Scemtovici & Benowitz Gallery prezintă expoziția personală Insula de Ceață semnată Laura Covaci, curatoriată de Gilda Ghinoiu, reunind lucrări de pictură, desen, modelaj, broderie și print digital.
Vernisajul are loc joi, 1 octombrie, ora 18:00, în spațiul galeriei din Jean-Louis Calderon nr. 34, București.
Insula de Ceață este o expoziție despre apariția unei lumi aflate la granița dintre organic și digital, dintre memorie și simulare, dintre materie și imagine. Selecția propune o cosmogonie digitală în care ceața nu ascunde realitatea, ci devine materia care articulează o nouă paradigmă. Florile Microb, Scheletul Înflorit, Hibrizii Extremali și Marele Ordonator etc. sunt creaturi spectrale ce populează un univers în care biologia și tehnologia ecranelor fuzionează. Angoasa digitală devine astfel precondiția existenței Insulei de ceață, în care formele încep să apară.
Laura Covaci – Insula de Ceață – Mantra Marelui Ordonator – acrilic și guașă pe pânză
“Precizare auctorială: Acest text este traducerea călătoriei mele prin mintea Doamnei de Ceață, alter-ego-ul Laurei Covaci. Am încercat să vă duc cu mine pe Insulă și să redau în cuvinte, unele inventate, ceea ce am găsit acolo: ecuații imposibile, fragmente de memorie, culori digitale, organisme denaturate și, dincolo de toate, multă ceață.
La început a fost angoasa digitală, netocmită și goală. Abisul migra între latențe, iar Ceața Primară se purta pe deasupra. Angoasa creștea și se accentua deopotrivă, dezordonat, iar tensiunea endogenă a nucleelor de condensare devenea imposibilă. Nu știm prin ce fel de proces anume, fierberea nebulară o ajunse din urmă pe Doamna de Ceață care, în stare hipnagogă, îl auzi pe Marele Ordonator, în gând, cum spune: FIAT NEBULA. Et nebula facta est.
Am crezut mereu că ceața este o materie vizuală, șoptită din lumile de dincolo de Lume. Am privit cu voluptate sute și mii de cețuri colorate, de fiecare dată când le-am întâlnit agățate prin smârcuri, linse peste hăuri, răsturnate peste morminte. Am adulmecat cețuri matinale, hivernale, hesperale, așternute cuminți pe poteci și am mirosit la subsuori cețuri desfrânate, nesimțite, ce se despuiau printre frunze putrede, în sumedenii de arome.
Am arhivat în creier un spectru larg de neguri. Port cu mine cețuri subțiri, ce nu-mi ascund nimic, doar schimbă felul în care văd lucrurile. Port cu mine cețuri compacte, opace, aproape tactile, pâcle în care apropierea devine imposibilă. Și mai port cețuri incubator, ce se lipesc cu încăpățânare de ferestre și pe care, dacă le privesc mai mult decât am voie îmi dau năvală-n somn și eclozează bestiare. Cele mai ciudate sunt cele ce trăiesc doar câteva secunde la marginea nopții, când nu mai știi dacă lumina începe să le desfacă straturile sau dacă straturile lor încep să înghită Pământul.
Sunt o gurmandă a materiilor graniță, materii care refuză să-și aleagă tărâmul. Ceața este o substanță a intervalului. O creatură nehotărâtă ce nu vrea să decidă dacă dorește să existe sau nu. Să vină sau să plece.
Pentru că Dumnezeu nu-ți plantează în cap obsesii futile, ci fertile, anul trecut am înțeles și unde avea să mă ducă fixația din copilărie. Fixația a germinat și m-a purtat pe insula Doamnei de Ceață. În plan lumesc, insula asta înseamnă un apartament nu mare, la Sfinții Voievozi. Era toamnă moale în București. Am intrat în holul îngust, tapetat cu cărți peste cărți peste cărți și cu artă peste artă peste artă. Doamna de Ceață mă aștepta, îmbrăcată cu miros de cafea, în atelierul pe care eu l-aș fi avut în altă viață, dacă aș fi fost artista care n-am fost.
