„Experienţa şi istoria ne arată că popoarele şi guvernele n-au învățat niciodată nimic din istorie şi nici nu au acționat vreodată conform învățămintelor pe care ar fi trebuit să le tragă din aceasta”. (Reinhart Koselleck)
Subscrisă acestui motto, acum un an la Cluj Napoca era vernisată expoziția [IN ABSENTIA], grație conlucrării artistice de excepție a doi artiști din două generații diferite, dar care se completează de minune: Andrei Budescu și Cristian Opriș. Anul acesta, în contextul comemorării Zilei Internaționale a Victimelor Holocaustului, cei doi artiști și curatoarea expoziției – Alexandra Sârbu – au avut parte de o mare provocare: reconfigurarea și redimensionarea conceptului artistic, fără să fie știrbit mesajul, la un nou spațiu – Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea, găzduit de Sinagoga Ortodoxă Aachvas Rein. Cei doi artiști au dat dovadă de o adevărată ingeniozitate și capacitate de selecție a propriilor creații, datorită spațiului mult mai restrâns față de Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, dar mesajul nu e nici pe departe știrbit. Grație curatoarei am fost introduși treptat în context și subiect: primul grup de exponate – o serie intitulată Skull, executată de Cristian Opriș într-o tehnică mai mult decât interesantă – fumul de la lumânări generează forme și jocuri de lumini și umbre pe cât de pline de profunzime, pe atât de fragile; efortul de a rămâne în viață și de a-și păstra identitatea și dincolo de moarte transpare din fiecare chip ale cărui forme se dizolvă treptat. Suportul de hârtie îngălbenit, ancorat doar pe jumătate subliniază perfect contrastul dintre viață și vidul morții, asociat cu anularea identității. Seria următoarea este executată într-o altă tehnică ingenioasă: fotografia este recreată, fără a utiliza aparatul de fotografiat – cu ajutorul cenușii, combinată cu pilitură de metal, care creează un magnetism surprinzător: chipurile sunt nedefinite, dar par să nu cedeze: speranța încă este, chiar dacă luciditatea realității e cât se poate de rece, crudă, impersonală. Privirea lor pare să te urmărească pe măsură ce treci de la un chip la altul. Schimbând unghiul nu faci decât să accentuezi drama celor care sunt pe cale să își piardă identitatea. Spre deosebire de Strigătul lui Munch, singular, simbol al unei alienări personale, privirile acestora se completează, sunt parte a unei identități colective. E momentul să ne readucem aminte astfel de particularitatea și gravitatea celui mai mare genocid care a avut loc vreodată: 6 milioane de evrei au murit doar pentru că au fost evrei, au avut o identitate de sine stătătoare. Ridicându-ți privirea de pe aceste portrete treci brusc, dureros într-o altă dimensiune: de la o serie de imagini asociate oricărei forme de conflict (de altfel autorul a și precizat că sursa de inspirație a fost războiul de lângă noi – cel din Ucraina) – faci un salt la viața fără identitate, în care ești doar un număr și dincolo de moarte, când devii parte a unui anonimat perfect doar pentru că cineva ți-a înlocuit numele cu un număr, iar prin incinerare s-a asigurat de lipsa oricărei dovezi palpabile a existenței tale: instalațiile gândite de Andrei Budescu combină răceala metalului cu proiecția exponatelor pe un val de pânză albă, care se desfășoară asemeni sulurilor Torei, dar pe verticală. Disoluția în infinit pare inevitabilă și iremediabilă. Brusc devii conștient de fondul muzical care te însoțește încă de la început, mai întâi subtil, aproape imperceptibil, acum cât se poate de distinct. Zgomotul valurilor care se sparge implacabil însoțesc o fotografie creată cu ajutorul inteligenței artificiale, supradimensionată, care cuprinde, învăluie Sfânta Sfintelor, ale cărui uși întredeschise lasă să se întrevadă Tora și Steaua lui David. Treptat acestea aproape că nu mai au viață.
Vizionarea expoziției a fost plină de surprize: prima – o curatoare dedicată și care a înțeles perfect conceptul artistic al celor doi autori; a doua – reconfigurarea, reconstrucția expoziției într-un alt spațiu, accentuând dimensiunea spirituală; a treia – un grup de adolescenți care a reușit să rămână atent, curios timp de două ore. Cei care au adolescenți prin preajmă știu cât de greu este să le menții atenția mai mult de 15 minute. Mesajul expoziției nu e nici pe departe simplist, dovadă și titlul acesteia – [IN ABSENTIA]. Cum a fost posibil să se întâmple o astfel de tragedie? În lipsa sau în prezența noastră absentă? Reflecțiile sunt mai multe decât necesare…
*
Expoziția [IN] ABSENTIA a ajuns în Oradea la invitația Oradea Heritage (Fundația pentru Protejarea Monumentelor Istorice din județul Bihor), care administrează obiectivul turistic Sinagoga Aachavas Rheim – Muzeul istoriei evreilor din Oradea. Este modul în care muzeul a ales să marcheze în acest an ziua de 27 ianuarie – Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, prin lansarea unei noi expoziții temporare dar și prin oferirea de ghidaje gratuite pentru clasele de elevi de liceu în zilele de 27-28 ianuarie.
