„Născute din vinovăție” de Ioanna Elmy

Cronică de Mariana Mangiulea Jatop

În primăvara lui 2025, la Editura Polirom, a apărut în traducerea mea romanul Născute din vinovăție, romanul de debut al tinerei scriitoare bulgare Ioanna Elmy.

Bine construit, într-o scriitură vie, concisă, romanul prezintă, în principal, poveștile de viață a trei generații de femei – Eva, bunica Ianei; Lilia, mama Ianei și Iana-Jane însăși. (Personajul principal are două nume: Iana în amintirile sale bulgărești și Jane, în timp ce se află în S.U.A, în căutarea unui loc al ei.). Povești de viață pe fundalul istoriei contemporane a Europei de Sud-Est de la instaurarea regimului comunist, după anul 1944, și până după căderea Cortinei de Fier – totalitarism, tranziția spre democrație și economia de piață, migrația în Occident, generația copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate.

Cartea Ioannei Elmy, plină de dramatism și dureros de sinceră, abordează chestiuni societale trecute sub tăcere mult timp. Romanul este despre violența în familie suportată de către femei, fie prin supunere fie prin revoltă, este despre teamă și renunțări, despre sentimentul de vină indus mai ales din exterior, despre mania de a deține controlul și despre obediența autodistructivă. Este și un roman despre copilărie și adolescență, perioade din care păstrăm imagini, chipuri, arome, anumite detalii. Cu aceeași forță, este un roman despre emigrație, conștientizată prin absențe și nostalgii, despre imaginea „celuilalt”, despre încercarea de integrare într-o lume străină și, uneori, ostilă, despre o viață „second hand”, despre faimosul „vis american”.

Prin „glasul” Ianei aflăm istoria familiei sale. Lumea secretoasă a celor în vârstă e plină de violență, înjurături și alcool. Modelul patriarhal în vigoare redă cu o exactitate aproape ca de ritual umilințele suportate zilnic de unele femei din această parte de lume (și nu numai, din nefericire) în nu foarte îndepărtatul secol XX și considerate adesea, chiar de către ele însele, a fi o normalitate. Nici mama, nici bunica Ianei nu se revoltă în mod deosebit. Tocmai această resemnare subliniază sentimentul de dezolare, de infinită nedreptate. Sunt două femei care trec prin viață așa cum au fost învățate. Sentimentele de teamă față de soții lor, de rușine față de vecini, lipsa de iubire față de ele însele sunt realități care, din fericire, se îndepărtează treptat de generația Ianei, cea a tinerilor de azi, și de cele viitoare.

Tema vinovăției ne conduce spre o altă problematică importantă din roman – aceea a lipsei de comunicare dintre generații, a unei relații întrerupte dintre părinte și copil. Motto-ul din Insuportabila ușurătate a ființei de Milan Kundera nu este ales întâmplător:

„Dacă maternitatea reprezintă întruchiparea Sacrificiului, atunci destinul fiicei întruchipează Vinovăția, pe care nimeni și nimic nu o va putea răscumpăra vreodată.”

Mamele din roman se străduiesc prin orice mijloace posibile să le amintească fiicelor această vinovăție. Își transferă propriile ficțiuni despre o viață perfectă și un comportament ideal asupra copiilor lor, forțându-i să le realizeze. Nepermițând ca propria lor expresie de revoltă împotriva părinților să se manifeste în fiicele lor, ele nu le acceptă opiniile și, astfel, comunicarea între generații nu are loc.

Micuța Iana ia lecții de pian fără a avea un talent deosebit și tragere de inimă, doar pentru a-i face pe plac mamei sale, care vede în cunoașterea acestui instrument posibilitatea unei ascensiuni sociale. În fragmentul ce urmează scriitoarea descrie plastic și sugestiv trauma copilului obligat să cânte în fața unui public la spectacolul de sfârșit de an școlar.

Am ales acest scurt fragment cu intenția de a ilustra impasurile, constrângerile în fața cărora se poate afla uneori un traducător și de a reflecta (din nou și din nou) asupra raportului de fidelitate dintre traducere și opera originală. Aici a trebuit să găsesc soluții pentru a depăși câteva obstacole neașteptate, și anume, provenite din existența a două alfabete diferite – cel chirilic pentru bulgară și cel latin în cazul românei. Forma unor litere chirilice, simboluri ale unor sunete din componența anumitor cuvinte, pe care micuța Iana le vizualizează așa cum sunt trecute în programul de sală, îi declanșează acesteia diferite imagini și stări care o intimidează și o împiedică să cânte dezinvolt și cu plăcere la pian.

În imaginația fetiței litera „П” (din Прелюдия, titlul piesei pe care trebuie să o interpreteze la pian) apare ca o poartă înaltă, impunătoare, pe care ea nu o poate deschide. Literei „П” din alfabetul chirilic îi corespunde în alfabetul latin un alt simbol grafic, și anume „P” (Preludiu). Astfel că, în traducerea mea, poarta inaccesibilă devine o fereastră mult prea înaltă, la care fetița nu poate ajunge ca s-o deschidă.

Pentru litera „Ш”, inițiala din numele compozitorului (Шуман), văzută ca simbolul unor gratii, am găsit corespondent în alfabetul latin litera „m”, aflată, din fericire, și ea în numele compozitorului (Schumann).

Litera „Ч” (echivalentă pentru grupul „ce, ci” din română) apare în mintea copilului ca o agățătoare de care se desprinde cu greu pentru a trece la literele următoare ce compun numele unui alt compozitor. În traducere, fiind nevoită să respect transcrierea în original a numelui compozitorului austriac Czerny, am transmis imaginea agățătoarei prin litera „e” din grupul „Cze”.

Cum sunetul [s]este redat în alfabetul chirilic prin litera „c”, pe care o găsim în alfabetul latin pentru un alt sunet, am putut transfera parțial spusele autoarei, referitoare la „s-urile” din Сен-Санс, către „c-ul” din prenumele compozitorului francez – Camille, iar restul textului l-am adaptat la litera „s” din alfabetul latin, prezentă în numele compozitorului – Saint-Saëns. Cât privește propoziția despre lebede (Carnavalul animalelor) și litera chirilică „л”, pe care fetița coboară ca pe un tobogan amețitor, am fost nevoită să o eludez și să transfer ceva din senzația alunecării pe tobogan în curbele amețitoare ale literei „S”. Ilustrez cele spuse mai sus:

„Preludiu de Schumann – nu poate deschide fereastra mult prea înaltă a lui „P”; gratiile lui „m”- închisoare, din care nu are scăpare. Vals de Czerny, cu acest „V”, al cărui vibrato refuză să treacă în „a” sau din cele trei litere „Cze” încearcă să se agațe de codița lui „e” pentru ca limba să nu i se împleticească și să poată continua liberă mai departe. Cel mai îngrozitor e Camille Saint-Saëns cu al său Carnaval al animalelor, cu acest „C” greu de trecut pe care te miști aproape în cerc ca să fii scuipat apoi spre vocala largă; „S”-urile șuierătoare, pe care abia te-ai lansat și te antrenează în curbe verticale, din care e greu să nu ieși amețit spre următorul sunet.”[1]

„Trădarea” mea este o infidelitate aparentă pentru că, de fapt, am urmărit să rămân fidelă spiritului textului bulgar. Ne alăturăm opiniei acelora care consideră că o traducere reușită nu se rezumă la latura strict lingvistică, semantică, ea trebuie să redea și atmosfera, emoția, specificitatea originalului, iar pentru aceasta anumite libertăți ale traducătorului sunt acceptate și adecvate.

Născute din vinovăție de Ioanna Elmy