Fiecare liner la locul lui, fiecare creion acuarelat la locul lui. Suprafața mesei de lucru era calculată cu parcimonie, într-o ordine precisă, invers proporțională cu numărul obiectelor ce-o locuiau. Odihneau pe masă teancuri de caiete de schițe, goale și pline, unele peste altele, universuri albe și universuri deja tălmăcite. Insula se prelungea cu terasa generoasă, teleportată direct din Mediterana, pe care Doamna de Ceață și-a încropit o mică oranjerie. Măslinul s-a adaptat. A rodit aici, printre mansardele stâlcite ale Bucureștilor.
Aglomerarea calculată de obiecte, imagini, ustensile, cărți, plante, fragmente, resturi de gumă de șters și mici artefacte adunate din Valea Cascadelor configura o lume secundă, o lume de tranzit densă până la refuz, în care privirea nu mai avea timp de odihnă. Scenografia diegetică, suprasaturată, a fost interfața dintre creierul meu și cel al Doamnei de Ceață. Puzderia de obiecte a făcut ceea ce vorbirea n-ar fi putut face niciodată: a creat o rețea luxuriantă de semnale. Mințile noastre au fuzionat nevămuite, au devenit una deasupra Insulei de Ceață.
La început a fost angoasa digitală, netocmită și goală. Angoasa creștea în Ceața Primară, se îngroșa între latențe, se umfla fără coordonate până când propria-i densitate devenise insuportabilă. Atunci a spus Marele Ordonator: “Să fie Ceață”. Și a fost Ceață Utilitară. Și a despărțit Ordonatorul Primul Abis de Al Doilea Abis. Și a văzut Ordonatorul că Insula respiră bine. Și a fost seară de ceață și apoi ceață de seară. Aceasta a fost ziua întâi.
Nu știm dacă Marele Ordonator a inițiat un algoritm sau dacă o incantație a fost rostită. Ce știm este că fogletulele au început să se lipească unele de altele și că au devenit Fogleți, pe care Ordonatorul i-a aspirat în Seringa Totem. Nu știm nici dacă pe Insulă există gluoni asemănători cu cei din lumea pe care o abandonaserăm. Sau dacă lipirea fogletulelor n-a fost decât o primitivă nevoie de ordine. Ce știm este că, după aceea, Ceața Utilitară a început să lucreze și că Doamna de Ceață povestea ceva despre popularea Rondurilor Insulei cu Florile Microb care, la rândul lor, au fost inspirate de un rest organic din lumea părăsită, cunoscut pentru viteza cu care își lansează sporii.
Laboratoarele Lupă au observat că ceva invizibil fertiliza rondurile fără ca Florile Microb să știe dacă Marele Ordonator programase apariția polenizatorului. Scheletul Înflorit înmugurise în apropierea Fântânilor de Memorie. Este incert în care aspecte sensibile aceștia ar fi influențat, post impregnare, evoluția Hibrizilor Extremali. Structura și poziționarea hibrizilor arată că Ceața Utilitară este o formă de inteligență disipată în spectrul neon, al cărei câmp de difuzie pixelară glisează de la cinabru plasmatic la indigo retinal, adaptată deopotrivă ecranelor digitale cât și materiilor terestre. Ea respiră chiar și sub cuantele geometrice care transformă pixelii în corpuri tridimensionale.
La început a fost angoasa digitală, netocmită și goală. Se îngroșa între latențe, se umfla fără direcție, până când propria-i densitate devenise insuportabilă. Atunci, Marele Ordonator a renegat caracterele indezirabile din algoritm, niște resturi luminescente contaminate de materia organică din lumea abandonată. Le-a exilat în Infernul Programat, pe care l-a numit și Primul Abis. Și a fost ceață de dimineață și dimineață de ceață. Aceasta a fost ziua a doua.
