

Parteneri media: Itsy Bitsy, Școala 9, Vice, Parents, Totul despre mame, E-Zeppelin

Mai multe despre NESPUS găsiți la: https://www.asociatiadadece.ro/program/nespus/ iar despre acțiunile anterioare din cadrul proiectului, aici: https://www.asociatiadadece.ro/dda_durate/unprepared-hearts/ Date de contact pentru întrebari despre proiect:office@asociatiadadece.ro

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura