Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați prezintă la început de vară 𝒑𝒂𝒕𝒓𝒖 𝒔𝒑𝒆𝒄𝒕𝒂𝒄𝒐𝒍𝒆 𝒊̂𝒏 𝒕𝒓𝒆𝒊 𝒐𝒓𝒂𝒔̦𝒆.
- Marți, 3 iunie, 𝐑𝐄𝐆𝐈𝐍𝐀 𝐍𝐎𝐏𝐓̦𝐈𝐈 text și regie Leta Popescu – merge la Festivalul Internațional „Zilele Teatrului Matei Vișniec”, Suceava.
𝗖𝘂: Oana Mogoș, Ciprian Brașoveanu, Dan Căpățână, Petronela Buda, Cristina Uja, Carmen Albu, Ama Beschieru, Vlad Volf, Răzvan Klop, Radu Horghidan, Elena Ghinea, Tamara Constantinescu, Ștefan Forir, Flavia Călin, Mihai Păun, Elena Emandi, Elena Anghel.
Scenografiea Bogdan Spătaru / mișcare scenic Elena Anghel / muzică Csaba Boros / versuri Oana Mogoș / preparator musical Monica Măciuceanu
Povestea: Într-un sat anonim dintr-o zonă anonimă dintr-o țară anonimă, un străbunic își cheamă întreaga familie alături, simțind că va muri în 3 zile. Nepoți, strănepoți și animale îl înconjoară pe Moș Grigore, iar întreaga gospodărie e organizată și ținută de fiica acestuia, Valeria. Severă și tandră în același timp, Valerica face echipă bună cu soțul Lămbiță. Cei doi devin personaje centrale în așteptarea ludică a morții de la țară.
Sâmbătă, 7 iunie, ora 19.00, cea mai nouă producție și ultima premieră a stagiunii: VIAȚA, MOARTEA ȘI ÎNVIEREA DOMNULUI VALENTIN IONESCU de Radu Horghidan, regia Adi Iclenzan, scenografia Mihai Păcurar, muzica live Marin Schiopu, revine pe scena gălățeană.
VIAȚA, MOARTEA ȘI ÎNVIEREA DOMNULUI VALENTIN IONESCU, , o comedie absurdă care îl are în centrul poveștii pe Valentin Ionescu, un spectacol prin care teatrul gălățean susține și dezvoltă dramaturgia contemporană românească atât prin Proiect 9. Teatru românesc contemporan, cât şi prin construcția repertorială generală.
Din distribuția aleasă de regizorul Adi Iclenzan fac parte actorii: Ciprian Brașoveanu, Elena Anghel, Oana Mogoș, Elena Emandi, Florin Toma, Mihai Păun
Genul spectacolului: Comedie absurdă
Durată: 2 h și 15 min
Casa de Cultură a Studenților Galați, strada Științei nr.115
*Spectacol nerecomandat persoanelor sub 12 ani.
- Povestea:
Valentin Ionescu, un om ca oricare altul, dar cu o poveste ce se complică pe măsură ce o trăiește. O poveste care ne pune față în față cu întrebările fundamentale ale existenței. Printre momente de absurd și conflicte cotidiene, într-un sistem care nu pare să aibă vreo logică, Valentin încearcă să găsească sens în munca lui. Dar serios, poate munca să aibă un sens, indiferent cât de mult te chinui să o faci „corect”? Sau e doar o modalitate elegantă de a-ți ocupa timpul și de a-ți face creierul să creadă că faci ceva important? Un spectacol despre cum, într-o lume unde sensul e la fel de real ca un unicorn, oamenii continuă să caute ceva ce nici măcar nu știu dacă există.
