„Comunismul este conștiința vinovată mondială.“ – Thierry Wolton
1989–2019, 30 de ani de la evenimentele din 1989 – dezbateri/conferințe/cărți/filme
• • •
Gabriel Liiceanu, Cristian Preda și Ioan Stanomir despre Doina Cornea și Puterea fragilității
Vă așteptăm joi, 9 mai, ora 19, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la un eveniment dedicat Doinei Cornea și volumului Puterea fragilității, apărut recent la Humanitas, în ediție de colecție, cu un cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu.
La eveniment vor vorbi Gabriel Liiceanu, Cristian Preda și Ioan Stanomir.
Accesul este gratuit pe baza unei rezervări prin Eventbook*.
• • •
„Noi ne acceptăm eroii abia atunci când şi-au luat locul într-un trecut care nu ne obligă. Cât sunt vii, preferăm să le împrumutăm urâţenia noastră decât să imităm frumuseţea lor.
Adevărul e că, de peste două decenii, Doina Cornea n-a mai existat pentru noi. N-a devenit un model, așa cum s-ar fi cuvenit. Nu i s-a mai cerut părerea, pentru a acompania cu rectitudinea spiritului ei toate strâmbătățile care au pus treptat stăpânire pe noi. Cei care fac opinia publică în țara asta au uitat-o repede și și-au amintit, scurt, de ea abia când a plecat dintre noi.
Făcând ce a făcut, Doina Cornea n-a așteptat nimic de la nimeni. Dialogul ei cu libertatea l-a purtat în absoluta lui gratuitate: fără punerea în scenă a unei parade etice şi fără gândul de a prezenta vreodată nota finală societăţii care beneficiase de pe urma îndrăznelii ei. Disidenţa Doinei Cornea n-a fost, până la urmă, decât expresia publică pe care a căpătat-o, în chip firesc, o devenire interioară.“ – Gabriel Liiceanu
Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura