Cea de a noua ediţie a „Serilor de chitară”, un proiect al Asociaţiei Culturale Kitharalogos, aduce la Bucureşti 18 artişti din 4 ţări într-o sărbătoare a instrumentului care cuprinde 9 concerte, 6 masterclass-uri, o conferinţă şi un concurs online. Ca în fiecare an, 3 dintre cei mai importanţi chitarişti ai lumii, Pablo Márquez, Rafael Aguirre şi Rémi Jousselme vor concerta în frumoasa Aulă a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, iar artişti români de certă valoarevor încânta publicul din Bucureşti în recitaluri care vor îmbina muzica, poezia şi artele vizuale. De la instrumentele de epocă la muzica contemporană, de la lucrări de mare popularitate la piese cântate în primă audiţie absolută, noua ediţie a „Serilor de chitară” celebrează diversitatea şi versatilitatea unui instrument cu o voce inconfundabilă. Proiectul, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, vine din nou în întâmpinarea tinerilor chitarişti talentaţi cu 36 de locuri disponibile la cursurile gratuite de masterclass de la Universitatea Naţională de Muzică, două gale desfăşurate la Palatul Şuţu şi un concurs online unic în România („Bursa Kitharalogos”) în urma căruia se vor oferi premii în valoare totală de peste 2000 de euro şi o conferinţă dedicată tuturor iubitorilor chitarei.

Pentru detalii, vă rugăm să accesaţi www.facebook.com/kitharalogos sau www.seriledechitara.ro .Intrarea la concerte este liberă şi se face pe bază de rezervare, scriind la kitharalogos@gmail.com. La concertele de la Palatul Suţu şi Tinerimea Română, intrarea este liberă în limita locurilor disponibile, iar la concertul de la Muzeul Naţional „George Enescu” intrarea costă 6 RON, biletele fiind disponibile la intrare.

Concertele din Aula Bibliotecii Centrale Universitare vor putea fi urmărite în direct, online şi pe enjoytv.ro şi platformele de facebook şi youtube ale enjoy tv Romania.

Proiect co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos

Sponsori: Hora S.A., Reghin, Fabrica de Instrumente Muzicale;GSR Audit & Expertise;Tecnoservice Equipment SRL;Savarez.

Parteneri: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Institutul Cervantes, Institutul Maghiar din Bucureşti-Institutul Balassi, Muzeul Naţional „George Enescu”, Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”, Fundaţia ACCUMM, ICon Arts Transilvania 2020, Athenee Palace Hilton Bucharest.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Observator Cultural, Agenţia de Carte.ro, Radio Clasic, Liternet.ro.

Program complet

CONCERTE

30 octombrie / „Gala extraordinarăa chitariştilor în afirmare” (Ovidiu Pintilie, Paul Tudora, Daniel Ciocan), Palatul Suţu, în cadrul Stagiunii muzicale „Iosif Sava” a Fundaţiei ACCUMM, ora 19

31 octombrie / Recital „Musica de los seres imaginarios”

 Costin Soare – chitară, cu participarea actriţei Monica Odagiu şi a artistului vizual Răzvan Anghelache (live painting); în program, lucrări în primă audiţie absolută de: Gabriel Mălăncioiu, Sebastian Androne, Şerban Marcu, Sebastian Ţună, Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu;

Aula Palatului Cantacuzino, Muzeul Naţional „George Enescu”, ora 18;

1 noiembrie / Recital “Chitarele bine temperate-Impresii latino-americane”

Duo Iancu-Lobonţ (Olivia Iancu-Claudiu Lobonţ) / chitare cu 8 corzi

în program: Castelnuovo-Tedesco, Assad, Lauro, Rodrigo, Piazzolla

Sala Auditorium a Institutului Cervantes, 1 noiembrie, ora 19;

2 noiembrie / Recital Rafael Aguirre (Spania)

în program: Bach, Giuliani, Albeniz, Tárrega ş.a.

Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, ora 19

Concert transmis în direct, online, pe site-ul enjoytv.ro şi platformele de facebook şi youtube ale enjoy tv Romania

3 noiembrie / Recital de muzică şi poezie renascentistă şi barocă

Nicolae Szekely (vihuela, chitară barocă, lăută renascentistă, archlute) – cu participarea actriţei Monica Odagiu

Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”, ora 19

6 noiembrie / Gala “Bursa Kitharalogos

/ participă câştigătorii primului concurs chitaristic online din România, ed. a  II-a / Palatul Suţu, în cadrul Stagiunii muzicale „Iosif Sava” a Fundaţiei ACCUMM,

ora 19

8 noiembrie / Recital “Musica dell’Amicitia”

Vlad Maistorovici (vioara) – Costin Soare (chitara)

 în program: de Falla, Schubert, Villa-Lobos, Piazzolla, Maistorovici

Sala Auditorium a Institutului Cervantes, ora 19

9 noiembrie / Recital Rémi Jousselme (Franţa)

în program: Narvaez, Fuenllana, de Falla, Turina, Gershwin, Villa-Lobos, Rodrigo, Ourkouzounov

Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, ora 19

Concert transmis în direct, online, pe site-ul enjoytv.ro şi platformele de facebook şi youtube ale enjoy tv Romania

10 noiembrie / Recital Pablo Márquez (Argentina)

în program: da Milani, Krebs, Schubert, Ginastera

Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, ora 19

Concert transmis în direct, online, pe site-ul enjoytv.ro şi platformele de facebook şi youtube ale enjoy tv Romania

MASTERCLASS

31 octombrie / masterclass Mihai Cojocaru

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, orele 10-13

3 noiembrie / masterclass Rafael Aguirre

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, orele 10-14

4 noiembrie / masterclass Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, orele 15-18

7 noiembrie / masterclass Tudor Niculescu

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, orele 13-16

8 noiembrie / masterclass Rémi Jousselme

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, orele 12-16

9 noiembrie / masterclass Pablo Márquez

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, orele 12-16

CONFERINŢĂ

8 noiembrie / Conferinţa pe teme muzicologice, desfăşurată la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, orele 10-12

  • asoc. dr. Mihai Cojocaru: “Sisteme de transcripţie la chitară”
  • dr. Tudor Niculescu: “Ipostaze tehnico-interpretative chitaristice în creaţia compozitorului Mauro Giuliani”

 

 

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura