Reșița, 21–29 iunie 2025

După nouă zile de spectacole și concerte, dialoguri și întâlniri care au transformat Reșița și Caransebeș într-un pol de efervescență teatrală și performativă, s-au desemnat noile valuri ale acestei ediții.

Cine au fost membrii juriului care a decis direcțiile ediției 2025?

(Prezentare în ordine alfabetică)

Daria Ancuța a absolvit în anul 2024 secția Teatrologie – Jurnalism teatral din cadrul UNATC „I.L. Caragiale” București, iar acum este studentă în cadrul programului de masterat Studii de teatru și performance. Face echilibristică la intersecția dintre scrierea dramatică și critica de teatru & dans. Colaborează cu reviste importante din sfera artelor performative (Teatrul azi, Scena.ro, Springback Magazine) și coordonează platforma editorială Dissolved Magazine, a cărei misiune este aceea de a potența vocea noilor generații de jurnaliști culturali. În 2024, a participat la două rezidențe internaționale de critică de dans – Resolution Review (Marea Britanie) și Springback Academy (Germania), unde a lucrat alături de jurnaliști de la publicații precum The Guardian și The New York Times. La invitația mai multor teatre și festivaluri din țară, curatoriază selecții de festival, moderează podcast-uri, dialoguri și sesiuni de Q&A cu echipe de creație. A făcut parte din Juriul de nominalizări pentru ediția 2025 a Gala Premiilor UNITER.

Monica Andronescu este critic de teatru, jurnalist cultural și director adjunct al Teatrului Nottara. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București și secția Teatrologie din cadrul UNATC „I.L. Caragiale”, unde a predat cursuri de jurnalism cultural. A colaborat cu publicații precum Ziua, Jurnalul Național, Evenimentul Zilei, Adevărul, Ziarul Metropolis și revista Amfiteatru, unde a ocupat funcția de redactor-șef. Între 2009 și 2019 a fost redactor-șef al platformei Yorick și coordonatoarea colecției de carte de teatru Yorick la Editura Nemira. A fost distinsă cu Premiul UNITER pentru critică teatrală în 2012, a făcut parte, în mai multe rânduri, din juriul de nominalizări al Galei UNITER, precum și din juriul final de premiere. În prezent, este fondatoarea platformei artitudini.ro și coordonează proiecte culturale și de formare profesională în cadrul Teatrului Nottara.

Victor Scoradeț este critic de teatru, selecționer, traducător și consultant artistic, cu o contribuție definitorie în teatrul românesc contemporan. A colaborat ca redactor și critic teatral la publicații precum Neuer Weg, revista germană Theater heute, și revistele românești Neue Literatur și Contemporanul. A fost director de programe la UNITER (1996–2000), inițiatorul Teatrului ARCA (din 2004) și coordonator al Festivalului Internațional de Teatru de la Piatra Neamț. A tradus zeci de piese și texte germane contemporane (Brecht, Müller etc.). A fost distins cu Medalia Goethe în 2009 și cu Crucea de Merit în rang de Cavaler a Republicii Federale Germania în 2014, iar în 1994 a primit Premiul UNITER pentru critică teatrală

Premiile acordate la ediția a V-a a Festivalului Internațional de Teatru „New Wave”

  • Premiul „New Wave” pentru Cel mai bun spectacol

Nominalizări:

  • Moarte la Teatrul de Revistă, regie, concept și text: Gabriel Sandu, Teatrul „Stela Popescu”, București
  • O insulă, după Gellu Naum, regie, muzică și versuri Ada Milea, Teatrul de Stat Constanța
  • Mobilă și durere de Teodor Mazilu, regia: Cristian Ban, Teatrul „Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe

Premiul se acordă spectacolului Mobilă și durere de Teodor Mazilu, regia: Cristian Ban, Teatrul „Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe

  • Premiul pentru Cea mai bună regie

Nominalizări:

  • Palina Dabravolskaya, pentru regia spectacolului SarmaTY/YA, Palina Dabravolskaya Project, Polonia
  • Andrei Han, pentru regia spectacolului Omul Pernă de Martin McDonagh, Teatrul Municipal Baia Mare
  • Cristian Ban, pentru regia spectacolului Mobilă și durere de Teodor Mazilu, Teatrul „Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe

Premiul se acordă regizorului Cristian Ban pentru regia spectacolului Mobilă și durere de Teodor Mazilu, Teatrul „Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe

  • Premiul pentru Cea mai bună muzică originală

Nominalizări:

