Un concert energic al unuia dintre cei mai cunoscuți compozitori de muzică de film se vede la Happy Cinema pe 25 martie de la ora 18:00

Show-ul din Praga face parte din cel mai recent turneu European al lui Zimmer și s-a bucurat de un success de public enorm în capitala Cehiei. Compozitorul se desfășoară pe scenă împreună cu alți 72 de muzicieni ce formează un cor, alături de o orchestră simfonică, de excelentul său backing band ce îl include pe Johnny Marr (The Smiths) și de mulți alți prieteni și colaboratori apropiați ai săi.

Preț bilet: 26 lei

Trailer: https://youtu.be/AL1G5whQhJg

Durata spectacolului: 2 ore și 19 min

Spectacolul susținut în fața unei mulțimi de 17.000 de persoane reunește cele mai faimoase melodii din cariera  lui Zimmer, un muzician câștigător de Oscar. Complexitatea muzicii este dublată de cea a spectacolului de lumini și de calitatea producției audio. De la Pirații din Caraibe la The DaVinci Code sau The Dark Knight, cariera lui Zimmer s-a intersectat foarte des cu cele mai de succes producții cinematografice ale unor regizori precum Ridley Scott, Michael Bay și Christopher Nolan – alături de care a lucrat pentru recentul Dunkirk. Acest concert oferă fanilor muzicii de film ocazia perfectă de a-l vedea pe compozitor în elementul lui, într-un show realizat la cea mai înaltă calitate.

Printre melodiile interpretate în cadrul Hans Zimmer Live în Praga se numără temele muzicale din: Gladiatorul, Interstellar, Codul lui da Vinci, Pirații din Caraibe, Sherlock Holmes, Trilogia The Dark Knight, Regele Leu, Rain Man, Driving Miss Daisy și multe altele.

Happy Cinema  București se află pe Șoseaua Progresului 151-171, Sector 5, București (în incinta Liberty Center, etaj doi).

Mai multe informații puteți găsi la: https://www.happycinema.ro/ sau pe pagina de Facebook!

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura