Inventatorul viitorului: Viața vizionară a lui Buckminster Fuller de Alec Nevala-Lee, este genul acela de carte pentru care te vei felicita că ai citit-o, fiindcă te inspiră să îți croiești un viitor profesional luminos și, mai ales, să pui în practică lucrurile la care visezi. Numită de revista Esquire una dintre cele mai bune 50 de biografii din toate timpurile și de revista The Economist una dintre cele mai bune cărți ale anului 2022, cartea a apărut recent și în limba română, la editura ap! (ACT și Politon). Cartea ne oferă biografia revelatoare a lui Buckminster Fuller – arhitectul, inginerul, poetul, filosoful și designerul vizionar american care a inventat domul-geodezic, a definit regulile culturii start-upurilor și a profilat ideea Americii despre viitor. 

Buckminster Fuller este recunoscut drept unul dintre cele mai mari genii ale secolului XX, fiind adesea supranumit „un Leonardo da Vinci modern”. Acesta a fost sursă de inspirație pentru o mulțime de afaceriști din Sillicon Valley, precum Steve Jobs (care îl admira nespus), cu care s-a și întâlnit la începuturile companiei Apple, sau Steve Wozniak. Buckminster Fuller este cel care a inspirat epoca „start-upurilor” și probabil că Sillicon Valley nu ar fi ceea ce este acum dacă nu ar fi existat acest gânditor vizionar.

Buckminster Fuller avea o imaginație debordantă și curajul de a pune o mulțime de idei în practică – el și-a imaginat planeta Pământ ca pe o navetă spațială pe care omenirea a supraviețuit foarte bine timp de 2 milioane de ani și pe care va putea supraviețui în continuare fără probleme printr-o utilizare responsabilă a resurselor.

Alec Nevala-Lee

De la parcurile tematice EPCOT Center (Experimental Prototype Community of Tomorrow), găzduite de parcurile de distracție Disney World, la molecula care îi poartă numele „buckminsterfullerena” și până la arhivele sale (a căror valoare a estimat-o la 2 milioane de dolari), moștenirea lui Fuller dăinuie până în zilele noastre, iar ideile sale cu privire la capacitatea tehnologiei de a transforma lumea i-au influențat profund pe antreprenorii din Silicon Valley.

Cartea de față este prima biografie autorizată care acoperă toate aspectele carierei lui Buckminster Fuller. Bazându-se pe cercetări riguroase, pe zeci de interviuri și mii de documente nepublicate, Nevala-Lee reușește să realizeze în paginile ei un portret complet al lui Fuller, arătându-ne adevăratele origini ale invențiilor sale, inclusiv ale mașinii Dymaxion, casei Wichita și a domului geodezic; vorbind despre relațiile tensionate cu studenții și colaboratorii săi; despre interacțiunile sale cu: Frank Lloyd Wright, Isamu Noguchi, John Cage, Steve Jobs, Indira Gandhi, Salvador Dali, Albert Einstein, Samuel Beckett, Romany Marie și mulți alții; dar și despre viața lui privată, pe care a sacrificat-o în favoarea marii lui dorințe a de a reuși în felul său.

Pe tot parcursul cărții, vei întâlni citate din lucrarea intitulată „Synergetics”, scrisă de Buckminster Fuller în colaborare cu E. J. Applewhite, despre care Applewhite spunea că reprezintă expresia supremă a ideilor sale, și prin intermediul căreia Fuller își propusese să scrie „o carte prin care să încerce să descrie toate experiențele fizice și metafizice prin prisma tetraedrului”.

Iată mai jos doar câteva repere importante cu care îl putem asocia pe Fuller:

  • Domul geodezic. Care a fost rapid preluat în numeroase medii datorită faptului că putea fi proiectat aproape fără costuri.
  • Nava spațială Pământ. Celebra lui metaforă a inspirat Spaceship Earth de la Centrul Epcot din Parcul de distracții Disney World.
  • Conceptul de „efemeralizare”. Care a rămas ideea lui cea mai durabilă și care a însemnat inițial să faci mai mult cu mai puțin, fiind definită mai târziu în termeni paradoxali: „Efemeralizarea tinde spre o supremă realizare a tot cu absolut nimic”.
  • World Game. Un instrument cu ajutorul căruia oamenii de pe tot mapamondul pot înțelege adevăratele probleme cu care se confruntă lumea în momentul de față, putând totodată propune soluții pentru ele.
  • Arhiva personală Dymaxion Chronofile. A fost numită cea mai mare arhivă personală din istorie, fiind comparabilă mai degrabă cu dosarele unei companii de dimensiuni medii.
  • Cel mai influent futurist al tuturor timpurilor. Arhitectul Philip Johnson a afirmat cu părere de rău: „După el nu a mai existat nimeni care să ne conducă spre tărâmul viitorului”.
  • Informații greșite și neadevăruri flagrante. Acestea se regăseau în număr mare în scrierile și discuțiile lui Fuller, pentru că el a trebuit să devină ceea ce credeau alții că este.

ap! (ACT și Politon) este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de carte din România. Specializată în nonficțiune de calitate, editura a adus pe piața locală o serie de autori care au făcut furori în toată lumea, precum Tim Ferriss, Robin Sharma, Tony Robbins, Wayne Dyer, Steve Harvey, Gino Wickman și mulți alții. Totodată, ap! (ACT și Politon) este editura românească sub egida căreia au fost publicate cele mai multe audiobookuri la nivel local. Lansată în 2014, editura a adus în România peste 200 de titluri în format audiobook, multe dintre acestea fiind bestsellere care au făcut înconjurul lumii și au schimbat mii de vieți.

 

ap! (ACT și Politon) online

Website: https://actsipoliton.ro/

Instagram: https://www.instagram.com/actsipoliton/

Facebook: https://www.facebook.com/actsipoliton

Linkedin: https://www.linkedin.com/company/edituraactsipoliton/

YouTube: https://www.youtube.com/c/ActsipolitonRo-carti-audio/videos

Tik Tok: https://www.tiktok.com/@actsipoliton

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura