Primăvara vine la Teatrelli cu premiera „de/Loc de joacă”, un performance semnat de Mădălina Dan, pe 28 și 29 martie, de la ora 19:00.

Coregrafa Mădălina Dan (44 de ani) și tânărul Matei Nițulescu (9 ani) explorează relația cu timpul, întâlnirea dintre generații și împrietenirea prin dans, cărți și universuri reale sau imaginare.

Colaborarea dintre cei doi a început în cadrul atelierului performativ „Miercurea lejeră”, găzduit de Centrul Național al Dansului București și a continuat printr-un prim exercițiu prezentat în cadrul Festivalului Național de Teatru, ediția 2024, cu titlul „Fuga de dungi”.

Prin intersecția limbajelor artistice și a desfășurării sub forma unui joc performativ, spectacolul „de/Loc de joacă” creează un cadru imersiv în care relația cu timpul se realizează prin coincidențe și conexiuni personale, memoria fiecărui performer în parte fiind suprapusă cu una colectivă, istorică. „de/Loc de joacă” devine o reflecție asupra unei prietenii dincolo de generații și a modului în care trăirile individuale pot deveni parte dintr-o istorie comună.

Mi-am dat seama că scena culturală din București este ca un loc de joacă extins pentru Matei, loc în care el învață lucruri dar se și joacă cu elemente artistice. Pe mine mă preocupă relația cu timpul, însă mă interesează și o relație mai directă, în care punem borne de timp și încercăm să vedem atât diferențele dintre noi, cât și lucrurile pe care le avem în comun. Așa că i-am propus să facem un ping-pong între vârsta lui și vârsta mea, preocupările lui și preocupările mele, istoria mea și istoria lui. În jocul acesta pe care l-am creat și pe care ne propunem să-l creștem tot mai organic, încercăm să aducem și dimensiunea asta personală, dar și una mai globală, referitoare atât la scena culturală, cât și la aspectul mai macro legat de timp.”, declară coregrafa Mădălina Dan.

Mădălina Dan este coregrafă și performer, activă pe scenele internaționale, dar și foarte prezentă și implicată în contextul coregrafic local. Este absolventă a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din București și a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală și Cinematografică din București – secţia Coregrafie; tot la UNATC a absolvit și un master în scriere dramatică. Între 1998 și 2003, a fost membră a companiei de dans „Oleg Danovski” din Constanţa. Între 2014-2016, a studiat în Berlin la HZ (Hochschulübergreifende Zentrum Tanz Berlin) în programul masteral SoDA (Solo/Dance/Authorship). În 2015, primește Premiul CNDB, iar în 2016 este Artistă asociată a Centrului Național al Dansului București. Este implicata in programul de mentorat din cadrul Academiei de Dans și Performance, program intensiv de educație și formare în dansul contemporan, desfasurat la Centrul National al Dansului.  Lucrările sale au fost prezentate la Springdance Festival Utrecht, Balkan Dance Platform – Novi Sad, eXplore Dance Festival – București, Temps d’Images – Cluj, SouthBank Center & Chisenhale Dance Space – Londra, Fabrik Potsdam, Hebbel am Uffer – Berlin, TanzFabrik-Berlin, Tanzquartier Wien, Dance Theater Workshop – New York, Firkin Crane-Cork, Alta Theater – Praga, Art Stations Foundation – Poznan, Sophien Saale – Berlin, FFT Düsseldorf, Impulse Festival- Mulheim, Lyon Dance Biennale, Schauschpiel Leipzig, Hellerau – Dresda, Bozar- Bruxelles, Sarralves Museum of Contemporary Art- Porto etc.

Matei Nițulescu este un spectator dedicat și critic atent de dans contemporan și teatru, cursant conștiincios al workshop-urilor destinate profesioniștilor acestori lumi, performer, coregraf și actor pe scenele TNB, FNT, CNDB, ARCUB în spectacole proprii sau colaborări, membru onorific și prieten oficial al comunităților de artiști vizuali din București și o prezență obișnuită în atelierelor lor, consumator dependent de literatură și muzică. A lucrat cu și a învățat de la Mădălina Dan, Lucie Eidenbenz, Rakesh Sukesh, Gilda Ghinoiu, Alexandra Manole, Benjamin Kahn, Ioana Mischie, Po-Cheng Tsai, Marian Râlea, George Pleșca, Valentina de Piante, Daniel Wetzel, Elena Zamfirescu, Voicu Mureșan, Mihai Mălaimare, Smaranda Găbudeanu, Beatrice Tudor, Luiza Dimulescu, Gabriela Toma, Maria Mandea, Sergei Golovnea, Virginia Negru și mulți alții. A învățat de la ei și de la toți prietenii care fac să se miște lumile lui. Matei a învățat și trăit mult în cei doar nouă ani de viață.

Biletele pentru reprezentațiile din lunile martie și aprilie sunt disponibile pe Eventbook.ro.

de/Loc de joacă

Un performance de Mădălina Dan

Cu: Mădălina Dan și Matei Nițulescu

Scenografie: Maria Mandea

Costume: Corina Boboc

Costume pictate de: Miruna Radovici

Univers sonor: Denis Bolborea

Video: Mihai Stan

Lighting design: Andrei Ignat

Consultant artistic: Alexandra Mihali

Creat la întâlnirea dintre Matei Nițulescu și Mădălina Dan

Mulțumiri: Teatrul Masca, Teatrul Național

O producție creart / Teatrelli

Despre Teatrelli

Teatrelli este un proiect al Centrului de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București – creart. Ca spațiu cultural alternativ dedicat artelor spectacolului, Teatrelli se dezvoltă, din punct de vedere al strategiei curatoriale, într-un laborator artistic cu public, axat pe producții inovatoare de teatru și dans, serii de performance-uri work in progress, precum și de dialoguri culturale. Structura modulară a sălii permite ca fiecare nou spectacol să modifice set-up-ul spațiului, invitând publicul să descopere noi modalități de a experimenta și a recepta teatrul.

www.teatrelli.com / https://www.facebook.com/teatrelli / www.instagram.com/teatrelli/

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.