  • Raw Creatives, pentru spectacolul Zborul, concept Ștefan Lupu, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, Târgu Jiu
  • Palina Dabravolskaya, pentru spectacolul SarmaTY/YA, Palina Dabravolskaya Project, Polonia
  • Ada Milea, pentru spectacolul O insulă, după Gellu Naum, Teatrul de Stat Constanța

Premiul se acordă Adei Milea pentru spectacolul O insulă, după Gellu Naum, Teatrul de Stat Constanța

  • Premiul pentru cea mai bună Coregrafie

Nominalizări:

  • Ștefan Lupu pentru Zborul, concept Ștefan Lupu, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, Târgu Jiu
  • Andrea Gavriliu pentru Moarte la teatrul de revistă, regie, concept și text: Gabriel Sandu, Teatrul „Stela Popescu”, București
  • Sofia Guidi pentru Nodul iubirii (Gassa D’Amante) de Valerio Leoni, regia Valerio Leoni și Sofia Guidi, Labirion Officine Trasversali, Italia

Premiul se acordă lui Ștefan Lupu pentru Zborul, concept Ștefan Lupu, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, Târgu Jiu

  • Premiul pentru Cel mai bun actor:

Nominalizări:

  • Ștefan Mihai pentru rolul Robinson din spectacolul O insulă, după Gellu Naum, Teatrul de Stat Constanța
  • Richard Balint pentru rolul Ionel din spectacolul Genul acuzativ de Mimi Brănescu, regia Mimi Brănescu, Teatrul „Regina Maria” Oradea
  • Alex Macavei pentru rolul Katurian K. Katurian din spectacolul Omul Pernă de Martin McDonagh, Teatrul Municipal Baia Mare
  • Sebastian Marina pentru rolul Sile din Mobilă și durere de Teodor Mazilu, regia: Cristian Ban, Teatrul „Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe

Premiul se acordă actorului Sebastian Marina pentru rolul Sile din Mobilă și durere de Teodor Mazilu, regia: Cristian Ban, Teatrul „Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe

  • Premiul pentru Cea mai bună actriţă:

Nominalizări:

  • Cristina Danu, pentru rolul Stela, din spectacolul Moarte la Teatrul de Revistă, regie, concept și text: Gabriel Sandu, Teatrul „Stela Popescu”, București
  • Palina Dabravolskaya, pentru spectacolul SarmaTY/YA, Palina Dabravolskaya Project, Polonia
  • Mihaela Velicu, pentru rolul Sirena din spectacolul O insulă, după Gellu Naum, Teatrul de Stat Constanța
  • Ioana Dragoș Gajdo, pentru rolul Cati din spectacolul Genul acuzativ de Mimi Brănescu, regia Mimi Brănescu, Teatrul „Regina Maria” Oradea

Premiul se acordă actriței Palina Dabravolskaya, pentru spectacolul SarmaTY/YA, Palina Dabravolskaya Project, Polonia

  • Premiul pentru Cea mai bună scenografie – Nu se acordă

Valoarea financiară a premiilor, în cuantum total de 8.000 lei, este acoperită din finanțarea acordată de către UNITER – Uniunea Teatrală din România, prin Timbrul Teatral, și se distribuie în mod egal următoarelor premii: Premiul pentru Cea mai bună regie, Premiul pentru Cea mai bună muzică originală, Premiul pentru Cea mai bună coregrafie, Premiul pentru Cel mai bun actor, Premiul pentru Cea mai bună actriță;

De asemenea, în semn de valorizare a perspectivelor complementare asupra actului artistic și a receptării publice, se mai acordă următoarele distincții:

  • Premiul Publicului – actriței Maia Morgenstern pentru rolul Ion Pribeagu în spectacolul Mic și-al dracu după Ion Pribeagu, regia Maia Morgenstern, Teatrul Evreiesc de Stat București

  • Premiul Special al Președintelui de Festival se acordă spectacolului Artă de Yasmina Reza, regia Cristi Juncu, Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” București.

A cincea ediție a Festivalului Internațional de Teatru NEW WAVE a fost organizată de Teatrul de Vest Reșița și Consiliul Județean Caraș-Severin, împreună cu Radio România Reșița și Primăria Municipiului Reșița, alături de partenerii: UNITER – Uniunea Teatrală din România, Institutul Cultural Român, Liceul de Arte „Sabin Păuța” Reșița, Casa de Cultură „George Suru” Caransebeș, Mood Factory Pub, Biblioteca Județeană Caraș-Severin și Asociația Culturală Reșița Română.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura