„Oxygen”, piesa controversatului Ivan Vîrîpaev, copilul teribil al noii dramaturgii ruse, considerat ca estetică între Quentin Tarantino și Andrei Tarkovski, se joacă vineri, 14 decembrie la teatrul Teatrelli, în București.  Spectacolul este programat de la ora 19.30. Textul este considerat unul dintre cele mai puternice texte contemporane, un poem teatral despre puritatea sinelui și descoperirea celuilalt.

Spectacolul, o producție Teatrelli, îmbină diferite forme ale artei: teatru, dans, muzică live și proiecții video, reunind artiști tineri, dintre care unii deja bine cunoscuți pe scena culturală bucureșteană, precum actrița și regizoarea Antoaneta Cojocaru și fashion designerul Laura Hîncu.

Cele două personaje, interpretate de Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu, sunt aflate în căutarea iubirii totale, în căutarea unui „oxygen” pe care îl presimt, în căutarea unei șanse la schimbare și tot ce atrage după ea aceasta, în căutarea unei divinități pierdute. Riscă să trăiască această poveste într-o lume abrutizată și lipsită de empatie, dar întâlnirea lor nesperată este salvatoare pentru amândoi și le oferă un nou început.

Bine și rău, conștiință și uitare de sine, individ și societate, adevăr și minciună, conflict atât de prezent în ființa contemporană – „Oxygen” este un spectacol care te face să recunoști măruntul din iubire și din tine, dar care îți dă speranța că poți fi ales să o iei de la capăt. O poveste de iubire în care nimic nu este imposibil până la capăt și care ți se dăruiește total.

„Există un moment în spectacolul Oxygen în care cele doua personaje decid să plece împreună. Întâmplarea a făcut ca, în timpul repetițiilor, să vizităm Parisul. A fost atât de puternic, încât, când ne-am întors la București la repetiții, am decis ca atunci când pleacă împreună cele două personaje văd Parisul. Așa că, acum, la fiecare spectacol vedem Parisul. La un moment dat, la un șnur, a venit în sală și sora actorului din rolul principal, Daniel. La final, ne-a spus: <Abia aștept să iubesc!>. Amînțeles atunci că vom mișca mulți oameni cu această poveste și că e bine., a declarat pentru presă actrița și regizoarea Antoaneta Cojocaru.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura