Romanul Legată cu funia de pământ, de Lorina Bălteanu, a apărut în franceză.
Traducerea e semnată de Marily le Nir și a apărut la Editions des Syrtes, unde au fost publicate și edițiile franceze ale romanelor Tatianei Țîbuleac Vara în care mama a avut ochii verzi și Grădina de sticlă.
Ediția a II-a, în română, a romanului Legată cu funia de pământ, de Lorina Bălteanu, apărută în colecția Cartier popular (prima ediție a apărut în colecția Rotonda, în mai 2023), intră în această săptămână în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.
„Marea reușită a romanului constă în ingenuitatea privirii. Tocmai de aceea, imaginile au mereu prospețime și, cum poveștile sunt lipsite de „diplomație“, cum copilul are suficiente rezerve de naivitate, povestea ei nu este duioasă, ci adesea crâncenă. Candoarea nu lipsește, dimpotrivă, dar ea e transformată într-o lentilă prin care oroarea se strecoară până la cititor în forme memorabile. Efectul este mai intens tocmai pentru că martora nu judecă, nu evaluează, nu analizează. Pur și simplu aruncă o privire rece asupra întâmplărilor și a oamenilor din jur. Reacționează prin teamă, prin respingere, prin milă, dar mai ales prin dorința, care devine obsesivă, de a fugi. Rezultă o lume în care oamenii suferă teribil, trag după ei spaime sociale și istorice (mai toți au în familii antecedente tulburătoare, deportări în Siberia, experiențe ale războiului, foamete, sărăcie, teama de autorități), ceea ce îi face suspicioși și incapabili să reacționeze prin empatie la răul altora.
Opțiunea stilistică e de mare efect: frazele sincopate, tăiate scurt, ritmează textul și-i imprimă tensiune. Legată cu funia de pământ e o carte despre sărăcie, frică, despre feminitate, despre marginalizare. Dar e mai ales cartea unei mari sensibilități.” (Bogdan Crețu, Observator cultural)
„E în romanul Lorinei Bălteanu ceva din realismul visceral al lumii din nordul transilvănean al Ioanei Nicolae și din amprenta prozei Tatianei Țîbuleac, dar asta nu-i știrbește cu nimic amprenta distinctă. Dimpotrivă, îl integrează într-o direcție și te obligă să urmărești atent către ce va îndrepta scriitura acestei poete care anul acesta a debutat cu un roman excepțional.” (Nicoleta Munteanu, Alecart)
„Cartea e un bildungsroman, aventurile copilăriei (ce moldovean, după Creangă, nu le are?) fiind pietre la temelia unui destin. Nu doar istorii mai mult sau mai puțin adevărate, ci povești cu tâlc, pagini ale unei mitologii personale, suprapuse pe mitologiile universale. „Romanul formării” începe abrupt, odată cu ochii deschiși spre lume, cu primul strigăt, prin care anunță ivirea pe pământ, odată cu impactul pe care îl produce apariția pe lume. Și, mai ales, odată cu refuzul de a se alăpta la sânului vecinei („cu lapte în țâțe”), câștigând astfel respectul fraților/ surorilor, un minut mai devreme gata să o înădușe, cu perna, din gelozie și concurență existențială (o gură în plus!): „Tata s-a întors cu mama altcuiva din măhală și m-a dat la pieptul ei plin. Aveam de ales, să mănânc ori să am frați și surori. N-am vrut să-i supăr și m-am întors cu fața spre ei. Pentru că nu am supt țâță străină, s-au umplut de respect”.” (Mircea V.Ciobanu, Viața românească)
„Legată cu funia de pământ de Lorina Bălteanu (…) aduce în prim-plan vocea unei copile dintr-un sat basarabean și dorul ei după o lume imaginată, strălucitoare, urbană, întruchipată de mătușa care o vizitează din când în când și care nu mai vrea să aibă de-a face cu satul și cu toată violența lui. Ochii copilei dezvăluie hiperbolizat toate aceste concentrate de brutalitate, numindu-le poate tocmai ca să n-o strivească, dar efectul e tot acela de drum închis, lipsit de orizont.” (Alina Purcaru, Suplimentul de cultură)
„O mare surpriză acest roman al poetei Lorina Bălteanu! O lume întreagă încape în el, după cum o lume întreagă într-un sătuc: zeci de personaje, de povești, de întâmplări. Totul văzut prin ochii unei fetițe care crește cu gândul că vrea să plece departe de locul în care s-a născut, simțindu-se legată de el cum i se pare că e prinsă și luna, cu o funie (invizibilă), de pământ. O fetiță/ fată cu dor de ducă și cu un puternic sentiment al neapartenenței, Străină, dar cu o uriașă tandrețe pentru acest sat pe care se pregătește să-l lase, cândva, în urmă. De aici și stranietatea percepțiilor ei, sensibilitatea față de tot ce e frumusețe, dar și față de ce e dureros, uneori până la oroare. Există însă, întotdeauna, ceva mai amplu decât ceea ce se vede, iar fetița simte/știe deja asta. Ceea ce o deosebește pe Lorina Bălteanu de mulți alți autori/multe alte autoare de azi este scriitura – densă, intensă, senzorială, poetică. Ca și în poezie, ea lucrează cu detaliile, cu emoția și cuvintele ca un bijutier, creează microstructuri ale (i)realității imediate (cum ar fi spus M. Blecher) care licăresc continuu – și au darul de a emite lumina unei profunde, tulburătoare înțelegeri.” (Simona Popescu)
Lorina BĂLTEANU (n. 21 decembrie 1960, satul Peciște, Rezina, RM) este poetă, licențiată a Institutului de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova și a Universității din Dijon. A fost metodistă la Clubul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, redactoare la revistele Orizontul și Sud-Est cultural; între 1992 și 1998, directoare a Fundației Soros Moldova; din 1998, directoare a Trustului de Presă Medialog. În anul 2000 se stabilește la Paris, unde se lansează în design de interior și își creează propria marcă de bijuterii. Volume de poezie publicate: Obstacolul sticlei (Literatura Artistică, Chișinău, 1984), volum tradus în limba rusă: Pregrada stekla (Moscova, 1985), Cioburi (Hyperion, Chișinău, 1990), Poeme pe sticlă (Chișinău, 1997). Legată cu funia de pământ este primul său roman.
