Scemtovici & Benowitz Gallery prezintă expoziția „Gumă neagră a artistului vizual Emanuel Borcescu, curator Gilda Ghinoiu, în perioada 14 mai – 12 iunie 2026, în spațiul galeriei din strada Jean-Louis Calderon 34, București.

«Cutezătorii, Șoimii Patriei, Racheta, Magazin Istoric, Urzica, Tehnium, Știință și Tehnică, manualele școlare, arhivele editoriale ideologice, groase și legate în pânză roșie, cu întărituri aurii, Radiodifuziunea și Televiziunea Română, cu programele colate pe clișeele diseminării ideologiei de partid, erau mediile prin care se făcea lavajul creierelor clasei muncitoare. Spre seară, televiziunea intra în grațiile adulților cu sferturi-de-sferturi de seriale. Copiii se bucurau de sferturi-de-jumătăți-de-sferturi de desene animate seara, pe la șapte. Ceva mai lungi și așteptate cu creveți vietnamezi expandați, sâmbăta și duminica, erau Lolek și Bolek, istețul iepure sur, lupul albastru și tălâmb și fragmentele din Mării și Mirabela, personaje iconice din colecția de aur a coproducțiilor RO-URSS.

Toate aceste medii învârteau aceeași placă în creierii oamenilor mari și, desigur, în creierii șoimilor și pionierilor, cu diferența că cei mici credeau cu tărie că macaralele râd în soare, argintii. Cum altfel s-ar fi putut, având în vedere că șantierele progresului scelerat, de toate felurile și de peste tot, reprezentau o resursă nebănuită de zbenguială cu mulți ani înainte ca românii să afle ce este acela parkour? (…)

Ce știm însă este că tovarășul a asfaltat 70.000 de kilometri de drumuri, a construit baraje, magistrale navale și rafinării și că aproximativ 21.000.000 de tone de bitum au fost produse și folosite doar la construcția și reconfigurarea drumurilor, incalculabilă fiind cantitatea de gumă neagră care a legat între ele toate ctitoriile comuniste. Bitumul, acest liant pe care copiii îl molfăiau relaxați între dinți pentru că, nu-i așa, dacă era proaspăt, era mai moale decât Gumela, este acel amestec al cărui miros și-l amintește orice copil care și-a văzut cartierul în construcție.

Emanuel Borcescu a fost un astfel de copil. La vârsta adultă, artistul și-a propus explorarea ruinelor șantierelor comuniste, înțelese ca arhitecturi ale memoriei generației sale.

Seria „Gumă Neagră” continuă cercetarea vizuală începută în anul 2006, exprimată în tehnici diferite, de la pictură în impasto grosso la grafică și instalații site-specific. În seria prezentă, limbajul vizual operat de artist curge într-o scriere imaginară derivată din contururile construcțiilor comuniste de toate tipurile.  Fluxul de semne este ritmat cu mici decupaje figurative iconice specifice tipăriturilor de tristă memorie, tributare propagandei progresului scelerat.

Fragmentele de construcții și mașinării industriale regăsite în picturile artistului iau forma unor macro proteine fosile ale istoriei noastre recente al cărei ADN pare nemuritor, megaliticele structuri neterminate ce flanchează malurile Dâmboviței, fiind tot atâtea răni care parcă refuză să se vindece.

Borcescu ne propune o questa vizuală dură în care, paradoxal, pitorescul coexistă cu derizoriul și în care șantierul este legisemnul tranziției românești interminabile.  Îndulcirea forțată și susținută de propaganda tranziției postdecembriste, ce mai degrabă escamotează decât documentează încheierea de jure a comunismului, este demascată de Emanuel Borcescu, lucrările sale fiind așadar, borne ale neuitării, linii de câmp ale unui peisaj mental în care România rămâne un șantier perpetuu amprentat în memoria colectivă a generației de sacrificiu.» – curator Gilda Ghinoiu

Emanuel Borcescu (n. 1980, Râmnicu Sărat) trăiește și lucrează în București. A studiat pictură și grafică la Universitatea Națională de Arte București. Borcescu este interesat de mutația sensului în decodificarea imaginilor iconice, instalate în memoria colectivă, și de modalități subversive de transmitere a mesajelor. Artistul remixează forme și situații, descoperind noi perspective de interpretare.

Expozițiile personale includ instalații în spațiul public, Piața Universității (Mineri de grădină) și Piața Presei Libere din București (Fresca muncitorului român capitalist), și colaborări cu galerii de artă: H’Art Gallery, Scemtovici & Benowitz Gallery, Lateral ArtSpace (Fabrica de Pensule, Cluj), Alert Studio. A participat la expoziții de grup în România la Muzeul de Artă Constanța, The Institute, Muzeul de Artă Recentă, Muzeul Național de Artă Contemporană și în SUA (Selby Gallery), Franța (Pont-Aven), Marea Britanie (Nunnery London), Italia (Bari Biennale), Ungaria (Borsos Museum Győr).

Expoziția „Gumă neagră” poate fi vizitată până în 12 iunie 2026 la Scemtovici & Benowitz Gallery, de marți până sâmbătă, între 15:30 – 19:30 sau pe bază de programare la 0735 917 793.

                                                                                  ***

Despre Scemtovici & Benowitz Gallery

Scemtovici & Benowitz Gallery este o galerie bucureșteană inaugurată în decembrie 2022, cu misiunea de a susține scena de artă și de a crește valoarea artiștilor români pe piața locală și internațională. Galeria are un program artistic consistent și ambițios, în colaborare cu fundația culturală Art Movements Foundation. Spațiul Scemtovici & Benowitz Gallery se desfășoară pe cele două niveluri ale unui imobil construit la finalul anilor ‘20, restaurat și adaptat pentru a găzdui artă contemporană și evenimente dedicate publicului, sectorului creativ și mediului antreprenorial.

Share.

About Author

Avatar photo

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura