Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați invită publicul la trei spectacole care hrănesc apetitul publicului pentru comedie. Vineri, 6 decembrie, la ora 19:00, este programat „MONSTRUL NISIPURILOR”, de Csaba Székely, regia: Ándi Gherghe. Spectacolul abordează cu umor teme precum iubirea, fidelitatea în cuplu și prejudecățile legate de sexe. În distribuție: Elena Anghel, Vlad Ajder, Petronela Buda, Răzvan Clopoțel, Flavia Călin, Ștefan Forir, Elena Ghinea, Radu Horghidan, Cristina Uja-Neagu și Florin Toma. Spectacolul durează o oră și 45 de minute și este interzis minorilor cu vârsta sub 16 ani.

Sâmbătă, 7 decembrie, la ora 19:00, trupa Teatrului Dramatic joacă spectacolul „PEȚITOARELE”, de Avksentii Tzagareli, regia: Ion Sapdaru. Două pețitoare se întrec să-i găsească mireasă unui prinț trecut de prima tinerețe și rămas fără avere. În distribuție: Mihaela Lecca-Gorea, Oana Preda, Cristian Gheorghe, Ciprian Braşoveanu, Carmen Albu, Aureliu Bâtcă, Lucian Pînzaru, Cristina Uja-Neagu, Florin Toma, Svetlana Friptu, Elena Ghinea, Vlad Ajder, Răzvan Clopoțel, Flavia Călin, Oana Mogoș și Ștefan Forir. Spectacolul durează o oră și 50 de minute și este potrivit pentru întreaga familie.

Duminică, 8 decembrie, la ora 19:00, este programată comedia „VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ”, de William Shakespeare, regia: Eugen Gyemant. Urmărim aventurile celor patru iubiți din Atena și pe cele ale adorabililor meșteri, care, în timp ce rătăcesc într-o pădure fermecată, găsesc iubirea și bucuria jocului. În distribuție: Lucian Pînzaru, Vlad Volf, Oana Mogoș, Cristina Uja-Neagu, Tamara Constantinescu, Ștefan Forir, Vasile Dănilă, Flavia Călin, Elena Anghel, Radu Horghidan, Ciprian Brașoveanu, Ionuț Moldoveanu, Dan Căpățână, Răzvan Clopoțel, Aureliu Bâtcă, Cristian Gheorghe și Vlad Ajder. Spectacolul durează două ore și este potrivit pentru întreaga familie.

Biletele pot fi achiziționate online de pe bilete.fanitardini.ro și de la casa de bilete a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, din Domnească 59. Informații și rezervări: 0758-089-994 sau 0758-049-850.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura