Editura Polirom vă prezintă un fragment din romanul Transmigraţie de Pablo Maurette, un roman palpitant având ca premisă asasinarea profesorului Ioan Petru Culianu la Chicago, traducere de Marin Mălaicu-Hondrari.
Un tânăr intelectual pasionat de opera lui Giordano Bruno, aflat la Chicago pentru a face un doctorat, începe în 2016 scrierea unui lung text confesiv în care dezvăluie că va fi ucis de o misterioasă mafie românească din America. Motivul ar fi că tânărul a început să cerceteze asasinarea cu 25 de ani înainte, în campusul Universităţii din Chicago, a profesorului Ioan Petru Culianu, unul dintre specialiştii cu autoritate în opera lui Bruno. Un sfert de secol mai târziu, în Buenos Aires, doi prieteni, împreună cu fratele doctorandului – între timp, dispărut fără urmă –, citesc manuscrisul care a ajuns pe neaşteptate în mâinile lor şi încearcă să-i dezlege enigmele. De-a lungul unei nopţi bahice pe care cei trei o petrec prin localurile metropolei argentiniene, lectura documentului se împleteşte cu reconstituirea asasinării faimosului profesor de istorie a religiilor, istoria României în secolul XX şi străvechea credinţă în metempsihoză.
„În primul său roman, Transmigraţie – plin, pe de o parte, de o prodigioasă erudiţie supusă unui scenariu implauzibil de roman noir şi, pe de altă parte, îmbibat de umor, science-fiction şi ocultism –, Pablo Maurette recreează câteva dintre spectrele sale obsesive, cele care bântuie prin minunatele, incisivele şi straniile lui eseuri.” (Margo Glantz)
„Transmigraţie este o nestemată de nesăbuinţă literară, brută în lipsa de moderaţie ce o caracterizează, dar mustind de talent şi de momente de vârf. Pablo Maurette este un magician.” (Ambrogio Arienti, Limina)
Pablo MAURETTE s-a născut în Buenos Aires în 1979. A absolvit filosofia la universitatea din capitala Argentinei, apoi a făcut studii de bizantinologie la University of London şi un doctorat în literatură comparată la University of North Carolina. Este profesor de literatură engleză şi comparată la Florida State University. A colaborat cu numeroase reviste şi mijloace de comunicare de masă din Argentina, Italia, Mexic, Spania, Columbia, Germania, Anglia, Canada şi Statele Unite. A scris mai multe cărţi în care analizează corporalitatea fiinţei umane din perspectiva artei, filosofiei şi literaturii: El sentido olvidado. Ensayos sobre el tacto (2015), La carne viva (2018), Atlas ilustrado del cuerpo humano(2023). În anul 2020 a publicat primul său roman, La migración, urmat în 2024 de La Niña de Oro, roman detectivistic a cărui acţiune se desfăşoară în Buenos Aires la sfârşitul secolului XX şi în care corpul uman şi anomaliile ocupă, de asemenea, un loc important.
FRAGMENT
Traduc. Numele meu este Ioan Petru Culianu. M-am născut la Iași, România, în 1950, am fugit din țara mea în 1972, am trăit în Italia și Olanda și până la urmă m-am instalat în Statele Unite. Sunt profesor de Istoria Religiilor la Universitatea din Chicago, urmează să mă căsătoresc și am deja biletul de avion pentru revenirea în România după nouăsprezece ani. Totuși, niciodată nu o să-mi revăd țara, nici nu-mi voi săruta mama, nici nu-mi voi îmbrățișa sora, pentru că voi fi omorât. Numele meu este Ioan Petru Culianu, dar asta nu are nicio importanță. Când mă vor ucide, înainte ca trupul meu să înțepenească în implacabila îmbrățișare a morții, sufletul meu va fi deja la mii de kilometri pentru a aprinde scânteia vieții într-un alt corp. Numele meu este Ioan Petru Culianu, dar înainte am fost mulți alții și am avut multe nume. Am fost Lily O’Meara, violată și strangulată pe o străduță din Belfast, când se întorcea de la școală într-o zi de luni din septembrie, am fost Olga Schmajuk, asfixiată cu dioxid de carbon împreună cu maică-sa și cu cele patru surori în lagărul de la Treblinka, la vârsta de trei ani, am fost Blas Galeota, împușcat de un polițist în Caja del Seguro Obrero, am fost Béla László, înjunghiat de o gașcă pe Podul cu Lanțuri, am fost Petronilla Franchi, înecată de amantul ei într-unul dintre canalele fluviului Bacchiglione, în urmă cu exact o sută de ani, am fost Jedediah Arrington, pulverizat de un obuz în prima bătălie de la Chattanooga, în timp ce lupta de partea confederaților, am fost Gabriela Gómez Láinez, pe care nebuna de maică-sa a turnat ulei și i-a dat foc, într-o cocioabă din Extremadura, am fost Miguel de Anchorena, spintecat cu pumnalul de un cămătar, pe malul lui Río de la Plata, când Buenos Airesul era încă viceregat, am fost Jennifer Mileham, Elizabeth Martell și Georgina Kresmatoulis, omorâte în bătaie de soții lor pe ambele maluri ale Atlanticului, înainte să împlinească douăzeci de ani, am fost Miron Costin, acuzat de răzvrătire și executat la Iași* în timpul domniei lui Constantin Cantemir, am fost Giordano Bruno Nolano, care a fost ars pe rugul din Campo de’ Fiori pentru că a crezut în infinitatea și eternitatea universului, în transmigrația sufletelor, în magie și în divinație, am fost Henri LeStrange, decapitat de hughenoți într-un șantier naval din Rouen, am fost Giulia Ferrazza, decapitată de un halebardier luteran în timpul ultimului Jaf al Romei, am fost Dragan Zdravkov, condamnat pentru bogomilism și spânzurat la Plovdiv, am fost Alexia Domitilla, omorâtă cu pietre de hoardele herule ale lui Odoacru pe vremea când Imperiul Roman se prăbușea în genunchi, am fost Pompei Severin, sfâșiat de cai vizigoți în Circus Maximus la 24 august 410, am fost Gordian al III-lea, asasinat la ordinul trădătorului Filip Arabul, prefectul gărzii pretoriene, am fost Elifalet din Nazaret, crucificat pentru hoție pe Golgota, cu o lună înaintea lui Isus Nazarineanul, am fost Eudoxia de Larrisa, otrăvită cu cucută de o amantă geloasă în noaptea cu lună plină din timpul Jocurilor Panatenaice, am fost Orfeu din Pieria, sfâșiat de menadele trace pentru nelegiuire și sodomie, am fost Lycaon, fiul lui Priam, masacrat de Ahile Peleianul lângă zidurile Troiei, în ciuda rugăminților sale disperate, am fost Aranare din Malia, sacrificat zeilor taurini în templul Anemospilia, am fost Babaef, marele vizir al lui Shepseskaf, acuzat de trădare și jupuit de viu în Memfis, am fost Ashusikildigir, îngropată de vie alături de trupul sfânt al soțului ei, Mes-ki-ang-gasher, primul rege din Uruk, am fost bărbați și femei fără nume care au murit de mâna altor bărbați și femei fără nume în cadrul ordaliilor nesfârșite din vremea marilor migrații, am fost unul dintre primii hominizi care au mâncat carne gătită pe malul Mării de Jad, am mers încovoiat, susținându-mă pe vârful degetelor, am umblat în patru labe, am alergat, am sărit, am săltat, am planat, am zburat, m-am târât, am înotat, m-am scufundat, am alunecat, m-am aruncat, mi-am ținut respirația și am înotat pe sub apă, m-am lipit de stâncile marine și am palpitat, am vibrat, m-am adâncit până în cele mai întunecate abisuri ale mării și am locuit acolo, am strălucit și m-am stins. Vin din apă, din foc, m-am pogorât din stele. Numele meu este Ioan Petru Culianu și astăzi este 20 mai 1991, e zece noaptea, stau pe balconul apartamentului meu din Chicago, beau palincă din Maramureș și vântul îmi aduce parfumul de rugină al lacului, care are mirosul dulceag al morții. Numele meu este Ioan Petru Culianu și mâine mă vor omorî. Mâine sau poimâine, nu contează.