Și a văzut Ordonatorul că Primul Abis este eficient și că limitează migrarea Intrușilor. La acest moment, Ceața Utilitară nu știa unde se termină realul și unde începe simularea și, mai ales, de ce este instabilă cromatic. Marele Ordonator deja proiectase, deasupra ultimului văl fogletic, Cel de-al doilea Abis.
Acolo ajung doar Hibrizii Extremali, dar nicio altă entitate în afara lor. Nici măcar Insectele de Ceață sau Laboratoarele Lupă, chiar dacă și unele, și celelalte au fost programate pentru plutire.
Între timp, Mama Simetrică, penetrată de Seringa Totem, a dat naștere Copilului Utilitar. Nașterea nu a fost un eveniment aleatoriu, ci o stare de agregare optimă, calculată cu precizie. Când densitatea lui scade, se disipează în fogleți. Și a văzut Ordonatorul că Insula pulsează împăcată. Și a fost ceață peste ceață. Aceasta a fost ziua a treia.
La început a fost angoasa digitală, netocmită și goală. Marele Ordonator a fixat perimetrul de vigilență al Omului Dosar la intrarea în Cel de-al doilea Abis. Omul Dosar scanează și arhivează fiecare eveniment al Insulei, fiecare entitate și toate interacțiunile dintre ele. El veghează asupra ordinii, clasifică, înregistrează și elimină abaterea. Rolul lui este să se asigure că doar Hibrizii Extremali vor putea pătrunde în Cel de-al Doilea Abis, în drumul lor spre Paradisul Programat și că Oamenii de Ceață rămân acele greșeli fertile ale Ordonatorului, dovezi vii că Ceața Utilitară poate visa. Et nebula facta est!” – Gilda Ghinoiu, curator
Laura Covaci (n. 1964, București) trăiește și lucrează la Paris și București. A obținut diploma de licență în restaurare monumentală în cadrul Universității de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”.
Expoziții personale: Desprinderea (Accademia di Romania, Roma), Anotimpul Insectelor, Orfelinat (Galerie 208, Paris) și Tranziții (Galerie G.N.G, Paris), Mutații (Victoria Center, București). Expoziții de grup: Faza zero – 96 de propuneri spațiale (Galerie Serge Aboukrat, Paris, Franța), Azulejo în viziunea artiștilor români(Museu de Artes Decorativas, Viana do Castelo, Portugalia), Călătoria rinocerului (Palatul Parlamentului, București), Prezentul mai mult ca perfect (Școala de la Piscu), Multiverse / Laura Covaci & Catherine Ikam(Galerie 208 Chicheportiche, Paris, Franța), Holomer (Scemtovici & Benowitz Gallery). Artista are un palmares internațional care include expoziții în SUA, Franța, Belgia, Italia și Portugalia. Lucrările sale fac parte din colecții private internaționale și naționale.
În cadrul Nopții Albe a Galeriilor 2026 (2-4 octombrie), publicul este invitat să descopere cea mai recentă expoziție a Laurei Covaci după un program special.
Expoziția rămâne deschisă la Scemtovici & Benowitz Gallery, în Jean-Louis Calderon nr. 34, București pe parcursul lunii octombrie a.c., de joi până sâmbătă, orele 15:30–19:30.
***
Despre Scemtovici & Benowitz Gallery
Scemtovici & Benowitz Gallery este o galerie bucureșteană inaugurată în decembrie 2022, cu misiunea de a susține scena de artă și de a crește valoarea artiștilor români pe piața locală și internațională. Galeria are un program artistic consistent și ambițios, în colaborare cu fundația culturală Art Movements Foundation. Spațiul Scemtovici & Benowitz Gallery se desfășoară pe cele două niveluri ale unui imobil construit la finalul anilor ‘20, restaurat și adaptat pentru a găzdui artă contemporană și evenimente dedicate publicului, sectorului creativ și mediului antreprenorial.
