Erri De Luca:
„Cerneala mea italiană se varsă în cerneala voastră română. Este ca un pact de prietenie, o strângere a două mâini, două pahare ridicate“
Curtea Veche Publishing lansează în limba română două romane ale romancierului italian Erri de Luca: „Imposibil” și „Păpușarul”.
Lansarea se va desfășura vineri, 23 ianuarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.
Participă și vor vorbi la lansare: Liviu Ornea (traducătorul romanelor), Iulia Popovici, Mugur Popovici, Ovidiu Șimonca.
Evenimentul este realizat în colaborare cu Institutul Italian de Cultură București.
Cu prilejul lansării în limba română a romanelor „Imposibil” și „Păpușarul”, Erri De Luca a adresat un mesaj cititorilor din România. Difuzăm în premieră acest mesaj:
„Doresc să mulțumesc persoanelor prezente la această întâlnire.
Două din poveștile mele, scrise de mână, au devenit cărți. În timp ce le scriam, paginile se derulau rapid, pline de voci care se transformau în rânduri.
În timp ce le scriam, eram și cititorul lor.
Nu pot înceta să fiu cititor nici atunci când scriu.
Aici, cu voi, în seara aceasta, sunt un scriitor, dar mai mult decât acest titlu mi se cuvine acela de cititor.
Din literatura română, am citit câțiva scriitori. Îi consider mediteraneeni, așa cum este Marea Neagră, care își revarsă fluviile sale imense în marea pe care latinii au numit-o Nostrum, cel mai frumos dintre nume pentru o mare.
Nu avem frontiere care să ne separe. Avem o mare împărtășită in comun care ne unește.
Cerneala mea italiană se varsă în cerneala voastră română. Este ca un pact de prietenie, o strângere a două mâini, două pahare ridicate în gestul care reprezintă cel mai bine specia noastră umană“. (Erri De Luca; traducere de Mugur Popovici)
ERRI DE LUCA este un scriitor, scenarist, traducător și poet italian. S a născut la Napoli în 1950 și de la debutul său de autor din anul 1989 a scris mai mult de șaizeci de cărți traduse în peste treizeci de limbi din întreaga lume. Pentru romanele sale i au fost decernate numeroase premii, printre care se numără Prix France Culture, Prix Laure Bataillon, Prix André Malraux și Prix Femina étranger, precum și Petrarca Preis și Premiul Uniunii Europene pentru Literatură.
*
Despre „Păpușarul”
“Într-o seară luminată de focul din șemineu, în timp ce citește povestea lui Pinocchio, un bărbat simte că lângă el se ivește fiul pe care nu l-a avut niciodată. Se înfiripă astfel un dialog între un tată și copilul său imaginar, căruia naratorul i se confesează, povestindu-i despre marile teme ale existenței sale: Napoli, relația cu părinții, angajamentul social și politic, nevoia de libertate și literatura. Fiul mut prinde glas și devine o prezență cât se poate de vie, materializată prin forța cuvântului și a credinței povestitorului în magia scrisului.” (din prezentarea editurii)
*
Despre „Imposibil”
“Într-o dimineață oarecare, doi călători se întâlnesc pe traseu în Munții Dolomiți. Unul dintre ei alunecă într-un hău, iar celălalt anunță autoritățile și devine automat suspect într-o anchetă plină de tensiune. Când interogatoriul ne dezvăluie că suspectul și victima au fost prieteni la cataramă, ce credeam că este real începe să ne scape printre degete. Trecutul și prezentul se întâlnesc într-o cursă de-a șoarecele și pisica în care fiecare pagină ne duce mai aproape de adevăr.” (din prezentarea editurii)
Extrase din presa europeană despre Erri De Luca și romanele sale:
- „Unul dintre puținii autori italieni excelenți de care ne-am bucurat în ultimii douăzeci de ani.”
Corriere della Sera
- << „Imposibil”, cartea lui Erri De Luca este o meditație înțeleaptă despre viață și natură și totodată cea mai cerebrală poveste polițistă.>>
The Observer
- << „Imposibil”, un text de o rară densitate, care sintetizează tot ce îl reprezintă pe Erri De Luca: implicarea în politică, ideea de loialitate, fidelitate, rigoare și fraternitate, gustul pentru frazele concise și cizelate și pasiunea pentru natură, în special pentru munte.>>
Libération
- „Scriitura lui Erri De Luca e una sinestezică: ea atinge, evocă sunete, mirosuri, culori, corpuri vii.”
CriticaLetteraria
- <<În „Păpușarul”, Erri De Luca imaginează o conversație intimă și spinoasă, punând în scenă o confruntare cu trecutul.>>
Corriere della Sera