Am primit şi eu, asemenea celor aproape 100 de participanţi, Caietul verde, un fel de partitură/weiz/GPS făcut de doamna Monica Onojescu pentru a putea parcurge „traseul” Lecturiadei naţionale, fără ocol, timp irosit, resurse neexplorate – 2-6 septembrie 2019, Cluj. Încerc un Jurnal extim, tema de anul acesta (Jurnal intim/extim), ocolind, cât pot, paginile personale, şi îmi notez, după model Tournier, doar impresii, ca nişte fotografii din mers, neretuşate. Ar trebui să arate aşa pagina scrisă, ca filmul acela fără montaj, făcut la rece, fără intervenţii subiective, fără „muzică diegetică”. Decupajul este o intervenţie personală, muzica este deja o interpretare. Cameră pornită şi atât, exerciţiu recomandat de Claudiu Turcuş, a doua zi, la conferinţă. Jurnal extim, Tournier:
„Scrieţi în fiecare zi câteva rânduri într-un caiet gros. Să nu fie un jurnal intim consacrat stărilor voastre sufleteşti, ci, dimpotrivă, un jurnal îndreptat spre lumea exterioară, spre oamenii, animalele, lucrurile ei. Şi veţi vedea că, de la o zi la alta, nu numai ca veţi scrie mai bine şi mai uşor, dar, mai cu seamă, veţi avea o pradă mai bogată de consemnat. Pentru că ochiul şi urechea voastră vor învăţa să decupeze şi să reţină din imensa şi informa magmă de percepţii cotidiene ceea ce poate să treacă în scrisul vostru. La fel cum privirea unui mare fotograf înconjoară şi încadrează scena care poate deveni o imagine.” (Michel Tournier, Humanitas 2009, traducere din franceză de Radu Sergiu Ruba)
Să încep. Extim. La 5 dimineaţă, aeroportul musteşte de oameni. Noroc că am făcut check in acasă, nu m-a bipăit nimic, am trecut pe la celebrul duty free, m-am parfumat la încheietura cu un Burberry clasic, are un miros delicat și un preț pe măsură, mai mult decât biletul meu spre Cluj, dus-întors. În fața mea, doi tineri au pierdut avionul. Funcționara le spune rece că nu îi poate ajuta. Punct. Cei doi stau vreo 10 minute cu ochii în gol, până uit de ei.
În sala de la parter a Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” din Cluj, Horia Corcheş vorbeşte despre Yuval Noah Harari şi despre migranţii digitali. Pe un hol, Ovidiu Duţă este prins în alt subiect: despre cum se apasă pe buton, automat, când faci o fotografie genială, The One, sau despre cum trebuie să strici alte 500 000 de mii de imagini şi măcar vreo 5 ani până obţii ce doreşti: ciocul unei păsări chiar înainte de a atinge apa.
Ana Cucu Popescu şi Alexa Băcanu ţin atelierele de dramă şi încep mereu cu exerciţii de comunicare pentru a intra, mai întâi, în starea ludică. Teatru forum, testul bomboanelor, profil de internaut – alte exerciţii de cunoaştere care creează coeziunea grupului. Se ocupă de asta permenent Corina Dindelegan, Emilia Borza şi Alina Petri. Bogdan Botaş face o introducere în tehnici de filmare/montaj/distribuţie, împarte rolurile, fixează tema şi supervizează scurtmetrajele, care ies surprinzător de bine. Ziua Andreei are şi trailer. Pisica lui Dumnezeu abordează filosofic problema, e mai reflexiv. Horia Petrean e regizor şi cameraman, va prinde cadre din liftul acela de sticlă, de unde se vede tot oraşul, aşezat molcom pe coline.
Sebastian Topan vine lângă noi, după ce, mai întâi, apăruse pe ecranul din sala mare, într-un film despre pseudomodele, Dragă 5GANG. Copiii de la gimnaziu râd cum ştiu ei, contagios, devenind fani imediat, cei de liceu află că tânărul acesta carismatic, premiat de youtube cu un Silver Plate pentru numărul mare de vizualizări, este student în anul I, la Actorie, în Cluj. Apoi, pe Sebastian îl mai vedem şi în scurtmetrajul Usturoi, prezentat cu succes laTiff în 2016. În fiecare zi, face atelier cu noi – vlog, dailyvlog, sketch, reguli şi exersare. Copiii de la Şcoala Elf, elevii Iuliei Stângă, se simt perfect în orice situaţie care implică actoria. Să vedem cum interpretaţi rolul unui elev care întârzie. Profesorilor ar trebui să le vine mai uşor, crede Sebastian, au tot timpul de-a face cu elevi care întârzie. Noi dăm din cap şi intrăm în joc – ni se permite să ne alegem nuanţele – elevul care întârzie ar putea fi fericit, filosof, politician (mincinos), afacerist, aiurit.
În Sala colecţiilor, la etajul IV, o orhidee albă este folosită ca recuzită într-un film – jocurile de rol sunt mai interesante dacă foloseşti spaţiul. E prea bogată orhideea aceasta, prea plină de flori, aşa că tija îi cedează puţin, fără să se rupă. Ar avea nevoie de susţinere – o tânără doamnă bibliotecară, extrem de serioasă, deranjată, cum e firesc, că i-am invadat spaţiul, apucă ghiveciul vizibil supărată, crezând că orhideea s-a rupt. Nu s-a rupt, nu s-a rupt, e doar aplecată puţin, se aude murmurul colegei mele. Era mai bine să nu fi spus că am luat floarea asta, să o fi lăsat aşa, să se ofilească… Nu, nu, e mai bine să spui ce nu e în regulă.