„Vali Ionescu este referent la o direcție de patrimoniu. Vali Ionescu se simte responsabil de soarta lumii. În micul lui birou, din mica lui instituție de stat, din micul lui oraș, din mica lui țară, simte că are o misiune: să nu lase lumea să se prăbușească. E foarte probabil ca Vali Ionescu să nu spună și să nu facă nimic greșit niciodată (poate doar o dată). Cu toate astea nimeni nu e de acord cu el. Așa e cu marii eroi, sunt neînțeleși și neapreciați. Vali Ionescu este un mare erou. Și când ești cel mai mare e firesc ca nimeni să nu poată înțelege cât de mare ești, poate nici măcar Dumnezeu. Asta este cea mai mare tragedie a celui mai mare erou… Totuși, Vali Ionescu nu renunță niciodată să creadă ce crede și să facă ce face. Deci, poate este un erou … sau un nebun. Poate puțin din amândouă.” – a declarat regizorul Adi Iclenzan.
„ Ce știu e că ne-a ieșit o comedie absurdă și tristă despre viața unui om dintr-o instituție oarecare, dintr-un oraș de provincie care înțelege și crede cu tărie până în străfundurile ființei sale că drumul către Rai e pavat cu corectitudine și cu reguli și legi respectate. Ne-am imaginat ce-ar fi dacă ar exista undeva la noi un erou al legilor și procedurilor instituționale, ce-ar fi dacă omul ăla nu s-ar îndoi nicio secundă de ideea că doar regulile construiesc o civilizație și țin lumea să nu se dărâme. Și ne-am intrebat cum ar arăta viața lui, de ce ar face asta… Pentru ce? Cred că Vali Ionescu, a cărei viață, moarte și înviere o veți vedea pe 7 iunie, e copilul care a crezut tot ce i-au spus părinții și profesorii atunci cand era mic despre ce trebuie sa faci cand vei fi mare și cum trebuie să-ți trăiești viața în asa fel încât la final să nu-ți reproșezi nimic și sa poti sta drept și să privești pe oricine în ochi, dar mai ales pe tine însuți în oglindă. Vă aștept la un spectacol despre un Don Quijote combinat cu un Sisif contemporan a cărui călătorie se-ntinde pe o întreagă viață de om și după…” – a declarat Radu Horghidan.
Duminică, 8 iunie, ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Studenților Galați se va juca SOACRA CU TREI NURORI, o comedie de Ion Creangă, regia: Dan Mirea, scenografia: Daniel Divrician. Spectacolul a avut premiera în iunie 2019, iar de atunci s-a jucat aproape de fiecare data cu casa închisă.
În distribuție:
Carmen Albu (Aftimia), Svetlana Friptu (Maranda), Mihaela Lecca-Gorea (Anica), Aureliu Bâtcă (Constantin), Cristina Uja-Neagu (Floarea), Vlad Ajder (Culai), Valeria Taban (Agripina), Adelin Ilie (Gheorghiță) și Lică Dănilă (Popa Leapșă).
Instrumentiști: Tamara Manea, Doru Roșca, Vasile Savin și Ionuț Donose.
Spectacolul durează 105 minute.
- 𝑫𝒖𝒎𝒊𝒏𝒊𝒄𝒂̆, 8 𝒊𝒖𝒏𝒊𝒆, „𝑨𝑵𝑮𝑨𝑱𝑨𝑻̦𝑰-𝑴𝑨̆!” 𝒖𝒓𝒄𝒂̆ 𝒑𝒆 𝒔𝒄𝒆𝒏𝒂 𝑴𝒂𝒔𝒄𝒂, 𝑩𝒖𝒄𝒖𝒓𝒆𝒔̦𝒕𝒊.
Comedia „ANGAJAȚI-MĂ!” explorează condiția proaspeților absolvenți de actorie din România.
În distribuție actorii Ama Beschieru (Performer) și Robert Ioan (Performer, doi tineri actori cu personalitate, aflați în plină confirmare.
- Concept și regie: Ama Beschieru și Robert Ioan; Scenografie: Daniel Divrician; Univers sonor: Ama Beschieru; Mișcare scenică: Vlad Furtună; Concept lumini: Robert Ioan; Costume: Daniel Divrician și Tanța Botezatu; Regie tehnică: Gigel Busuioc.
Biletele la spectacole pot fi cumpărate online de pe bilete.fanitardini.ro sau de la Agenția Teatrală din Domnească 59. Informații și rezervări: 0758 049 850.
Programul de spectacole al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” poate fi consultat pe fanitardini.ro/program.