Club Revdepov organizează la București un eveniment aniversar, cu ocazia împlinirii a 100 de întâlniri Creative Writing Sundays, pe 10 februarie la 19:00, în Club Fabrica. Intrarea e liberă, sunt așteptați toți cei care scriu literatură și își propun să publice.

Momentul central al evenimentului de duminică este panelul cu editori care coordonează colecții dedicate prozei române contemporane. Invitații sunt Eli Bădică (colecția n’autor, Nemira), Adrian Botez (colecția Ego.Proză, Polirom), Cosmin Perța (colecția Avanpost, Paralela 45) și Alexandru Voicescu (editura Herg Benet). Participanții la eveniment vor afla de la editori ce fel de cărți caută pentru colecțiile lor, care sunt criteriile de selecție a manuscriselor, tendințe din ultimii ani pe segmentul autorilor români contemporani și vor avea ocazia să pună întrebări.

Contextul în care apare această întâlnire este scrierea creativă, ca domeniu de antrenament pentru cei care vor să scrie proză scurtă sau roman. Club Revdepov organizează mai multe ateliere de scriere creativă, unul dintre ele fiind Creative Writing Sundays. E vorba de serii de câte 5 întâlniri, fiecare cu alt scriitor, care le dă o temă participanților și apoi feedback pe text. Aproape 40 de scriitori au trecut pe la CWS din 2014 până azi. Cele mai bune povestiri, alese de ei, sunt publicate pe RevistadePovestiri.ro.

Mulți dintre cursanții cu care Club Revdepov s-a întâlnit la ateliere, au publicat cărți, iată aici cine sunt autorii, și la ce edituri au publicat. Cele peste 40 de cărți apărute în ultimii ani includ romane realiste, fantastice, istorice, proză scurtă, poezie, literatură pentru copii, literatură SF&F sau teatru.

Ca mișcare concentrată pe scrierea creativă de 7 ani aproape, Club Revdepov nu urmărește doar să îi antreneze pe cei care au de spus o poveste, ci și să îi promoveze odată ce au debutat și să faciliteze întâlnirea scriitorilor emergenți cu scriitori consacrați, editori, cititori – e vorba de un sprijin integrat.

Toți cei care sunt interesați de ce și cum se publică în colecțiile dedicate ficțiunii scrise de autori români, sunt așteptați la reuniunea din 10 februarie. Detalii în evenimentul de pe Facebook.

Întâlnirea se va încheia cu un concert susținut de trupa Poetrip.

***

Club Revdepov organizează ateliere în care creatorii primesc feedback de la antrenori implicați. Domeniile sunt literatura (proză scurtă, poezie, literatură pentru copii) și artele vizuale (caligrafie). Un proiect al asociației Brain Fitness.

Scriitori invitați la Creative Writing Sundays de când a apărut atelierul, acum 5 ani: Simona Antonescu, Mihai Bădică, Lavinia Bălulescu, T. O. Bobe,  Lavinia Braniște, Marius Chivu, Dan Coman, Oliviu Crâznic, Vasile Ernu, Filip Florian, Matei Florian, Tudor Ganea, Adrian Gheorgescu, Silviu Gherman, Michael Haulică, Marin Mălaicu-Hondrari, Florin Iaru, Ion Manolescu, Maria Manolescu, Bogdan Munteanu, Veronica D. Niculescu, Cezar Paul-Bădescu, Răzvan Petrescu, Adina Popescu, Simona Popescu, Mihai Radu, Andreea Răsuceanu, Doina Ruști, Corina Sabău, Ana Maria Sandu, Adrian Schiop, Simona Sora, Bogdan-Alexandru Stănescu, Cecilia Ștefănescu, Iulian Tănase, Alex Tocilescu, Marian Truță, Dănuț Ungureanu, Ovidiu Verdeș.

Editori invitați la evenimentul din 10 februarie:

Eli Bădică (n. 1988) și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, Universitatea din București, specializarea Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de master la SNSPA, Facultatea de Științe Politice, Antropologie.
Eli este jurnalist cultural. Din 2013, redactor-șef adjunct al unuia dintre cele mai importante site-uri literare românești, Bookaholic.ro. Este redactor la Suplimentul de cultură. A scris sporadic pentru diverse publicații culturale – blogul DLITE al Goethe-Institut București, Revista Arte și Meserii, Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura, Infinitezimal ș.a. Este vicepreședinte al Asociației Paspartu și manager al proiectului „Carte peste carte”.
Din iunie 2017, s-a alăturat echipei de la Editura Nemira, unde a preluat portofoliul de autori români. În 2018, în n’autor, colecția de literatură română contemporană pe care o coordonează la Nemira, au fost publicate opt volume.

Alexandru Voicescu (n. 17.10.1980, București) a urmat studii juridice, completate în paralel cu o licență în antropologie culturală, susținută la Facultatea de Filosofie a Universității București. Frecventează cursurile de Master în publicitate la Școala Națională de Studii Politice și Administrative și lucrează timp de 8 ani în advertising, pe poziții de art director, copywriter și creative director. În 2010, fondează editura Herg Benet, al cărei coordonator este și în prezent, supervizând publicarea a peste 200 de cărți de literatură română contemporană.
Malad, romanul său de debut, a primit premiul Cartea de proză a anului 2015 la Gala Tinerilor Scriitori, a fost nominalizat la Festivalul Internațional de la Chambéry, pentru cel mai bun roman de debut din 2015, și a primit Premiul de Debut în Proză al revistei TIUK!.

Cosmin Perţa a debutat cu volumul de poezie Zorovavel (2002), căruia i-au urmat Santinela de lut (2006), Cântec pentru Maria (2007), Bătrânul, o divină comedie (2009), Fără titlu (2011), Cântec de leagăn pentru generația mea (2018), două volume de proză scurtă și trei romane (cel mai recent, În urmă nu mai e nimic, 2015), un volum de critică și o monografie, Radu G. Țeposu, rafinament și intuiție (2012). Fragmente din opera sa au fost traduse în 13 limbi. Pe lângă activitatea sa ca poet, prozator și critic, Cosmin Perța este editor și cadru universitar. Colecția Avanpost a editurii Paralela 45 își dorește să fie una dintre cele mai vizibile și mai dinamice colecții de literatură română contemporană, să aducă în scenă scriitori tineri și talentați care să confirme în anii viitori.

Adrian Botez  lucrează la Polirom din 2010, când s-a angajat pe postul de corector la redacția din Iași. În câțiva ani a devenit redactor, iar după alți câțiva ani redactor-șef adjunct. De atunci, participă la Gaudeamus și Bookfest, dar și la târguri internaționale, precum Târgul de Carte de la Frankfurt, pentru a promova publicarea la editurile din străinătate a autorilor români din portofoliul editurii. Este unul dintre redactorii care gestionează manuscrisele de proză propuse Editurii Polirom pentru colecția Ego.Proză, ceea ce presupune comunicarea cu autorii, redactarea, participarea la evenimente literare.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura