Sibelius și Enescu pe scena Ateneului Român – o încântare a simțurilor

După deschiderea serii cu Vals trist, a urmat ceea ce așteptam cu adevărat: Concertul în re minor pentru vioară și orchestră, op. 47 de Jean Sibelius; a meritat așteptarea, pentru că a fost o desfătare a simțurilor, un deliciu sufletesc.

credit foto Cătălina Filip

„The second cadenza of Sibelius’ concerto unfolds as a soliloquy within a volcanic expanse – an inward-burning anguish, suspended between light and darkness, reaching from the innermost toward something almost galactic.”

este declarația violonistei Karen Gomyo (într-o postare personală de pe una din rețelele sociale) după susținerea celor două concerte împreună cu Filarmonica George Enescu. Un concert foarte greu, provocator pentru solist(ă), mai ales în partea a treia, care ridică niște probleme de tehnică greu de surmontat. De ce mi-a plăcut concertul susținut pe scena Ateneului Român? Pentru că nu s-a redus totul la o paradă a virtuozității, pentru că Leo Hussain a fost suficient de înțelept, încât să lase povestea să curgă, să se audă și pentru că maturitatea solistei s-a reflectat într-o prestație de mare clasă. Excelente atacurile solo-urilor din prima parte, urmate de un liric bine dozat în partea a doua, pentru ca în partea a treia să avem parte de un regal al violonisticii. Concertul nu e din categoria celor care cer cu predilecție viteză execuție și tehnică, cât multe, foarte multe nuanțe, toate excelent puse în evidență de solistă. Bis-ul serii a fost excelent ales, Tango Etude nr. 3 de Astor Piazzola, astfel încât am ieșit la pauză cu o stare de bine greu de atins în alte condiții.

credit foto Cătălina Filip

N-o să înțeleg niciodată aplauzele dintre părțile unui concert și/sau simfonii, după cum nici accesele de tuse și foit care le însoțesc adesea. Nu vreau și nici nu cred că trebuie să mă obișnuiesc cu manifestările entuziaste ale celor care nu prea înțeleg (și nici nu-și propun) cum e cu părțile unui construct muzical și care e rolul pauzei în interiorul acestuia. Înainte de începerea concertului lui Sibelius, cineva întreba vecinii de lojă ce urmează să se cânte, semn că venise dintr-o pură întâmplare, neasociată deloc cu minimul efort de a afla programul serii; totuși, e bine că a rămas și după pauză, pentru că am observat, iarăși, câteva scaune rămase goale în a doua parte a serii (nu cred că pentru cei plecați după prima oră de concert au intervenit urgențe care reclamau întoarcerea rapidă acasă). Din fericire, între părțile Simfoniei nr. 3, în do major, op. 21 de George Enescu nu s-a aplaudat, iar intrarea corului în scenă s-a realizat într-o liniște aproape totală a sălii, ceea ce m-a bucurat. Cineva întreba, tot la pauză, când a compus Enescu lucrarea, la aflarea anului punctând etapa de viață în care se afla acesta; avea dreptate doamna respectivă, pentru că simfonia este diferită de compozițiile scrise în tinerețe și mult mai cunoscute melomanilor români. O lucrare foarte elevată, descifrată impecabil de Leo Hussain, care a reușit să pună în valoare specificul fiecărei părți în parte. Considerată de unii, pe bună dreptate, drept o trilogie dantescă a Purgatoriului, Simfonia Nr. 3 de Enescu trece instrumentiștii prin multe stări, pentru că trecerile de la pasajele meditative la cele de marș solicită o bună înțelegere a partiturii, iar finalul, în care corul este prezent pe scenă și contribuie la întregirea atmosferei este și mai solicitant, pentru că nici vorbă de dezlănțuire, ci de o retragere pe tărâmul „extazului liniștit”.

credit foto Cătălina Filip

Un concert cu un program excelent, care a reușit să pună în valoare atât orchestra, cât și solista. Doi compozitori care au scris istorie (muzicală) atât de diferit, dar atât de frumos. Două lucrări care scot din zona de confort ascultătorii mai puțin obișnuiți cu concertele de muzică clasică. Printre cei care au fost în sală au fost și câțiva care au ascultat pentru prima oară Sibelius; sunt absolut convinsă că ei vor mai reveni ori de câte ori se va găsi în programul de concert o lucrare scrisă de acesta. Iată marele câștig al unui concert care continuă seria celor de top susținute în stagiunea curentă de Orchestra și Corul Filarmonicii George Enescu.