Andrada T. îmi urează la mulţi ani. De ce?! Fiindcă scrie în Caietul verde că joi e Sf.Nicolae. Nu e, Andrada, Sf. Nicolae aduce daruri în decembrie, suntem într-o convenţie care, iată, se face punte peste real. Eu tot primesc bileţele Kudox Box de la tine (feedback pozitiv), cu sticker panda, wow! Şi am bileţele şi de la Delia G., şi de la Alexandru M. În Ceramic Café, locul unde te simţi, tot timpul, de parcă ar fi Crăciun, de la Alexandru M., purtătorul de cuvânt al oamenilor-orchestră, primesc o hartă, deocamdată albă, aproape o foaie de copt ca aceea de mai devreme, şi recomandarea de a călători şi de a scrie, de a face cartografia lumii prin care trec.
Scoatem cărţile. În jur, pe masa lungă de lemn (de fapt, o poartă de şură, tratată într-o tehnică tradiţională, totul are aici o poveste), văd Povestea slujitoarei, Margaret Atwood, Pisicile Războinice, Erin Hunter. Cineva a adus Fontana di Trevi, Gabriela Adameşteanu. În fiecare dimineaţă a Lecturiadei, Luminiţa Medeşan a venit cu recomandările de lectură. Nu doar o listă, cărţile în sine. Eu am Paravanul-Iad, Ryūnosuke Akutagawa, dar am şi Cartografia lumii de dincolo, romanul Laurei T.Ilea. Nu mai am la mine, din colecţia Scriitori de poveste (proiect FILIT 2018) nici Povestea lui Topîrceanu, nici Povestea lui Alecsandri. Le-am dăruit. Am păstrat, pentru avion, Povestea lui Vasile Pogor. Ne căutăm pasaje preferate, pregătind un mesaj către alţi cititori, câteva cuvinte numai bune de aşezat, în culoare, pe cănile pe care le primim. Laura Ilea apare în prag într-un moment bun, după ce tocmai gustaserăm din prăjiturica lui Proust şi, trecând prin culori, gusturi, senzaţii diverse, ajunseserăm la un citat al ei:
„Şi totuşi, între naştere şi moarte, majoritatea oamenilor dorm liniştiţi, fără niciun spasm de trezire. E sarcina scriitorului să-i trezească din somn.”
Acesta a fost momentul Laurei T.Ilea şi al personajelor de care ea continuă, cum ne spune zâmbind, să fie locuită un timp, după ce încheie o carte. Personajele sunt forme de viaţă de care nu te poţi desprinde uşor, deşi ar fi important, pentru ca textul pe care l-ai scris să nu semene cu cel pe care-l vei scrie. În Occident, problematica este alta decât la noi. Mulţi scriu autoficţiune. Amestecă stilurile, hibridizează genurile. Primesc, pentru Laura Ilinca, un autograf, în vreme ce Alexandru M. vine în grabă de la o librărie Humanitas cu alt braţ de Cartografii… Dar se mai duce o data, fiindcă toţi vor să aibă pe prima pagină câteva rânduri scrise de autoare.
În Caietul verde mai scrie şi că joi e sărbătoare – sunt 10 ani de Lecturiadă. Andrada, o să fâşâim, ai să vezi, cu hârtie de copt, pe Marşul Radetzky, iar voi o să fiţi atenţi, „Faceţi ca mine!”, să vă mişcaţi în oglindă şi să căpătaţi energie, ca să citiţi recenzii din Cărţi de Top (direct de pe site-ul Lecturiadei) şi să votaţi cititorul lunii august. În septembrie, câştigător a fost Horia Petrean, care ne vorbeşte puţin şi despre cartea lui preferată, Vara când mama avea ochii verzi, Tatiana Ţibuleac. Camelia T. primeşte cele mai multe voturi, adunate într-un borcan fistichiu, botezat „Capsula Timpului” – borcanul se face ţăndări, chiar înainte de a le fi amintit, printre finalişti, pe Carina, Sofia şi Laura.
Observă Ana-Maria Rusu (Mai multă Educaţie muzicală în şcoli şi grădiniţe, Cantus Mundi şi Corul Madrigal, Merito 2018) că ritmica Marşului Radetzky ar fi fost mai potrivită pe serii de tip A, B (foşnit în aer), 123 (bătaie în foi). Încerc data viitoare, încerc, poate iese. Ideea a ei este, e marca Ana-Maria Rusu, am trăit experienţa asta la Gala Merito 2019. În postura de dirijor, simţi că ceilalţi se racordează la tine, încercând să creeze un flux. Dar asta simte, probabil, cel mai bine doamna Monica Onojescu, autoarea proiectului, experienţa de dirijor – cu plusurile şi minusurile ei. Aici te-ai grăbit, de ce nu întrebi, dacă nu ştii, n-ai răbdare, vă supăraţi ca nişte copii, la mine cine se gândeşte. Toţi ne gândim, de fapt. Şi scoatem Caietul verde ca să notăm cuvintele-cheie: punctualitate, implicare, gândire critică.
A zecea ediţie a Lecturiadei elevilor, un fel de maraton cu cititori de cursă lungă, tocmai s-a încheiat. Pus sub egida ANPRO (Asociaţia Profesorilor de Română „Ioana Em.Petrescu”), Lecturiada are meritul de a fi chiar o sărbătoare şi o experienţă de învăţare, cu exerciţii de metacogniţie. În esenţă, Caietul verde este JURNALUL EXTIM/JURNALUL INTIM al unor nativi digitali&imigranţi digitali, elevi și profesori, pregătiţi să facă un mic pas spre „înţelepciunea digitală” (Marc Prenski).
Şi Cum să nu fie dac-o fost…?!
