«În vremile de demult, pe când erau turcii în Cameniţa şi era nepace, trăind eu în stânca Sorocii dimpreună cu alţi oameni de frica oştilor….»

spunea Constantin Ciudin, nepotul lui Ştefan, precum să se ştie…

Constantin Gane, continuă:

”O simplă carte de mărturie a unui om ce vorbea limba veacului al XVII-lea, învăţată pe când era copil, de la tatăl său Pahomie, în vremile de demult, pe când era nepace. Fraza aceasta face cât un tratat de bună literatură. Când Gheorghe Murnu, (…) a scos la iveală traducerea sa din Iliada de Homer, s-a făcut vâlvă în țară din pricina unui vers care se termina cu era nevânt afară. Nevânt? De unde a scos autorul cuvântul acesta? Iar Murnu ar fi răspuns (sau poate numai s-a gândit):

«Dacă în țara aceasta sunt și oameni buni, dar și nebuni, de ce n-ar fi în ea dimineți cu vânt și seri cu nevânt?… precum altădată, în vremile de demult era uneori pace și alteori nepace. »[1]

 

01

 

A fost o dimineață cu vânt și o seară cu nevânt, joi 20.10.2016, pe când am ajuns la Teatrul de la Cişmeaua Roşie a Domniţei Ralu – piaţeta Catedralei Sf. Iosif, am făcut dreapta pe strada General Constantin Budişteanu, spre Biserica Manea Brutaru, pe lângă fosta casă lui Robescu, acum Universitatea Naţională de Arte, am trecut de strada Banului, de curtea lui Ştirbei – terasa Eden, toate pe mâna dreaptă, încă câțiva paşi şi pe stânga o poartă mare metalică.

02

 

 

Am intrat pe aleea grădinii restaurantului Voilà (str. General Constantin Budișteanu nr. 18), pășind în acesta şi începând să ascult… Povești. Despre oameni buni cu oameni frumoși… ca-n vremile de demult, pe când era uneori pace...

”Costică Acsinte s-a născut la data de 4 iulie 1897. Odată cu începerea Primului Razboi Mondial, acesta se înrolează voluntar ca fotograf de război, developând atât fotografiile sale, cât și pe cele ale piloților și observatorilor aerieni români, francezi sau în unele cazuri, ruși din grupurile 1 și 3 Aviație. A făcut parte din Secția foto a Escadrilei 1 Aviație.

Experiențele trăite în această perioadă sunt redate de albumul fotografic personal ce conține 84 de pagini și 327 de fotografii, marea majoritate fiind însoțite de o scurtă descriere dactilografiată (albumul mai include desene/schițe, tăieturi din ziare).

Printre cei fotografiați se regăsesc: Regele Ferdinand, Regina Maria, Prințul Carol, Generalul Berthelot sau Generalul Eremia Grigorescu.

După război, în anul 1930, deschide un studio foto în centrul orașului Slobozia, numit Foto Splendid Acsinte“, până în anul 1950 folosind plăci de sticlă (cu precădere Agfa) pentru ca ulterior să treacă pe planfilm și film de 35mm, respectiv 120mm.

Anul 1960 este anul pensionării, studioul fiind demolat la scurt timp după acest eveniment.

După 1960, Costică Acsinte continuă să fotografieze în împrejurimile Sloboziei, în special în satul Grivița, deplasându-se foarte des pe bicicletă.

Moare pe 7 ianuarie 1984, fiind înmormântat în cimitirul Bora din Slobozia.”

Povestea am ascultat-o de la Cezar Popescu îngrijitor de plăcuţe, cum îi place să se numească, nefiind  etnolog și nici antropolog, critic de artă și nici istoric. Nefiind multe, dar fiind cel care a digitizat pe cont propriu ”fără nici un leu public, doar cu resurse personale și mici ajutoare primite de la cunoscuți”, a scanat plăcuțele și a redat publicului o colecție de fotografii a unei lumi uitate.

 

03

 

Acesta împreună cu…

Ana Barton cea care, văzându-le, așa…. ”de neunde, am auzit râsul bunicii mele, dar și plânsul ei, oftatul lung, toate de când îmi povestea cum era viața înainte de război, în el și după ce s-a terminat. (…)”

 

04

 

«[…] M-am liniștit și mi-am dat seama că această carte cere ea să fie una de povești. Așa că am scris aici o sută paisprezece povești mici canetsuke-urile, de miniaturi de după-amieze și de seri de vară ori poate de toamnă sau de iarnă sau, de ce nu?, de dimineți de primăvară, în care oamenii se-adună și se spun lângă fotografii vechi, în vieți noi.»

… și Anca Ciuciulin

”De pe după umărul lui nea Costică, vedeam cum femeile își aranjau mai întâi gulerele. Despre acele „rame“ din dantelă sau catifea ori blană, dichisite tocmai ca să pună în evidență chipul, să stabilească un rang social, să sugereze o stare civilă sau să declare o disponibilitate de comunicare… Da, s-ar putea scrie un volum întreg despre gulere.”

 

05

 

«(…) Toate lucrurile astea le-am gândit privind fotografiile trimise de Cezar Popescu, prin august 2016, cu propunerea de a le alătura caligrafiile mele, la fel ca în volumul precedent,Viața Socială.

Le-am privit cu nesaț, m-au bucurat, m-au emoționat. Apoi au venit textele Anei Barton. Și nimic n-a mai fost doar încântare vizuală, ci o profundă și empatică și năucitoare lectură. (…)»

 

06

 

au fost povestașii…

Pentru că, joi 20.10.2016 la Voilà s-a lansat Foto Splendid Colecția Costică Acsinte: „Doamne și domnițe“, Editura Atelierele Albe & Ana Barton, 2016

 

07

 

Iar dacă-mi doresc ceva, așa, de neunde, într-o altă zi de pace (sufletească) cu o dimineață cu vânt și o seară cu nevânt… să ascult povești cu oameni buniprecum altădată, în vremile de demult… Povestea continuă…

 

Primul volum poate fi achiziționat de aici , iar cel de-al doilea volum de aici.

 

[1] Constantin Gane – Amărâte și vesele vieți de jupânese și cucoane: boieroaice din Moldova și Țara Românească în veacurile XVI-XIX, Colecția: Istorie cu blazon, Editura Corint, 2016

Share.

About Author

Avatar photo

Născut în 1969, cu un master specializarea construcții civile din cadrul Universității Tehnice de Construcții București absolvit în 1998. Pasionat de București, fotografie, literatură. Rubrica se vrea a fi o invitație virtuală/vizuală prin Bucureștiul de altădată.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura